A (se) răcori este verb de sezon. Într-un sistem fizic de referinţă (despre substanţe, obiecte, vreme), lămureşte pierderea căldurii iniţiale, fiind echivalent cu „a deveni răcoros, a se face mai rece”, şi stabilind sinonimie cu a (se) răci. Atunci când este folosit pentru oameni, înseamnă „a-şi potoli sau astâmpăra senzaţia de căldură ori de sete”. Pe de altă parte, verbul are o foarte interesantă dimensiune figurată, explicată prin „a se uşura sufleteşte, destăinuind cuiva o durere, un gând”, situaţie pentru care primeşte o mulţime de sinonime – a se descărca, a se linişti, a se calma, a se potoli, a alina, a se domoli, a îmblânzi, a tempera (unele dintre ele se pot utiliza şi pentru celelalte sensuri ale termenului).

Afară s-a răcorit a toamnă… Mult mai devreme decât aş fi crezut, neaşteptat şi dezamăgitor pentru mine. Recunosc, e necesară răcoarea în timpul verii încălzite până la limita suportabilului, dar atunci când începe să miroasă a toamnă, mi se posomorăşte fiinţa toată. O simt de la prima apropiere şi mă prinde melancolia, până în punctul în care nici nu mă mai pot bucura de ultimele urme de căldură. Îmi plac toamnele lungi şi blânde, dar ameninţarea frigului de iarnă este atât de vie, încât orice bucurie se duce. Zilele astea am încercat din răsputeri să ignor realitatea, dar subconştientul meu îşi face treaba: acum câteva nopţi am visat că deszăpezeam maşina! Nu se terminase încă august, iar eu manevram cu necaz o lopată! În parcare! Mai cutează cineva a spune că mă prefac?