Verbul a se întoarce are, în limba română, foarte multe accepţii. Cea mai cunoscută şi mai des întâlnită este aceea de a se înapoia sau a reveni cu un sinonim regional, foarte frumos, a se înturna. Ideea presupune existenţa unui punct de plecare, faţă de care iniţial trebuie să te depărtezi; altfel, folosirea lui a se întoarce nu-şi are rostul, pentru că nu te poţi întoarce fără să fi plecat. DEX-ul mai aduce o explicaţie a acestei acţiuni, care mi se pare însă mai vagă: a se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcţia iniţială; „radical” nu spune prea multe şi nu include ideea de revenire asupra punctului de plecare.

În egală măsură, cuvântul poate fi folosit vorbind despre o stare afectivă sau maladivă, însemnând a-l cuprinde din nou pe cineva abia vindecat. În registrul popular, verbul acesta se foloseşte şi cu referire la răsturnări de situaţii, de idei, de gânduri. Îl auzim utilizat în contextul în care vorbim despre a-şi schimba sau a face pe cineva să-şi schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească; de asemenea, în condiţiile în care se retrage o vorbă, o promisiune, se revine asupra unei decizii. Prin extindere, se poate desemna cu acest verb orice transformare, modificare, prefacere, precum şi orice schimbare de dispoziţie: a i se întoarce mânia (a-i trece supărarea), a i se întoarce cuiva inima (a i se schimba dispoziţia, a se îmblânzi, a se muia). A întoarce pe dos are atât o coordonată fizică, cât şi una psihică, desemnând o nemulţumire profundă, stabilind sinonimie cu a se supăra foarte tare, a se tulbura, a-şi strica buna dispoziţie, a se bosumfla. În registrul vechi al limbii, a întoarce însemna şi a traduce un text dintr-o limbă în alta, iar prin extindere, s-a ajuns la a interpreta, a comenta, a explica. Şi, aşa cum pot fi răstălmăcite vorbele, mai pot fi sucite şi obiecte, răsucite resorturile unor mecanisme precum ceasul, pot fi orientate în altă direcţie decât cea iniţială diverse părţi ale corpului (capul, privirea, spatele); din registrul anatomic, se foloseşte foarte plasticul a i se întoarce stomacul pe dos, însemnând a i se face scârbă, greaţă, iar în accepţie figurată a fi dezgustat, scârbit. Mai poate fi întoarsă casa pe dos pentru a căuta ceva ce nu poate fi uşor găsit, întorsă pe toate feţele o problemă, adică examinată amănunţit şi discutată în detaliu, întoarse-răsfoite paginile unei cărţi. Legat de această ultimă utilizare a verbului, interesantă mi se pare expresia a întoarce foaia, care înseamnă a-şi schimba atitudinea, devenind mai ferm, mai sever. Se poate, apoi, întoarce vizita cuiva, se poate întoarce un serviciu, se poate întoarce vorba cu obrăznicie. Se poate întoarce şi obrazul celălalt…

Uneori mi se pare că întoarcerea e un soi de lege a firii. Că toate întoarcerile pe care le facem de-a lungul unei vieţi, toate gândirile şi mai ales răzgândirile, toate momentele în care ne oprim să reexaminăm o situaţie şi să schimbăm o decizie, toate astea ne definesc si ne fac, de fapt, ceea ce suntem. Şi poate că aşa e şi firesc: nu cunoaşte nimeni drumul pe care se presupune că trebuie să meargă, şi nu are nimeni răspunsuri la toate neştiute. Şi uneori merită să încerci să întorci sorţii. Iar când totul merge rău şi ţi se face vreo nedreptate, nu te teme, căci roata se întoarce întotdeauna.