Rezultate

05 sept.

Perle: Ştefan cel Mare şi Vrâncioaia

Este vorba despre o femeie vădană care avea şapte feciori şi atunci când torcea pe prispă s-a oprit un călăreţ şi a spus: eu sunt Ştefan, turci ne-au învins. Şi noi i-am învins pe turci fiindcă pe unul la omorât cu sabia, adică l-a tăiat la gât, şi atunci Ştefan cel Mare s-a dus cu calul la el şi-a spus ia uite cum îi curge sânge şi au venit ceililanţi colegi de-ai lui şi-a zis şi ei ia uite cum îi curge sânge. Atunci Ştefan cel Mare a plecat şi calul era plin numai de spumă şi s-a întors la castel şi Ştefan era rănit la mână călare pe cal şi Ştefan a ciocănit în poartă şi a spus: eu sunt Mamă dă-mi drumul să intru fiincă sunt rănit la mână. Dar dăschideţi poarta, nu vezi că turci ne conjor. Bine, am să-ţi dau drumul. Ce bini-mi pare, fiindcă şi calul îngheaţă de frig. Şi până la urmă i-a dat drumul.

14 iun.

Câştigătorii Mirunette Language Competition 2016

Marii câştigători ai concursului Mirunette, ediţia 2016, au fost desemnaţi sâmbătă, 4 iunie 2016, în cadrul Festivităţii de Premiere organizate la Clubul Ţăranului, în incinta Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Evenimentul a fost plin de emoţii şi toţi finaliştii au urcat pe scenă pentru a-şi primi diplomele şi premiile în aplauzele părinţilor, profesorilor dar şi ale echipei Mirunette.

La ediţia din acest an, 2328 de elevi au intrat în competiţia pentru cele două tabere de două săptămâni în Marea Britanie. Dintre aceştia, 1107 au ajuns în etapa a II-a, urmând apoi ca doar 40 de finalişti să fie admişi în etapa finală a Mirunette Language Competition. Cei 40 de finalişti au venit din aproape 30 de oraşe din toată ţara: Brăila, Braşov, Bucureşti, Buzău, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Fieni, Fierbinţi-Târg, Foscani, Galaţi, Ghimbav, Lehliu-Gară, Moreni, Niculiţel, Oneşti, Piatra Neamţ, Ploieşti, Pucioasa, Râmnicu Sărat, Sighişoara, Simeria, Sitaru, Târgovişte, Tg. Mureş, Tg. Neamţ, Timişoara, Tulcea şi Ulmeni.

Continuare »

21 ian.

Curs de Public Speaking

Euro Best Team organizează cursul Public Speaking, care are loc în perioada 23 ianuarie – 6 februarie 2014 la sediul din Bucureşti (str. Lt. Ştefan Marinescu, nr. 9, sector 6). Cursul oferă posibilitatea de a dezvolta abilităţile personale şi de a cunoaşte tehnici de comunicare, pentru a deveni un speaker interesant, convingător, complet.

Cursul se adresează persoanelor din mediul business, managerilor, agenţilor de vânzări, persoanelor care prin natura jobului fac prezentări sau susţin seminarii, profesorilor, formatorilor, persoanelor din mediul politic care doresc să-şi îmbunătăţească calităţile oratorice, persoanelor care vizează dezvoltarea personală şi tuturor celor care doresc să îşi îmbunătăţească abilităţile de comunicare sau să depăşească teama de a vorbi în public.

Continuare »

13 aug.

a martiriza

Verbul a martiriza are drept semnificaţie de bază supunerea cuiva la un martiriu, stabilind sinonimie (prin extindere de sens) cu a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. Termenul are o conotaţie puternic religioasă, putându-se referi şi la trecerea în rândul martirilor a celor care au avut de îndurat chinuri îngrozitoare pentru ideile, convingerile lor, acceptând condamnarea la moarte fără a se dezice de credinţa creştină. Iar pentru această suferinţă intensă şi prelungită, mai ales morală, echivalentele semantice sunt martiraj, mucenicie, supliciu, calvar.

Continuare »

25 oct.

JETSET ESOL – examen recunoscut pentru bacalaureat

„În cazul în care Bacalaureatul bate la uşa familiei dumneavoastră în acest an şcolar, este bine de ştiut că diplomele LCCI sunt recunoscute de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru echivalarea examenului de Bacalaureat”, afirmă Aura Ipate, Directorul Centrului de Limbi Străine A_BEST, din Bucureşti. „În plus, aceste examene sunt recunoscute de foarte multe universităţi, inclusiv din Marea Britanie, fiind ideale pentru elevii care doresc să plece şi să studieze în străinătate”, adaugă aceasta.

„În premieră, în aceasta toamnă, A_BEST organizează cursuri deschise de pregătire a elevilor aflaţi în clasa a XII-a”, mai precizează aceasta. „Am optat pentru grupe restrânse de adolescenţi, de maximum 10 persoane, pentru a eficientiza actul didactic, iar cursurile se vor derula la sediul nostru din zona Ştefan cel Mare – Lizeanu, în Clădirea de Birouri Europa Primex, o dată pe săptămână, şi anume sâmbăta, de la 9:00 la 11:00 sau de la 11:00 la 13:00, evitându-se astfel aglomerarea elevilor în timpul săptămânii”, explică Aura Ipate.

Continuare »

27 sept.

Cursuri de limba engleză – limbaj general sau pentru afaceri

Pentru cei care doresc învăţarea sau perfecţionarea limbii engleze, Centrul de Limbi Străine A_BEST din Bucureşti oferă o gamă largă de cursuri: in-house / open – limbaj general / pentru afaceri (individuale, în pereche, mini-grupă, la sediul A_BEST / sediul clientului).

Din 10 Octombrie 2011, începe o nouă serie de cursuri deschise de limba engleză, în sistem club (maximum 10 cursanţi) sau în sistem mini-grupă (maximum 5 cursanţi).

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro