Verbul a înierna este format prin derivare, de la cuvântul de bază a ierna (un verb mult mai des folosit și mai cunoscut), cu prefixul în-. Are două semnificații, dintre care prima se apropie mai mult de sensul termenului de origine – „a-și petrece iarna undeva”, iar cea de-a doua se referă la „a începe frigul iernii”.

Cuvântul pare a fi menționat doar în Micul dicționar academic, a cărui ediție a II-a a apărut în 2010. DOOM2 nici măcar nu-l menționează, dar, cu toată pasiunea mea pentru DOOM2, trebuie să mă opresc azi asupra lui. Pentru că prea a venit frumos…

S-a răcit dintr-odată și au căzut, veniți de nicăieri, și primii fulgi. N-au avut viață prea lungă, dar gerul a persistat și oamenii au trecut la îmbrăcămintea cea serioasă – cu glugi, mănuși și cizme. Schimbarea a fost bruscă și, cu adevărat, nemiloasă, dar cred că de data asta primisem, n-aș ști că explic exact în ce fel, avertismentul de care aveam nevoie, pentru ca frigul să nu mă mai surprindă neplăcut. De parcă aș fi intrat, cumva, și eu, în ordinea firească a tuturor lucrurilor.

… Și nu spun asta la întâmplare. Nu-mi place deloc iarna, dar cea de anul ăsta mi se pare cumva deosebită, fără să-mi dau seama de ce. Poate pentru că a venit, cumințică, la timpul ei, după o toamnă superbă (ați observat ce toamne frumoase avem de câțiva ani?)… și, de ce nu, pentru că mi-a adus cu ea o pisică. Ori poate pentru că, pentru prima dată de când mă știu, s-a ridicat în mine o pace… Cum n-am mai cunoscut-o niciodată până acum. Și, dacă e timpul iernii, să se-nierneze, deci!