Verbul a medita are sensuri care vin din două zone diferite: unele dintre ele au legătură cu „a gândi, a reflecta îndelung asupra unui lucru”, iar celelalte cu „a ajuta, în afara orelor de curs, să-și pregătească lecțiile, examenele”. Voi lăsa la o parte, deocamdată, cea de-a doua categorie și mă voi ocupa doar de prima, care pare mai diversă.

Termenul vine din franceză (méditer), este o moștenire din limba latină (meditari) și se construiește adesea cu prepozițiile „la” și „asupra”. Cele două sensuri învechite ale sale se referă la „a examina ceva din toate punctele de vedere”, dar și la „a pune ceva la cale, a organiza pe ascuns” (referitor la acțiuni dușmănoase sau lucruri reprobabile).

Mai rar, verbul este utilizat cu sensul de „a-și reprezenta în minte, a pregăti îndelung în gând” – pentru planuri, lucruri idei. Toate acestea fiind zise, echivalentele pot fi extrem de numeroase și variate: a analiza, a aprofunda, a cerceta, a chibzui, a considera, a cugeta, a examina, a gandi, a investiga, a judeca, a plămădi, a plănui, a plăsmui, a raționa, a reflecta, a studia, a țese, a urmări, a urzi, a visa.

Și chiar așa multe fiind, niciunul dintre sinonime nu se potrivește semnificației care mi-a stârnit mie interesul: a medita fără niciun gând. Poate doar a contempla, dar mi se pare că și acesta implică un tip de activitate, incompatibilă cu meditația corectă.

Îmi iese foarte bine meditația activă, cea care are un scop – să caute, să vindece ori să schimbe energia negativă cu cea pozitivă. Însă când vine vorba să-mi golesc capul de orice fel de gânduri, toate eforturile mele sunt inutile… Din ce-am înțeles până acum despre lucrurile astea, faptul însuși că îmi închipui că trebuie să fac vreun efort este cel mai mare impediment! Prin urmare, exersez. În așteptarea stării de calm desăvârșit, de liniște definitivă-n gând, de pace albă răsfrântă spre sine.