Verbul a rugini este un derivat al substantivului rugină și are trei utilizări care pleacă, toate, de la un proces chimic. Primul sens al termenului, cel propriu de bază, se folosește despre fier ori obiecte de fier/metal și este intranzitiv: „a se acoperi de rugină, a se umple de rugină, a prinde rugină”, sinonimul cel mai cunoscut fiind a (se) oxida, iar varianta populară – a (se) cocli.

Cel de-al doilea sens al verbului se referă la flori și plante, având, la rândul său, două accepții: una proprie – „a fi atacat de rugină” (boală infecțioasă a plantelor) – și una figurată, care poate avea în vedere un câmp sau o pădure întreagă, cu vegetație de toamnă – „a căpăta o culoare galben-roșiatică (sau brun-roșcată), asemănătoare cu a ruginii”.

Folosit cu valoare reflexivă, termenul capătă un sens figurat ce se aplică, de obicei, oamenilor, însemnând „a se altera din lipsă de exercițiu”, dar și „a deveni perimat, depășit; a se învechi, a nu mai fi actual, a nu mai corespunde” – aceste ultime explicații putând face referire și la concepțiile ori ideile în care crede o persoană.

Continuare »

Verbul a (se) domoli este mai bogat în semnificaţii decât credeam eu atunci când am deschis dicţionarul. Se referă la o diminuare, fie a vitezei – „a face să se mişte sau a se mişca mai încet”, fie a intensităţii unor elemente ori fenomene ale naturii – „a pierde din / a scădea în intensitate (până la încetare)”. Într-o altă accepţie, forma reflexivă a verbului se foloseşte pentru forme de relief (munţi, dealuri etc.) – „a-şi reduce unghiul de înclinaţie, a deveni mai puţin înclinat, mai lin, mai uşor de urcat”. Surprinzătoare mi s-a părut lipsa din dicţionare a expresiilor cu acest termen, deşi sună atât de frumos.

Sinonimele sunt, în schimb, foarte numeroase şi potrivite pentru fiecare dintre situaţii. Se poate, de pildă, domoli un animal – a (se) îmblânzi, a înfrâna, a struni, iar referitor la oameni, se pot domoli bătăi de inimă, sentimente, doruri, furii, reacţii – a (se) alina, a (se) atenua, a (se) calma, a (se) împăca, a (se) modera, a (se) ogoi, a (se) tempera; ne putem domoli fuga sau gesturile, comportamentul – a (se) controla, a (se) cuminţi, a (se) încetini, a (se) stăpâni. Foarte des se utilizează verbul legat de manifestări extreme ale forţelor naturii – o ploaie, un vânt sau o furtună, stabilindu-se sinonimie cu a (se) linişti, a (se) potoli.

Continuare »

Verbul a (se) dezbrăca se referă, în dicţionare şi în general, la oameni. Are un sens propriu, care trimite la acţiunea de „a(-şi) scoate hainele de pe corp, a (se) lăsa fără îmbrăcăminte”. Aşa privind lucrurile, sinonimele pot fi – în funcţie de context – a scoate, a trage, a lepăda, a (se) despuia, a (se) dezgoli. Dicţionarele mai indică un învechit – a (se) dezveşti, un regionalism – a (se) târşi, ori familiarul a (se) dezechipa. Verbul are, de asemenea, un sens figurat, făcând referire la „a lipsi complet pe cineva de avere, de tot ce are”, moment în care devine sinonim cu a jefui, a prăda, a despuia (tot cu sens figurat).

Continuare »

A cădea. Frunze. Simt nevoia să lămuresc de la început contextul, să circumscriu cumva universul de aşteptare al celui care citeşte. Pentru simplul motiv că verbul acesta intră în atât de multe combinaţii semantice, încât este imposibil să le inventariez fără să plictisesc groaznic cetitoriul… Prin urmare, ne oprim asupra semnificaţiei de bază, care presupune „a se deplasa de sus în jos sub acţiunea forţei de gravitaţie, a se lăsa în jos, a pica”. Este folosit cu sens figurat despre fenomene ale naturii şi ale vieţii – iarnă, ger, seară, ploaie sau timp (iar la cum a năvălit peste noi, putem spune şi despre toamnă), fiind sinonim cu a se lăsa, a veni, a se apropia. Atunci când se referă la „a se desprinde din locul unde era fixat”, verbul e utilizat pentru dinţi, păr, fulgi sau frunze, mişcarea descrisă având aceeaşi traiectorie – de sus în jos. Pe lângă toate astea, când vine frigul, mie îmi cad în călcâie şi simţul umorului şi nădejdea…

Continuare »

Nu-mi place toamna, dar recunosc: uneori mă încântă culorile, iar alteori mi-s dragi vorbele ei. Ca de pildă a desfrunzi. Verbul se referă cuminte la rămânerea copacului – fie el singur sau crescut în pădure – fără frunze, odată cu venirea frigului. Însă structurile sinonime sunt nemăsurat de metaforice şi aproape umane…

Se spune că-şi pierde frunzele copacul, de parcă ar avea vreun colţ neştiut, le-a pus acolo şi-a uitat de ele… sau or fi precum cheile de la maşina timpului? Se zice că se despoaie, de parcă frunzele-s haine… sau îs pui? Ori cică toamna lipseşte copacul de frunze – ca şi cum un mare dor ar rămâne-n urma lor; ori singur şi le leapădă – ca pe-o ruşine… şi se dezgoleşte. Îmi sună ciudat, dar există a desfoia şi a defolia, mai savante şi mai grave. Şi am mai găsit, absent din variantele oficiale ale dicţionarelor şi gonită undeva în argotic, desfrunzirea cu sensul de „jefuire, de bătaie rea”, soră cu moartea.

Continuare »