Verbul a (se) zvoni este un derivat al substantivului zvon. Verb impersonal, acesta se referă la „a se răspândi un zvon, a circula vestea”. Un al doilea sens al termenului, când acesta are valoare tranzitivă, are legătură cu zgomotele produse de obiecte de metal sau de sticlă – „a face să sune, să răsune ceva”, adică a dăngăni.

Intranzitiv, de pildă, se folosește despre fenomene naturale – ape sau vânt, însemnând „a produce un zgomot lin, continuu și plăcut, fiind sinonim cu a bate, a clipoci, a murmura, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti.

Când are valoare reflexivă și se utilizează despre vești, știri sau vorbe, apare în structuri în care subiectul gramatical este exprimat printr-o propoziție subiectivă. Sinonimele lui sunt a afirma, a se anunța, a se auzi, a se comunica, a se răspândi, a se spune, a se șopti, a se vorbi, a se zice, putând fi, de asemenea, echivalent cu a se scorni, cu sensul de a inventa și a face să circule minciuni.

Continuare »

Verbul a respira a ajuns la noi pe filiera limbilor romanice (din franceză – respirer, din latină și italiană – respirare), însemnând, mai întâi de toate, „a introduce în plămâni, prin inspirație, aer și a da afară, prin expirație, dioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderile care au oc în organism”.

Un alt sens al verbului este cel figurat care se referă la „a-și reveni după o emoție, un efort, a se simți ușurat” ori „a se odihni un moment”. Cele mai cunoscute sinonime sunt a răsufla, a inhala, a inspira, iar dintre cele cu sens figurat – a răspândi, a revărsa, a degaja, a împrăștia. Foarte frumos este aforismul atribuit lui Cicero: „Dum spiro, spero” – „Cât respir, sper”.

Continuare »

Verbul a iradia vine din latinescul irradiare pe filieră franceză (irradier) și se referă, în primul rând, la „a trimite, a împrăștia raze de lumină, de căldură etc. dintr-un punct central în toate părțile”. Vechiul Dicționar ortografic trimitea la a radia, iar unul dintre sensurile de bază are în vedere, într-adevăr, radiațiile, însemnând „a cădea pe suprafața unui corp, a expune unei radiații”.

Este, deci mai nou, căci, tot așa, despre oameni se spune că radiază de fericire, o expresie care sugerează, cumva, felul în care devenim aidoma unor sori când atingem starea de grație, dar și felul în care contagiem toate în jur, dăruind cald, lumină și veselie celor de lângă noi. Sinonimele sunt a emite, a (se) împrăștia, a (se) propaga, a (se) răspândi, dar și preafrumosul a răza – care a fost o surpriză grozavă, căci nu știam de existența lui.

Continuare »

Verbul a se duce are cu totul alte valenţe decât corespondentul său tranzitiv. Înseamnă, mai întâi, „a merge, a se deplasa, a pleca undeva sau către cineva”. Nu presupune întotdeauna stabilirea unei ţinte precise, a unei finalităţi, putând fi sinonim cu a colinda, a cutreiera, ori referindu-se la „a pluti pe apă sau a zbura în aer”, la voia întâmplării. De asemenea, unul dintre sensurile sale nu are în vedere elemente concrete, ci se foloseşte cu privire la timp, veşti, zvonuri, gânduri, stabilind sinonimie cu a trece, a se răspândi, a se împrăştia. Semnificaţia figurată are sinonime variate, de la a dispărea, a se stinge, până la a se sfârşi, a muri.

Foarte numeroase şi sugestive sunt expresiile în componenţa cărora intră acest verb. Astfel, se poate transmite dorinţa, ardoarea ori nerăbdarea de a ajunge undeva – a se duce drept / într-un suflet / glonţ / puşcă / întins, ori distanţa mare care se parcurge – a se tot duce. În altă ordine de idei, se poate referi la măritiş – a se duce după cineva, ori la distrugere, la prăbuşire – a se duce de râpă / pe copcă / pe gârlă / pe apa sâmbetei. Poate exprima neîncrederea – du-te-ncolo!, agitaţia – du-te-vino, ocara – du-te dracului!. În mod special, structura ducă-se pe pustii! poate denumi epilepsia sau e un eufemism pentru a denumi diavolul (aghiuţă, necuratul).

Continuare »

În limba română există două verbe a semăna, amândouă moştenite din latină – unul din seminare, altul din similare –, între formele paradigmatice ale cărora nu există nicio diferenţă. Primul dintre acestea, care se potriveşte la sezon, înseamnă „a pune sau a arunca sămânţa în pământul pregătit în prealabil, pentru a o face să încolţească şi să răsară”, sinonim în această situaţie cu a însămânţa, a planta, a pune, a (ră)sădi, poate şi a transplanta, în anumite cazuri.

Termenul are şi un sens învechit, care se referea la „a vârî în pământ”, fiind astfel sinonim cu a îngropa. Tot printr-o extindere de sens, verbul poate să însemne şi „a pune din loc în loc”, fiind echivalent cu a împrăştia, a presăra, a risipi (flori în calea cuiva, de pildă). Strâns legată de simboluri atât de evidente ale fertilităţii precum seminţele, acţiunea are, în registrul popular, o conotaţie suplimentară: „a arunca boabe de grâu sau alte cereale (ori bomboane, stafide) înspre o persoană, de Anul Nou sau la nuntă, însoţind gestul de o urare de prosperitate”.

Continuare »