Verbul a înceţoşa este unul de sezon, care ne umple zilele şi nopţile într-un fel extrem de puţin plăcut. Căci se referă, în primul rând, la un fenomen meteorologic – „a se lăsa, a apărea ceaţa”, situaţie în care este sinonim cu a se înnegura. Ca predicat, se utilizează deseori în interdependenţă cu substantivele vremea şi zarea, ori cu valoare impersonală.

Cu sens figurat, verbul se foloseşte pentru „a pierde din capacitatea de a percepe clar obiectele din realitatea înconjurătoare”, cu referire la ochi sau vedere, chiar şi la minte. În această situaţie, termenul stabileşte sinonimie cu a se împăienjeni, a se tulbura, a se întuneca. Şi într-o situaţie, şi în cealaltă, antonimul este a se limpezi.

Continuare »

Verbul a (se) strica este foarte bogat în semnificaţii şi are o mulţime de sinonime. Înseamnă, în sensul său cel mai extins, „a (se) transforma din bun în rău”, fiind echivalent cu a (se) deteriora, a (se) degrada, a (se) defecta. Se foloseşte legat de lucruri care sunt distruse pentru a ajunge la ceva din interiorul lor sau aflat dincolo de ele (de exemplu, ouă, uşi, încuietori etc.) – situaţie în care cel mai utilizat sinonim este a sparge. De asemenea, se poate referi la materii organice – „a se descompune sub acţiunea agenţilor exteriori distructivi”, ori la aer – „a deveni greu respirabil din cauza unor substanţe sau mirosuri neplăcute, nocive”, stabilind sinonimie cu a (se) altera.

Se are în vedere efectul, rezultatul final – distrugerea, uneori subliniind şi intenţia – „a împiedica buna desfăşurare a unei acţiuni, a se pune de-a curmezişul” – sinonim cu a tulbura, a zădărnici. Dincolo de toate, verbul este asociat foarte des cu greşeala – „a pricinui stricăciuni, daune, lipsuri”, ori cu inutilitatea – „a fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situaţie” – sinonim cu a vătăma. Deseori, implică şi vinovăţia – „a greşi, a se face vinovat de ceva”, mai ales atunci când este vorba despre a dăuna unei alte persoane – „a influenţa pe cineva în rău, a corupe”. Se poate strica sănătatea cuiva, starea sufletească sau morală, limba vorbită; se pot strica prietenii, farmece, petreceri, planuri, înţelegeri, legi, vieţi.

Continuare »

Dintre toate verbele de sezon, a viforî este, fără putinţă de tăgadă, unul din cele nesuferite. Funcţionează mai mult în registru popular (deşi registrul cult nu-mi pare să fi găsit încă vreun echivalent atât de expresiv) şi se referă la „a fi vifor, furtună, viscol, a bate cu putere viforul”, stabilind sinonimie cu a viscoli, a spulbera şi a învifora. Cel din urmă este o foarte interesantă dublare, în chiar interiorul familiei lexicale a aceluiaşi verb, care pe lângă toate sensurile cumulate adaugă pe „a supune acţiunii exercitate de vifor, a-l bate pe cineva viforul”. Are, de asemenea, o dimensiune figurată extrem de interesantă, referindu-se la „a face să fie cuprins de un sentiment puternic de nelinişte” – a tulbura, a zbuciuma, a răscoli, a îndârji.

Continuare »

Verbul a se întoarce are, în limba română, foarte multe accepţii. Cea mai cunoscută şi mai des întâlnită este aceea de a se înapoia sau a reveni cu un sinonim regional, foarte frumos, a se înturna. Ideea presupune existenţa unui punct de plecare, faţă de care iniţial trebuie să te depărtezi; altfel, folosirea lui a se întoarce nu-şi are rostul, pentru că nu te poţi întoarce fără să fi plecat. DEX-ul mai aduce o explicaţie a acestei acţiuni, care mi se pare însă mai vagă: a se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcţia iniţială; „radical” nu spune prea multe şi nu include ideea de revenire asupra punctului de plecare.

Continuare »