Verbul a (se) hotărî este un derivat al substantivului hotar – ceea ce mi se pare foarte interesant, pentru că (într-un fel ciudat) nu văzusem legătura de sens dintre cele două cuvinte, până când nu mi-a scos-o la iveală dicționarul… Poate pentru că această accepție a termenului este deja învechită – „a stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar” sau „a se mărgini cu…, a fi vecin cu cineva”.

Sensurile mai des utilizate astăzi par a fi pierdut relația cu termenul de bază sau, în cel mai bun caz, aceasta a devenit metaforică. Înseamnă, în primul rând, „a alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre, a stabili cu fermitate”, idee completată cu o valoare tranzitivă folosită rar și construită cu dativul „a porunci cuiva să facă ceva”. Verbul se mai poate referi la „a fixa o dată sau un termen” sau la „a meni pe cineva pentru ceva”.

Sinonimele sunt numeroase și variate, în funcție de context: a alege, a circumscrie, a comanda, a condamna, a convinge, a (se) decide, a delimita, a demarca, a destina, a determina, a dispune, a fixa, a hărăzi, a hotărnici, a institui, a întocmi, a învecina, a limita, a marca, a mărgini, a meni, a orândui, a ordona, a osândi, a pecetlui, a pedepsi, a porunci, a preciza, a predestina, a preursi, a pronunța, a stabili, a statornici.

Continuare »

Verbul a (se) veșteji s-a format, prin derivare, de la cuvântul de bază veșted (adjectiv). Înseamnă, în primul rând, „a deveni sau a face să devină veșted; a-și pierde prospețimea și frăgezimea, a începe să se usuce” – despre plante și părți ale lor. Sensul figurat se referă la oameni, la ceea ce ține de natura omenească – „a-și pierde vlaga, forța, vigoarea, vioiciunea sau puritatea”. Tot în sfera umană, el se poate folosi cu sensul de „a condamna în mod public”.

Cum se observă, explicațiile nu sunt din cale-afară de numeroase, dar sinonimele sunt multe și expresive: a (se) îngălbeni, a (se) ofili, a păli, a (se) usca, a îmbătrâni, a slăbi, a lâncezi, a tânji, a (se) trece, a defăima, a stigmatiza, a blama, a condamna, a dezaproba, a fana, a înfiera, a osândi, a păta, a dezonora, a necinsti, a proscrie, a critica, a reproba, a respinge – precum și o serie de regionalisme și arhaisme. Sunt multe feluri de-a zice același sfârșit…

Continuare »

Înţelesul verbului a dezaproba presupune „a se declara împotriva unui lucru” ce a fost spus sau făcut de altcineva. Justificarea acestui act se poate identifica în „a considera ca fiind inacceptabil, a găsi rău sau reprobabil” respectivul cuvânt sau gest al cuiva. Explicaţiile verbului nu se ocupă însă de gradele diferite de intensitate, de vehemenţa pe care uneori o poate avea dezaprobarea. Ceea ce face să fie cu atât mai interesante sinonimele, care surprind o gamă largă de moduri de realizare, de la banalul a nu aproba, ori a reproba, a respinge, a dezavua, a protesta, sau a mustra, a blama, a condamna, până la a înfiera, a stigmatiza, a sancţiona, a proscrie şi a osândi.

Continuare »

Verbul a pedepsi apare ca un răspuns firesc la eroarea umană, cu grade diferite de gravitate. Înseamnă „a aplica cuiva o pedeapsă”, fie pentru o greşeală, fie pentru o infracţiune săvârşită. Termenul se poate referi la „a supune unor chinuri” ce pot fi de natură fizică sau morală, dintre toate acestea cea mai dură fiind (dacă e făcută bine şi cu reale remuşcări) auto-pedepsirea – a se chinui, a se tortura, a suferi. Foarte interesante mi s-au părut a fi sinonimele, extrem de numeroase şi diferite din punct de vedere semantic, în funcţie de domeniul de aplicabilitate.

Cea mai răspândită utilizare se circumscrie spaţiului juridic, mergând de la a sancţiona, până la a condamna, a osândi. Una dintre cele mai aprige instanţe de pedepsire este însă cea divină, motiv pentru care, foarte des, Dumnezeu bate, ceartă, obliceşte, răsplăteşte ori răzbună. Iar sinonimele utilizate în spaţiul sacrosanct al Bisericii sunt a canoni, chiar a chinui şi a căzni. Forme extreme ale pedepselor pot face trimitere la termeni având conotaţii mai dure, precum a schingiui sau a tortura. E ciudat… într-o religie în care verbul fundamental este a ierta, cu întoarcerea celuilalt obraz – deci antonimul perfect…

Continuare »

Verbul a protesta are, din câte am citit prin dicţionare, grade diferite de intensitate. De la neutrul „a exprima dezacordul”, trecând prin „a-şi declara în mod deschis dezaprobarea”, până la „a manifesta o împotrivire energică şi făţişă” faţă de ceva. Nu o să insist pe sensul specializat al termenului, care presupune „a stabili pe cale judiciară că o poliţă nu a fost achitată la scadenţă”, ci pe toate celelalte tipuri de proteste care se pot manifesta.

Mi se pare interesantă semnificaţia etimologică a termenului, provenit din latinescul protestatari „a declara public”, cel care determină, cumva, oficializarea opiniei, afirmarea ei cu voce tare. Sinonimele utilizate cel mai des sunt a contesta, a blama, a condamna, a dezaproba, a dezminţi, a înfiera, a nega, a reproba, a respinge, a stigmatiza, a tăgădui, a crâcni, a murmura, a se împotrivi, a se opune. Regionalismele sună frumos auzului – a şuşta, a beşti –, asemenea şi arhaismele – a prerecui, a protestălui, a protestui, a remonstra, a răpşti.

Continuare »