Verbul a importuna face parte dintre verbele cele (relativ) noi, care au ajuns la noi pe filieră franceză – din importuner, dar există, de pildă, și în italiană – importunare. Semnificațiile nu sunt deloc numeroase, verbul având în vedere acțiunea de „a plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa; a supăra cu cereri neîncetate”.

Termenul este livresc şi se utilizează destul de rar, dar are extrem de multe sinonime: a deranja, a incomoda, a încurca, a jena, a plictisi, a stingheri, a stânjeni, a supăra, a tulbura. De remarcat faptul că există și un element substantival/adjectival corespunzător – importun, mai rar folosit decât echivalentul său, inoportun (cu rădăcini în latinescul importunus), pentru care nu există, însă, un verb (a inoportuna nu este o formă acceptată).

Continuare »

Verbul a (se) chinui are doar două sensuri fundamentale, dar surprinzător de multe sinonime, ce au însă în vedere grade diferite de intensitate. Înseamnă, în primul rând, „a produce sau a îndura suferinţe fizice sau morale intense, a (se) supune unui chin”, pornind de la semnificaţia substantivului al cărui derivat este (cu sufixul -ui).

Pe de altă parte, forma reflexivă se poate referi şi la „a face, a depune eforturi susţinute pentru a realiza ceva, a se strădui din răsputeri”. Dar oricare i-ar fi sensul, verbul acceptă acum, conform noului DOOM, două forme pentru indicativ prezent (eu chinuiesc/chinui) şi pentru conjunctiv (el să chinuiască/chinuie).

Continuare »

Aşa cum l-am găsit prin dicţionare, verbul a cârcoti are două sensuri – în opinia mea, unul bun şi unul rău. Adică nu e nimic greşit în „a-ţi arăta nemulţumirea” atunci când lucrurile nu merg aşa cum consideri că ar trebui sau ţi-ar fi bine, dar nu cred că „ a se certa, a se sfădi mereu” este o soluţie pentru nimic. Dus până la extrem, termenul se poate referi la o atitudine constantă de manifestare a nemulţumirii, bombănind şi căutând motiv de ceartă, iar sinonimele cele mai des utilizate sunt a se certa, a se învrăjbi, a se supăra.

Verbul are ca origine substantivul cârcotă, sinonim cu neînţelegere, ceartă, gâlceavă, provenit din sârbescul krkotja „lipsă de mlădiere, inflexibilitate”, al cărui sens pare să-l fi moştenit într-o oarecare măsură. Acoperă însă o gamă mult mai amplă de manifestări – de la diferend, divergenţă, dezacord, discuţie, neînţelegere, până la animozitate, conflict, dezbinare, discordie, învrăjbire, sfadă, gâlceavă, vrajbă, zâzanie, dispută, litigiu. În ceea ce priveşte expresiile, a dat a intra/a se băga în cârcotă cu cineva.

Continuare »

Am avut întotdeauna impresia că verbul a împiedica este un derivat al substantivului piedică. DEX-ul indică însă la etimologie „lat. impedicare”, lucru ce are după părerea mea implicaţii psihologice, oferind şi un soi de explicaţie despre obiceiurile noastre de naţie. Că nu te joci cu moştenirea, ci te conformezi!

Continuare »