a întomna
Eu sunt născută toamna. Se spune că ar trebui să-ţi placă vremea aşa cum era când ai venit pe lume. N-am întrebat-o niciodată pe mama ce fel de timp a fost în ziua naşterii mele, ştiu numai că soarele doar ce răsărise când am început să plâng. Şi pesemne că m-am îndrăgostit văzându-l, pentru că mie toamna îmi displace.
Căutând în dicţionar, am descoperit că există verbul a întomna, pe care, iniţial, crezusem sincer că l-am inventat. Face parte dintr-o categorie specială, aceea a cuvintelor cu un singur sens, dar având conotaţii estetice; folosit exclusiv în sfera poeticului, înseamnă „a se face toamnă”. Atât. Fără multe vorbe, fără explicaţii, fără pierdere de vreme. Fără înflorituri şi fără figuri de stil. Dar nu lipsit de culoare. Căci cele care îmi plac într-adevăr în această perioadă a anului sunt multele culori care străpung până la suflet, şi multele sentimente care răzbesc până la ochi.
Continuare »