Verbul a respira a ajuns la noi pe filiera limbilor romanice (din franceză – respirer, din latină și italiană – respirare), însemnând, mai întâi de toate, „a introduce în plămâni, prin inspirație, aer și a da afară, prin expirație, dioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderile care au oc în organism”.

Un alt sens al verbului este cel figurat care se referă la „a-și reveni după o emoție, un efort, a se simți ușurat” ori „a se odihni un moment”. Cele mai cunoscute sinonime sunt a răsufla, a inhala, a inspira, iar dintre cele cu sens figurat – a răspândi, a revărsa, a degaja, a împrăștia. Foarte frumos este aforismul atribuit lui Cicero: „Dum spiro, spero” – „Cât respir, sper”.

Mă gândesc uneori cât de important este respiratul pentru noi. Atât de important, încât uităm de el, întrucât face parte dintre procesele automate ale organismului nostru. Și totuși, când și când, este necesar a ne aminti despre faptul că, reglându-ne respirația, ne putem controla mult mai bine stările emoționale și neliniștile.

Chiar și lumea aceasta tehnologizată și computerizată, în care trăim, înțelege elementarul irațional și indispensabil al respirației. Zilele trecute, am descoperit o aplicație numită ”Sync your breathing”, cu o figură geometrică ce-și mărește aria și apoi descrește, în ritmul care îi este necesar corpului uman pentru relaxare și meditație.

Mă gândeam să încerc, câteva minute pe zi, metoda pe care mi-o propune un roboțel. Dincolo de faptul că mi se pare un paradox, mă gândesc totuși că e posibil ca, uneori, ideile să vină din cele mai neașteptate locuri, pentru cele mai neașteptate soluții, ale unora dintre cele mai neașteptate probleme. Sau ceva de felul ăsta – pentru că, evident, de meditații n-am timp.