Verbul a (se) dezechilibra poate avea nuanță reflexivă și tranzitivă, vine din limba franceză (déséquilibrer) și nu are foarte multe înțelesuri, însă mi se pare mie că există, în lumea asta nouă în care trăim, o mulțime de situații în care își găsește utilizarea. Pe bună dreptate.

Înseamnă, mai întâi de toate, „a-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul, a ieși din starea de echilibru”, referindu-se la obiecte sau la poziția corpului uman. Sensul figurat poate avea în vedere pierderea judecății clare, a rațiunii.

Cealaltă accepție se referă la aspecte mai practice, cu privire la bugetul unui stat sau al unei persoane, cheltuielile întrecând veniturile, bugetul devenind astfel deficitar – „a face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.)”.

Continuare »

Verbul a (se) echilibra este tranzitiv și reflexiv, și înseamnă (în general) „a aduce, a ajunge sau a fi în stare de echilibru, a face să se echilibreze, a pune sau a ține în echilibru”. Termenul are, de asemenea, un sens care se utilizează în legătură cu valori, prețuri, bugete etc., referindu-se la „a face ca două valori să fie în proporție justă una față de cealaltă; a proporționa egal”.

Mai precis, verbul poate avea în vedere efortul de „a fixa proporțiile juste între două sau mai multe lucruri, situații, forțe etc.” sau „a face ca veniturile dintr-un buget să fie (aproape) egale cu cheltuielile”. Sub formă adjectivală (cuvânt format prin schimarea valorii gramaticale din participiul acestui verb), se folosește ca atribut al substantivului om („cu minte sănătoasă”).

Cuvântul vine din franțuzescul équilibrer și este sinonim, în funcție de context, cu a (se) compensa, a (se) contrabalansa, a (se) cumpăni, a precumpări, a (se) pondera. Dintre antonime, cel mai evident este a (se) dezechilibra. A echilibra este destul de des folosit, dar și mai des căutat, urmărit, dorit și stabilit ca scop al vieților noastre dezordonate și agitate.

Continuare »

Verbul a deconcerta este integrat între termenii livreşti (vine din franţuzescul déconcerter), însemnând „a face pe cineva să-şi piardă cumpătul, siguranţa de sine”, fiind sinonim – în contexte diferite – cu a deruta, a descumpăni, a dezorienta, a încurca, a tulbura şi a zăpăci. Valoarea reflexivă a cuvântului are în vedere o altă perspectivă (din interior) asupra aceluiaşi proces – „a-şi pierde echilibrul moral sau mintal”, echivalent al lui a se dezechilibra, a se dezaxa.

Sensul acestui termen pare a se (îm)potrivi uneia dintre semnificaţiile verbului a concerta – „a se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună”. Se presupune, prin urmare, o colaborare între parteneri, ce se bazează pe încredere, aceasta fiind încălcată în momentul în care se discută despre deconcertare.

Continuare »

Verbul a descumpăni m-a surprins în primul rând prin profunzimea semantică pe care o are. Înseamnă „a face pe cineva să-şi piardă echilibrul sufletesc sau a-şi pierde echilibrul moral ori mental”; ceea ce mi se pare un lucru foarte serios, la care trebuie meditat. Este, în principiu, afectat tot sistemul de repere pe care fiecare dintre noi şi-l construieşte pentru a se putea descurca în lume şi pentru a se putea înţelege pe sine. Echivalenţele stabilite cu a dezorienta, a dezechilibra, a deconcerta, a dezaxa şi a zăpăci vorbesc de la sine.

Continuare »