Verbul a hoinări este format prin derivare de la adjectivul hoinar, iar sensul cel mai comun este „a umbla hoinar, a bate drumurile, a călători mult și fără țintă, fără rost, fără căpătâi”. La rândul său, adjectivul s-a format prin derivare de la substantivul hoină/oină – termen cu origine necunoscută, numele unui joc vechi.

Dintre sinonimele cel mai des folosite, mai aproape de sensul profund al termenului se găsesc a colinda, a cutreiera, a peregrina, a pribegi, a rătăci, iar a vagabonda poate fi considerat un echivalent cu o nuanță ușor peiorativă. Regionalismele și arhaismele sunt multe și interesante: a bădădăi, a budușlui, a hăimăni, a horhăi, a lăinici, a nemernici, a ștrengări, a tălălăi, a techerghi.

Sunt frumoase și expresiile echivalente, care par a folosi cu precădere două verbe: a umbla creanga ori a umbla frunza frăsinelului, a umbla lelea / teleleu, dar și a bate străzile, drumurile sau pădurile. Iar dintre neologisme, dicționarele identifică un singur sinonim, livrescul a flana, venit din franceză (flâner).

Verbul acesta reprezintă una dintre vorbele mele vacanță. Nu în sensul că sunt neapărat un hoinar în adevăratul sens al cuvântului, dar umblu destul. În ciuda faptului că-mi iubesc liniștea și confortul de acasă, vacanțele sunt dedicate descoperirii unor locuri noi. Care îmi plac toate. Toate-toate, de la noi sau de-aiurea.

Dincolo de o familiarizare inițială, superficială (evident) și grăbită, înghesuită în câteva zile, toate merită redescoperite și cunoscute mai bine, cu alte ocazii. Prin urmare, oricât de mult aș hoinări, hotărâtă să văd cât mai multe, întotdeauna îmi las motive de hoinăreală și pentru altădată. În așa fel încât, pentru viitor, dacă vor mai fi oportunități, în mod sigur vor mai fi și surprize.