Rezultate

17 sept.

a găzdui

Verbul a găzdui este un derivat, cu sufixul -ui, al substantivului gazdă (termen împrumutat din limba maghiară). Înseamnă „a primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare), a primi sau a ține în gazdă, a da ospitalitate”.

Din celălalt punct de vedere privind lucrurile, verbul se mai poate referi și la sensul invers al acțiunii, devenind astfel intranzitiv – „a rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva, a trage sau a trăi în gazdă, a locui provizoriu undeva”.

Sinonimele sunt destul de numeroase și de variate, cele mai multe dintre ele fiind folosite în registrul popular și arhaic: a adăposti, a primi, a pripăși, a sălășlui, a sălăși, a sălășui, a încortela, a sălui, a conăci, a făgădui, poate chiar a administra.

Continuare »

11 sept.

Dicţionarul Merriam Webster se îmbogăţește cu peste 840 de termeni noi

Termenii noi sunt adăugați în dicționar doar când au fost deja folosiți de o multitudine de utilizatori – de obicei inițial de specialiști sau subculturi. Apoi, treptat, utilizarea unui termen se răspândește către noi toți. Fiecare cuvânt se mișcă în ritmul său; nu există o viteză medie pentru ca un cuvânt să fie acceptat de o limbă, cultură și dicționar. Treaba unui dicționar este să raporteze utilizarea sa când intră în vocabularul general. Pentru fiecare cititor, o parte din termenii noi par deja familiari, dar alții vor fi întâlniți pentru prima oară într-un articol ca acesta.

Fără să fie nicio surpriză, termeni aparținând tehnologiei digitale sunt o parte importantă din listă. De asemenea, fără să fie nicio surpriză, evoluția tehnologiei este exprimată în acești termeni: nu mai denumim dispozitivele și programele, ci vorbim despre ce facem cu ele și ce fac ele pentru noi. Termenii din sfera tehnologiei sunt mai concentrați pe viitor decât pe prezent, cum ar fi „biohacking” și „fintech”.

Continuare »

20 aug.

a (se) speria

Verbul a (se) speria are origine incertă, cea mai probabilă variantă fiind un latinesc derivat din pavor („stare de groază, provocată de imagini terifiante, în timpul somnului”). Primul sens se referă la „a (se) umple de frică, de spaimă”, fiind sinonim cu a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. Valoarea tranzitivă înseamnă „a face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă”, iar prin restrângere de sens, are în vedere acțiunea de „a stârni un animal din culcuș”.

Sunt destul de numeroase expresiile în care apare: se sperie și de umbra lui se spune despre o ființă foarte fricoasă, a-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul înseamnă a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. Tot astfel, a speria lupul cu pielea oii presupune a încerca zadarnic să intimidezi pe cineva. În afară de acestea, termenul are și o conotație pozitivă, folosită mai ales în registrul familiar, similară cu a fi surprins sau a uimi, a ului (prin splendoare, frumusețe, calități), de unde locuțiunea de speriat (ieșit din comun, uimitor; extraordinar).

Continuare »

14 aug.

congres / congress

Știm cu toții, din domeniul academic sau din politică, ce înseamnă „congres„: o reuniune, obligatoriu formală, națională sau internațională, la care participă elitele dintr-un anumit domeniu academic sau cele dintr-un anumit partid politic.

În limba engleză, cel mai adesea, „congress” are același înțeles.

Chiar dacă este foarte rar folosit, în limba engleză „congress” se numeşte şi un grup de babuini. (Scoate-ţi imaginea asta din minte dacă mai poţi.)

Un alt sens al lui „congress” în engleză este „contact sexual”. Expresia „sexual congress” este destul de răspândită în limbajul formal, dar se foloseşte şi doar „congress” – care, atenție, nu se folosește cu articolul hotărât („the”): „Congress has been painful.” („Contactul sexual a fost dureros.„)

17 apr.

Scrabble sărbătorește 70 de ani prin adăugarea de circa 300 de noi cuvinte

Cu ocazia împlinirii a șaptezeci de ani de existență, celebrul joc american de formare de cuvinte va adăuga, în dicționarul său oficial pentru limba engleză, The Official Scrabble Players Dictionary, publicat de Merriam-Webster, în jur de 300 de noi cuvinte.

Și aceste noi cuvinte care vor intra, din toamnă, în dicționarul oficial al Scrabble trebuie să îndeplinească aceleași reguli ale jocului: toate trebuie să facă parte dintr-un dicționar standard (al limbii engleze în acest caz), fiecare cuvânt trebuie să aibă între două și opt litere, iar abrevierile, majusculele, cratimele și apostrofurile sunt strict interzise.

Continuare »

13 mart.

Merriam-Webster s-a mărit cu 850 de noi cuvinte

Celebrul dicționar american tocmai a anunțat că ediția sa din 2018 va cuprinde 850 de noi cuvinte, majoritatea provenind din „lexiconul cultural al zilelor noastre”.

Unul dintre editorii dicționarului, Peter Sokolowski, a explicat această decizie astfel: „Dacă un termen este suficient de frecvent folosit de unii oameni, trebuie să figureze într-un dicționar autorizat pentru toți oamenii”.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro