Dintre toate verbele de sezon, a viforî este, fără putinţă de tăgadă, unul din cele nesuferite. Funcţionează mai mult în registru popular (deşi registrul cult nu-mi pare să fi găsit încă vreun echivalent atât de expresiv) şi se referă la „a fi vifor, furtună, viscol, a bate cu putere viforul”, stabilind sinonimie cu a viscoli, a spulbera şi a învifora. Cel din urmă este o foarte interesantă dublare, în chiar interiorul familiei lexicale a aceluiaşi verb, care pe lângă toate sensurile cumulate adaugă pe „a supune acţiunii exercitate de vifor, a-l bate pe cineva viforul”. Are, de asemenea, o dimensiune figurată extrem de interesantă, referindu-se la „a face să fie cuprins de un sentiment puternic de nelinişte” – a tulbura, a zbuciuma, a răscoli, a îndârji.

Este de remarcat multitudinea de termeni pe care „vifor” a generat-o, de parcă neplăcerea provocată de acest fenomen meteorologic naşte obsesii lingvistice. O cohortă de substantive, toate cu forme de plural ce amplifică hâd o ameninţare deja la superlativ, se înghesuie să trezească spaime amare – viforâre (viforâri), viforeală (viforeli), viforniţă (viforniţe), cu sinonime regionale ca viscol, viscoleală, vicodol, vicolitură, vicolniţă, vocot, spărgău. Dar şi adjective smintite – viforatice, viforoase, înviforate, cu duium de dezastre viscoloase, vijelioase, furtunoase, şi de sentimente aprige, năvalnice, agitate, tulburi, năvalnice, aprige, impetuoase, impulsive, iuţi, înflăcărate, înfocate, nedomolite, nepotolite, nestăpânite, nestăvilite, sălbatice, tumultuoase, vehemente, violente… Dureroase.