Verbul a (se) oglindi vine din limba slavă – oglendati, având atât o dimensiune tranzitivă, cât și reflexivă. Cea mai des utilizată explicație este „a (se) proiecta pe o suprafață lucioasă sau într-o oglindă”, fiind sinonim cu a (se) răsfrânge, a (se) reflecta. O serie sinonimică ce m-a surprins este alcătuită din a analiza, a cerceta, a examina, a măsura, a observa, a scruta, a studia, a urmări.

Valoarea reflexivă se folosește și despre oameni (deși apare destul de rar și, de obicei, cu oarecare intenție stilistică) – „a se privi în oglindă, a se admira privindu-se în oglindă” , sau cu sens figurat, despre stări, fenomene, acțiuni etc. – „a apărea ca un reflex al anumitor împrejurări, a fi înfățișate de ceva, a-și găsi expresia sau ecoul”.

Termenul tranzitiv se folosește deseori legat de felul în care realitatea este transfigurată în artă, însemnând „a reda prin mijloace artistice”, situație în care este echivalent al lui a înfățișa, a reflecta, a (re)prezenta. Sigur, fiecare operă reprezintă o imagine a lumii, iar artiștii sunt oglinzile acesteia, dar cât de diferite, cât de variate și de bogate sunt acestea… Pentru că, în adevăr, frumusețea este în ochii privitorului.

Mai rău e când n-are omul o oglindă cum trebuie în casă. Ca mine, până ieri! După ce am renovat, mi-am pus în cap să umplu casa de oglinzi mari, dar proiectul s-a dovedit un pic mai mult decât puteam să rezolv repede. A durat până am făcut rost de bani, până am găsit apoi un furnizor, după care s-a lungit destul de mult și termenul de livrare. Dar acum… ce încântare, ce minunăție, ce fericire! Și ce sperietură, de fiecare dată când intru într-o cameră ai cărei pereți îi știam orbi până mai ieri!