Verbul a celebra face parte din segmentul (relativ) nou al limbii, construit printr-o influență târzie a limbii latine (celebrare), pe filieră franceză (célébrer). Termenul înseamnă, în primul rând, „a săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie”. Celălalt sens este mai extins și se referă la evenimente importante sau zile memorabile – „a sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc., a marca în mod solemn”.

În funcție de context, se folosesc o serie de sinonime, care sunt destul de variate – a aniversa, a lăuda, a oficia, a proslăvi, a sărbători, a săvârși, a serba. Toate conotațiile termenului par a fi pozitive, subliniind participarea afectivă generală, asociată cu solemnitatea ori cu petrecutul, alături de și în mijlocul oamenilor pe care îi iubim. Dată fiindu-i efemeritatea, omul găsește ieșiri de sub timp, în sunete de veselie și în scurte rătăciri de fericire.

Continuare »

Verbul a realiza înseamnă, în primul rând, „a aduce (ceva) la îndeplinire, a face să devină real, a transforma în fapt”, stabilind sinonimie cu a înfăptui, a atinge un scop, de pildă. Se mai pot realiza planuri, idei, obligaţii etc. Unul dintre sensurile speciale are legătură cu lumea artistică, referindu-se, mai întâi, la a crea, a plăsmui – o operă de artă. Pe de altă parte, verbul are şi o utilizare reflexivă – „a se dezvolta pe deplin, a-şi pune în valoare capacitatea de creaţie”, sinonim cu a se împlini, a se desăvârşi (despre o persoană, mai ales despre un artist).

Într-un mod foarte interesant, sensul acesta ce are legătură cu desăvârşirea este aşezat în dicţionare înaintea celui material, pecuniar – pe care, totuşi, oamenii îl folosesc mai des… Se poate referi, deci, la „a încasa preţurile (la mărfurile vândute)” ori a obţine, a dobândi, a câştiga (ceva). Pentru toate aceste sensuri, sinonimele sunt extrem de numeroase; exceptându-le pe cele deja menţionate, avem şi a adeveri, a ajunge, a alcătui, a concretiza, a efectua, a executa, a făuri, a inventa, a isprăvi, a îndeplini, a (se) produce, a săvârşi, a turna.

Continuare »

Verbul a (se) săvârşi face parte dintre acelea care mie mi se par tare frumos sunătoare. Primul lui sens, cel actual, se lămureşte prin sinonimia cu a face, a înfăptui, a îndeplini – adică „a face să aibă loc, a transforma în fapt”, având uneori şi conotaţie negativă, echivalentă cu a comite. Celelalte două sensuri ale termenului sunt considerate învechite şi regionale, însemnând – pe de o parte – „a duce ceva la bun sfârşit, a termina cu bine”, iar atunci când are valoare reflexivă chiar a muri.

Mulţimea de verbe echivalente regăsite în dicţionarele de sinonime m-a luat complet pe nepregătite; sunt multe şi extrem de variate, referindu-se la tot felul de sfârşituri şi la tot soiul de situaţii. Le înşir aici, fără a le diferenţia după semnificaţie şi înrudiri: a alcătui, a asasina, a celebra, a comite, a compune, a constitui, a deceda, a dispărea, a (se) duce, a executa, a forma, a isprăvi, a încheia, a muri, a oficia, a omorî, a pieri, a prăpădi, a realiza, a răposa, a sfârşi, a (se) stinge, a sucomba, a suprima, a termina, a ucide…

Continuare »

Verbul a (se) încheia are două sensuri importante: unul care se referă la vestimentaţie şi la obiecte, iar altul care se referă la desăvârşirea unor activităţi, de orice fel ar fi acestea. Prin urmare, are în vedere acţiunea de „a prinde cu nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte”, dar şi varianta reflexivă, de „a-şi strânge haina, cămaşa în nasturi, în copci” ori „a-şi lega şireturile de la încălţăminte”.

Prin generalizare, termenul se poate folosi cu sensul de „a potrivi una într-alta părţile componente ale unui obiect”, sinonimele fiind, în acest caz, a îmbina, a uni. De asemenea, pentru aceste situaţii menţionate mai sus, structurile echivalente ca sens sunt, în funcţie de context, a (se) închide, a (se) îmbumba, a (se) lega, a asambla, a împreuna, a articula; nu sunt foarte numeroase, iar conţinutul nu are complexitatea celeilalte semnificaţii.

Continuare »

Verbul a (se) sfârşi are o mulţime de sensuri, de la cele complet inofensive şi de bun augur – „a duce la capăt un lucru, o activitate”, sinonim cu a termina, a isprăvi –, până la cele care privesc săvârşirea zilelor omului – „a-şi pierde viaţa”, sinonim cu a (se) prăpădi, a muri, chiar a omorî. Între ele, o mulţime de semnificaţii legate de efemeritate, de finitudine.

Se poate termina de vorbit sau de făcut, se poate pune capăt la ceva sau încheia cu cineva, se poate ajunge la capăt fie pentru că acolo e capătul, fie pentru că situaţia nu se mai îngăduie prelungită. Iar sfârşiturile pot să împlinească, să mulţumească – a finaliza, a înfăptui, a realiza – ori pot să distrugă, să frângă brusc şi dureros – a epuiza, a istovi, a slei.

Continuare »

Verbul de astăzi este unul pe care foarte mulţi dintre noi îl consideră extrem de neplăcut şi preferă să-l ignore cea mai mare parte a vremii, pentru că a muri înseamnă „a înceta de a mai trăi”, „a se stinge din viaţă”. Moştenit din latinescul moriri, cuvântul stabileşte sinonimie cu surprinzător de mulţi termeni din diferite registre stilistice; cele mai comune echivalente sunt a deceda, a dispărea, a se duce, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a (se) sfârşi, a se stinge, a sucomba; mai rar folosite sunt cele cu tentă livrescă – a expia, a repauza; din sfera celor învechite putem aminti pe a se săvârşi, a se pristăvi, a se proslăvi, a se petrece, iar din câmpul celor ireverenţioase cu tentă argotică a crăpa, a plesni, a se sparge, a se curăţa, a o mierli. De asemenea, în afară de oameni, se poate referi şi la plante (cu sensul de a se usca, a se veşteji), la diverse forme de emisie energetică, luminoasă, sonoră (făcând referire la „a înceta de a mai fi perceput cu organele de simţ, a se pierde treptat”, a se stinge, a se epuiza, a se extenua), la sentimente şi credinţe (poate muri iubirea sau speranţa), la forme de civilizaţie ori limbi („a înceta de a mai exista, printr-o evoluţie lentă, a ajunge în declin, a apune”).

Continuare »