Verbul a rezerva este un neologism venit din limba franceză – réserver, în urma procesului de relatinizare (din mai vechiul reservare). Înseamnă, în primul rând, „a păstra ceva pentru cineva sau pentru ceva, pentru alt timp sau pentru altă întrebuințare; a pune deoparte (ceva) dintr-un tot”, fiind sinonim cu a (re)ține, a opri. Una dintre expresiile cel mai des folosite este a-și rezerva dreptul (a-și păstra pentru sine un drept).

Utilizat cu valoare pasivă, verbul se explică prin „a destina exclusiv (sau special) unei persoane sau unui grup, ori pentru un anumit scop”, fiind echivalent cu a atribui. Sensul figurat are în vedere soarta, providența, adică „a stabili dinainte” – a hărăzi, a hotărî, a meni, a orândui, a predestina, a pregăti, a rândui, a sorti, a soroci, a ursi, adică „a-i face cuiva parte de ceva”.

Continuare »

Verbul a (se) hotărî este un derivat al substantivului hotar – ceea ce mi se pare foarte interesant, pentru că (într-un fel ciudat) nu văzusem legătura de sens dintre cele două cuvinte, până când nu mi-a scos-o la iveală dicționarul… Poate pentru că această accepție a termenului este deja învechită – „a stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar” sau „a se mărgini cu…, a fi vecin cu cineva”.

Sensurile mai des utilizate astăzi par a fi pierdut relația cu termenul de bază sau, în cel mai bun caz, aceasta a devenit metaforică. Înseamnă, în primul rând, „a alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre, a stabili cu fermitate”, idee completată cu o valoare tranzitivă folosită rar și construită cu dativul „a porunci cuiva să facă ceva”. Verbul se mai poate referi la „a fixa o dată sau un termen” sau la „a meni pe cineva pentru ceva”.

Sinonimele sunt numeroase și variate, în funcție de context: a alege, a circumscrie, a comanda, a condamna, a convinge, a (se) decide, a delimita, a demarca, a destina, a determina, a dispune, a fixa, a hărăzi, a hotărnici, a institui, a întocmi, a învecina, a limita, a marca, a mărgini, a meni, a orândui, a ordona, a osândi, a pecetlui, a pedepsi, a porunci, a preciza, a predestina, a preursi, a pronunța, a stabili, a statornici.

Continuare »

Verbul a (se) decide este moștenire latinească (decidere), ajunsă la noi pe filieră franceză (décider) și înseamnă, în primul rând, „a lua o hotărâre, a se fixa în urma unei decizii” (atunci când este intranzitiv și reflexiv). Când acceptă complement direct (a decide ceva sau pe cineva), înseamnă „a da o decizie; a soluționa în mod definitiv”, dar și „a determina pe cineva să facă ceva”.

Sinonimele sunt extrem de numeroase, putându-se folosi, în funcție de context, verbe precum a (se) alege, a comanda, a convinge, a determina, a dispune, a face, a (se) hotărî, a îndupleca, a opta, a ordona, a orândui (popular), a pecetlui (figurat), a porunci, a se pronunța, a soroci (popular), a stabili, a statornici.

Continuare »

Verbul a ordona vine din franceză (ordonner) și are două sensuri principale. De fapt, privind lucrurile dintr-un punct de vedere foarte tehnic, DOOM le așază în articole diferite (ca pe doi termeni diferiți), întrucât ele au și forme diverse în paradigmă. Deosebirile vin, probabil, din faptul că unul dintre sensuri pleacă de la substantivul ordin, iar celălalt de la ordine.

Prima semnificație se referă la „a da un ordin, a cere în mod autoritar (și oficial) printr-un ordin”, verbul fiind urmat, de obicei, de o propoziție completivă construită cu ajutorul conjunctivului. Sinonimele pe care termenul le are pentru aceste situații pot fi: a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a impune, a porunci, a pretinde, a rândui, a soroci, a stabili, a statornici.

Cel de-al doilea sens are în vedere acțiunea de „a pune într-o anumită ordine, a grupa într-un anumit fel”, stabilind sinonimie cu a alinia, a aranja, a așeza, a clasa, a orândui, a organiza, a rândui. Un derivat special al acestei semnificații se folosește în matematică – „a introduce o relație de ordine pentru elementele unei mulțimi”.

Continuare »

Verbul a (se) statornici are două semnificaţii fundamentale, în funcţie de cele două valori cu care poate fi folosit. Sensul reflexiv se referă la „a (se) aşeza, a (se) stabili într-un loc, pe timp mai îndelungat sau permanent”. Sinonimele sunt numeroase şi mai precise, în funcţie de context – a consolida, a constitui, a crea, a ctitori, a funda, a institui, a încheia, a înfiinţa, a întări, a întemeia, a organiza.

Celălalt sens, care este tranzitiv, înseamnă „a fixa, a stabili ceva, a face să între în acţiune”, fiind echivalent cu a consfinţi, a decide, a determina, a hotărî, a institui, a orândui, a permanentiza, a preciza, a stabili. Sinonimele sunt mai des folosite, pentru că termenul este vechi (format din statornic, derivat al lui stat după modelul lui datornic, spun dicţionarele). Are, prin urmare, conotaţii arhaice şi pare nepotrivit în cele mai mult dintre situaţii.

Continuare »

Întrucât se formează prin derivare de la substantivul plan, verbul a plănui înseamnă „a face planuri, a pregăti ceva (în minte) pentru viitor”, având ca sinonime pe a stabili, a hotărî. Nu sunt convinsă că menţiunea „în minte” este cu totul obligatorie – poţi să faci planul pe hârtie, poţi să începi concret unele demersuri chiar din vreme.

Însă e foarte adevărat că cel mai des folosim ca expresie sinonimă pe „a avea de gând”, echivalentă cu a intenţiona, a preconiza, a proiecta. Există, de asemenea, şi expresia familiară „a pune la cale” care, prin extindere de sens, poate avea conotaţii negative, însemnând a complota, a premedita, a precugeta (rar), a unelti, a urzi.

Continuare »