Verbul a ursi apare cu o explicaţie etimologică legată de un termen din neogreacă – oríso (viitorul lui a determina), termen ce-mi pare relativ târziu, dată fiind vechimea credinţelor păgâne legate de acest act. Apare foarte des în superstiţii şi basmele populare (în creaţia folclorică, în general), însemnând „a hotărî dinainte soarta unei fiinţe sau a unui lucru”, fiind sinonim cu a hărăzi, a meni, a predestina, a soroci, a sorti.

Într-o foarte puternic specializată accepţie a termenului, ursit(ă) înseamnă „persoană considerată ca fiind predestinată să devină soţ (soţie) cuiva”, referindu-se însă şi la ceea ce înseamnă destin, soartă ori fatalitate. Într-un sens general, verbul poate avea în vedere orice intenţie de „a face cuiva vrăji, farmece”, fiind sinonim cu a vrăji, a fermeca, ori doar referindu-se la încercarea de a prezice, a ghici viitorul cuiva.

În calendarele româneşti, astăzi se sărbătoresc Sânzienele (Drăgaica), după ce ieri au fost Rusaliile. În credinţele vechi populare, acestea toate sunt spirite înrudite ale naturii, ce fac parte, alături de Iele (confundându-se deseori), din grupul acela al fiinţelor vrăjite pe care mitologia românească le aşază alături de celelalte, mai cunoscute, ale mitologiei universale – Nimfele, Naiadele, chiar Sirenele ori – furioase nespus pe bieţii muritori – Eriniile.

Există diferenţe între ele, cum spuneam, iar dintre toate, cele benefice sunt Sânzienele, fiinţe fantastice – Sfintele sau Frumoasele. Esenţa existenţei lor se află în conexiune cu momentul echinocţiului de vară, numele fiind legat de ziua Sfântului Ioan, la începutul căreia – se spune – dansează şi cântă, împart rod şi leac tuturor vieţuitoarelor, dau miros şi puteri tămăduitoare plantelor şi le dăruiesc fetelor ursitul.