Verbul a reprograma s-a format prin derivare, cu prefixul re- de la cuvântul de bază a programa. Este un verb tranzitiv și înseamnă, în principal, „a programa din nou”. Un alt sens al termenului se folosește în informatică și pare a se referi la „a relua programul destinat unui ordinator pentru a-l corecta sau transfera într-un alt sistem”.

Și toate explicațiile dicționarelor se opresc aici. Nu pare să fie nimic complicat legat de cuvântul ăsta. Și totuși… câtă bătaie de cap! Puține vorbe aduc cu ele mai multe complicații decât aceasta… Evident, reprogramările sunt necesare uneori, dar pot fi greu de făcut, mai ales dacă programarea inițială – ea însăși – a fost dificilă.

Jongleriile cu timpul și cu întâlnirile reprezintă un sport pe care l-am învățat de-acum destul de bine, căci fac pare din stilul de viață pe care mi l-am ales și de care mă bucur, în definitiv. Dar sunt perioade în care încercarea de a ține toate mingile în aer este absolut epuizantă. De aceea, mă bucur din plin de vacanțele în care lumea mea se oprește un pic din învârtit, iar eu pot să respir mai în liniște.

Dar vacanțele vin și ele la pachet cu alte lucruri de rezolvat. Cum ar fi, de pildă, renovarea casei, care, pentru mine, a intrat direct în top 3 cele mai dureroase reprogramări cu putință. Una perpetuă. Niciunul dintre planurile inițiale nu a rămas în picioare, nimic nu se încadrează în niciun grafic, niciun termen nu se respectă. Regândesc, refac, și reprogramez în permanență… Cică „așa e, dragă, cu meșterii, tu ce credeai?”. Parcă mai știu eu ce credeam? Of… să ne mai reprogramăm un pic, zic.