Verbul a cutreiera vine din limba latină (contribulare) și apare lămurit în dicționare mai mult cu ajutorul sinonimelor – a străbate, a colinda (în lung și-n lat), a umbla (din loc în loc), echivalent, prin extindere de sens, cu a hoinări, a vagabonda. Are și o utilizare reflexivă, mai neobișnuită, care înseamnă a se perinda.

În afară de acestea, o multitudine de alte lexeme se aliniază lui, din punctul de vedere al semnificației, în diferite contexte: a bate, a călători, a călca, a se duce, a flana, a frecventa, a merge, a ocoli, a parcurge, a peregrina, a petrece, a (se) plimba, a se plimbarisi, a rătăci, a răzbate, a traversa, a treiera, a vântura, a vizita.

Continuare »

Verbul a colinda este obținut, prin derivare regresivă, din substantivul colindă. Are un sens de bază, venit din vechile tradiții populare – „a umbla, în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde (răsplătite cu mici daruri, în special cu colaci de grâu)”, obicei din care s-a născut semnificația generică de „a serba Crăciunul”. Un sens figurat și regional care pornește de aici se referă la păsări: „a ciripi la festrele cuiva”.

O accepție mai vastă a termenului are în vedere acțiunea de „a umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul” ori de „a bate un drum”, fie pentru „a căuta pe cineva sau ceva”, fie pentru „a veni sau a se duce la cineva”. Probabil cel mai cunoscut sens figurat al termenului se referă la „a petrece cu gândul”.

Continuare »

Verbul a hoinări este format prin derivare de la adjectivul hoinar, iar sensul cel mai comun este „a umbla hoinar, a bate drumurile, a călători mult și fără țintă, fără rost, fără căpătâi”. La rândul său, adjectivul s-a format prin derivare de la substantivul hoină/oină – termen cu origine necunoscută, numele unui joc vechi.

Dintre sinonimele cel mai des folosite, mai aproape de sensul profund al termenului se găsesc a colinda, a cutreiera, a peregrina, a pribegi, a rătăci, iar a vagabonda poate fi considerat un echivalent cu o nuanță ușor peiorativă. Regionalismele și arhaismele sunt multe și interesante: a bădădăi, a budușlui, a hăimăni, a horhăi, a lăinici, a nemernici, a ștrengări, a tălălăi, a techerghi.

Sunt frumoase și expresiile echivalente, care par a folosi cu precădere două verbe: a umbla creanga ori a umbla frunza frăsinelului, a umbla lelea / teleleu, dar și a bate străzile, drumurile sau pădurile. Iar dintre neologisme, dicționarele identifică un singur sinonim, livrescul a flana, venit din franceză (flâner).

Continuare »

Verbul a ura e… de sezon. Se construiește cu dativul (deci a ura cuiva) și înseamnă „a adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit; a închina în sănătatea cuiva”. Termenul vine din latinescul orare, având chiar și o semnificație parcă mai apropiată de sensul etimonului – „a recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova, cu plugușorul etc.” Nu are – ca să știți – nicio legătură cu interjecția ura!, cuvânt venit din rusă și din franceză.

Sinonimele nu sunt foarte numeroase, dar sunt destul de variate: a binecuvânta, a blagoslovi, a colinda, a da, a dori, a felicita, a pofti, a prii. Sunt utilizate în contexte diferite, fie la sărbători ale tuturor, fie la aniversări personale, la începutul unei acțiuni ori al unui nou drum. Se poate folosi pentru a spune, pur și simplu, „bună seara” ori pentru a dori, pentru tot restul vieții, mult bine și noroc, sănătate și fericire. Atunci când se referă la obiceiul de „a umbla de la casă la casă, în seara de Anul Nou”, e sinonim cu a hăi.

Continuare »

Verbul a se duce are cu totul alte valenţe decât corespondentul său tranzitiv. Înseamnă, mai întâi, „a merge, a se deplasa, a pleca undeva sau către cineva”. Nu presupune întotdeauna stabilirea unei ţinte precise, a unei finalităţi, putând fi sinonim cu a colinda, a cutreiera, ori referindu-se la „a pluti pe apă sau a zbura în aer”, la voia întâmplării. De asemenea, unul dintre sensurile sale nu are în vedere elemente concrete, ci se foloseşte cu privire la timp, veşti, zvonuri, gânduri, stabilind sinonimie cu a trece, a se răspândi, a se împrăştia. Semnificaţia figurată are sinonime variate, de la a dispărea, a se stinge, până la a se sfârşi, a muri.

Foarte numeroase şi sugestive sunt expresiile în componenţa cărora intră acest verb. Astfel, se poate transmite dorinţa, ardoarea ori nerăbdarea de a ajunge undeva – a se duce drept / într-un suflet / glonţ / puşcă / întins, ori distanţa mare care se parcurge – a se tot duce. În altă ordine de idei, se poate referi la măritiş – a se duce după cineva, ori la distrugere, la prăbuşire – a se duce de râpă / pe copcă / pe gârlă / pe apa sâmbetei. Poate exprima neîncrederea – du-te-ncolo!, agitaţia – du-te-vino, ocara – du-te dracului!. În mod special, structura ducă-se pe pustii! poate denumi epilepsia sau e un eufemism pentru a denumi diavolul (aghiuţă, necuratul).

Continuare »

Verbul a (se) rătăci are mai multe sensuri, diferenţiate în funcţie de valoarea activă sau reflexivă. Se referă, în primul rând, la „a pierde sau a încurca drumul, a greşi direcţia, a nu mai şti unde se află”, putând avea în vedere şi piederea de o altă persoană (situaţie în care poate fi sinonim cu a se răzleţi). Atunci când are valoare tranzitivă, verbul înseamnă „a nu mai şti unde a fost pus sau unde se găseşte cineva sau ceva” ori „a ajunge sau a se afla într-un loc unde nu se aştepta nimeni”, stabilind sinonimie cu a (se) pierde.

Într-o accepţie mai relaxată, termenul înseamnă „a umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la ţintă; a merge din loc în loc fără un scop precis”, fiind similar ca sens cu a hoinări, a colinda, a vagabonda, a umbla, chiar cu a pribegi, dar şi a se aciua, a se oploşi, a se pripăşi – atunci când are în vedere aşezarea într-un loc străin. Dincolo de toate acestea, sensul figurat cel mai des utilizat al acestui verb se referă la „a se abate de la calea cea dreaptă”.

Continuare »