Verbul a (se) încânta este format prin derivare (prefixul în- și cuvântul de bază cânta) după model francez – enchanter, și are foarte puține explicații, dar extrem de multe sinonime. Termenul înseamnă, mai întâi de toate, „a produce o stare de bucurie, de mulțumire, de satisfacție, a stârni entuziasmul”.

Cuvântul are și două accepții mai explicite, una cu referire la „a face să fie cuprins de uimire și admirație”, stabilind sinonimie cu a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a vrăji, iar cealaltă cu sensul de „a ademeni prin făgăduințe; a înșela cu promisiuni”, echivalent al lui a ademeni, a amăgi, a iluziona, a înșela, a juca, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa.

Varianta reflexivă are, între echivalente, pe a (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. Iar dintre celelalte – extrem de numeroase! – sinonime, menționăm, amestecate: a atrage, a bucura, a captiva, a cuceri, a delecta, a desfăta, a entuziasma, a hipnotiza, a înșela, a magnetiza, a mângâia, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji.

Continuare »

Verbul a ursi apare cu o explicaţie etimologică legată de un termen din neogreacă – oríso (viitorul lui a determina), termen ce-mi pare relativ târziu, dată fiind vechimea credinţelor păgâne legate de acest act. Apare foarte des în superstiţii şi basmele populare (în creaţia folclorică, în general), însemnând „a hotărî dinainte soarta unei fiinţe sau a unui lucru”, fiind sinonim cu a hărăzi, a meni, a predestina, a soroci, a sorti.

Într-o foarte puternic specializată accepţie a termenului, ursit(ă) înseamnă „persoană considerată ca fiind predestinată să devină soţ (soţie) cuiva”, referindu-se însă şi la ceea ce înseamnă destin, soartă ori fatalitate. Într-un sens general, verbul poate avea în vedere orice intenţie de „a face cuiva vrăji, farmece”, fiind sinonim cu a vrăji, a fermeca, ori doar referindu-se la încercarea de a prezice, a ghici viitorul cuiva.

Continuare »

Sensul cel mai cunoscut al verbului a fascina se referă la „a produce cuiva o impresie deosebită prin însuşiri (atrăgătoare) ieşite din comun” ori „a face să fie cuprins de uimire şi de admiraţie”. Rezultatul poate fi unul pozitiv, de încântare perfect justificată de calităţile celui admirat, sau unul negativ, de rupere a contactului cu realitatea pentru cel care suferă efectul fascinaţiei – „a pune stăpânire pe deplin, împiedicând să reacţioneze prompt sau să înţeleagă starea reală a lucrurilor”, „a subjuga pe cineva în aşa fel, încât să nu mai vadă lucrurile aşa cum sunt”.

Destul de numeroase, sinonimele se organizează şi ele pe axa pozitiv-negativ, cu grade diferite de intensitate: a captiva, a încânta, a delecta, a desfăta, mergând până la a seduce, a fermeca, a vrăji. Se pare că verbul poate fi folosit şi cu sensul de „a atrage pe cineva în mod irezistibil cu privirea”, sens pe care nu cred că l-am utilizat niciodată (în mintea merge mai curând „a atrage în mod irezistibil privirea cuiva”). Deci cuvântul acoperă şi intenţia de „a subjuga pe cineva cu privirea”, de a controla prin puterea ochilor, adică vrăjitorie curată: „te fascinez de nu te vezi”?

Continuare »

Verbul a (se) amăgi înseamnă, în primul rând, „a lua un neadevăr drept adevăr”. Şi de la această idee, merge pe două coordonate: pornind de la neadevărul venit din afară, al altora care „spun minciuni”, ori de la cel născut în noi înşine. Prin urmare, sinonimele pot avea dublă valenţă, tranzitivă şi reflexivă: a (se) înşela, a (se) păcăli, a (se) minţi. Extrem de surprinzător mi s-a părut antonimul indicat de dicţionare – a dezamăgi. Căci din ce-am spus până acum despre a amăgi, nu-mi sare în ochi vreo conotaţie pozitivă. Deci antonimul unui negativ e tot negativ? O fi bună dezamăgirea ori amăgirea atunci?

Metodele prin care se realizează amăgirea unora de către alţii sunt extrem de diverse, iar efectul este cu atât mai reuşit cu cât inventivitatea este mai mare. Dicţionarele vorbesc despre recurgerea la mijloace necinstite, despre promisiuni false, despre minciuni profitând de încrederea cuiva. Însă una dintre cele mai interesante trimiteri ale termenului se referă la dimensiunea magică a vieţii, apărând astfel sinonime ca – a atrage, a îmbia, a ispiti, a ademeni, a momi, a seduce, a tenta, a vrăji, a fermeca, ori mai vechile a aromi şi a năpăstui (care include şi rezultatul concret, lipsit de echivoc).

Continuare »

Verbul a descânta face parte dintre acele cuvinte care pe mine mă încântă: acelea care vorbesc despre ele însele. Mi se par fantastice înlănţuiri de sunete care spun că darul lor este acela de a crea. Dicţionarul ni-l explică prin descrierea ritualului de descântare, care include rostiri de versuri, gesturi magice şi puterea de îndepărtare a farmecelor rele sau de vindecare a unei boli. În această accepţie a termenului nu are sinonime, însă, prin lărgire de sens, este echivalent cu a fermeca, a vrăji. În registru familiar, acumulează sensuri similare cu a certa, a mustra, a bate la cap; şi întotdeauna o să mi-o amintesc pe mama încruntându-se la mine „să nu mai descânt atâta mâncarea aia”. M-a surprins partea etimologică, pentru că verbul e moştenit din latinescul discantare, dar substantivul descântec (formula magică) e un derivat al lui cântec, cu prefixul des-. Vine, prin urmare, de departe şi cu multă poveste.

Continuare »