Atunci când aveţi de ales un furnizor de traduceri, aveţi o gamă largă de opţiuni, care mai de care mai atrăgătoare. Fie că este vorba de traducători particulari, traducători autorizaţi, firme cu unul sau doi angajaţi sau firme de top în domeniu, toate încearcă să atragă clienţii printr-o ofertă cât mai atractivă. Unii practică preţuri foarte reduse; alţii oferă o gamă foarte largă de servicii adiacente; iar alţii oferă un timp record pentru traducerile pe care le efectuează. Pe lângă aceste calităţi cu care fiecare se individualizează pe piaţă, există încă o caracteristică pe care toate firmele şi toate persoanele fizice susţin că o au: calitatea lingvistică.

Dar ce înseamnă această calitate? În ciuda promovării ei ca un atu al ofertantului, puţini sunt aceia care chiar ştiu să monitorizeze şi să evalueze calitatea lingvistică a unei traduceri şi chiar mai puţini sunt aceia care au o astfel de caracteristică.

Continuare »

Unul dintre cele mai evidente exemple pentru ceea ce numim concizie şi eficienţă lingvistică mi se pare a fi folosirea numerelor pentru a reda idei. În felul acesta găsim, în limba engleză, sintagme care numesc, prin specificarea duratei în timp, anumite tipuri de magazine, lucru important într-o societate de consum. Iată, prin urmare, structuri de tipul 24-7 (twenty-four seven) pentru a denumi un nonstop, 7-Eleven (seven-eleven) care desemnează primele magazine cu program prelungit de tipul supermarket, 9 to 5 (nine to five) care precizează programul clasic de lucru.

Continuare »

Direcţia Terminologie şi Inginerie Lingvistică a Uniunii Latine organizează la Bucureşti, în ultima săptămână a lunii februarie 2008, un seminar internaţional despre instrumentele pentru asistarea traducerii. Această manifestare are ca scop să încurajeze specialiştii în domeniu să utilizeze aceste instrumente prin care vor obţine o productivitate mai mare în activitatea lor. Totodată, se vor pune bazele unui dialog activ între utilizatorii actuali sau potenţiali ai acestor instrumente şi producătorii acestora.

Continuare »

De când mă ştiu m-au încântat cuvintele şi sensurile lor. Fac parte dintre acei norocoşi care au reuşit să-şi aşeze viaţa în aşa fel încât locul de muncă nu e spaţiu de supliciu. Sunt profesor de română, iar copiii pe care îi văd în fiecare zi sunt de o inventivitate rară la nivelul limbajului. Nu m-a preocupat niciodată „adunarea perlelor”, pentru că ştiu că explicaţia lor stă în inconsecvenţa profesorilor de a-şi obliga elevii să verbalizeze, deoarece nu lipsa ideilor e problema, ci lipsa deprinderilor de a le da formă sonoră. Uneori însă, se iveşte câte una absolut irezistibilă şi demnă de ţinut minte, ca un banc bun.

Continuare »

American Film Institute a realizat sub genericul „100 Years… 100 Movie Quotes” un clasament al celor mai cunoscute replici din filme. Topul a fost determinat prin votul a 1500 de actori, istorici şi critici de cinema.

Unele replici sunt meritul unei mari inspiraţii a scenariştilor. Interesant este însă faptul că altele sunt cât se poate de simple, iar succesul lor se datorează talentului actoricesc.

„Casablanca” este filmul cu cele mai multe apariţii în top – 6 din 100. Chiar este un film cu adevărat memorabil.

Continuare »

Foarte departe de mine gândul de a lua în râs sau de a desconsidera limba în care m-am născut şi în care gândesc. Dar, de ceva vreme, mai precis de când limba engleză e parte din viaţa noastră volens-nolens (şi, sinceră să fiu, nici chiar aşa rău nu-mi pare, deşi nu-s mare ori talentată vorbitoare de engleză), mi se întâmplă să descopăr că unele lucruri ce le am de zis sună mai bine (mai concret, mai exact, mai aproape de ceea ce am eu a spune) decât echivalentele lor româneşti. Nici nu-mi trece prin minte să afirm că limba română nu are suficiente resurse. Predau română, prin urmare, din punctul meu de vedere, limba lui Eminescu are tot ce-i trebuie şi încă ceva pe deasupra. Cred că e vorba despre felul în care sună cuvintele pentru a reda o idee pe care ai auzit-o pentru prima dată în limba aceea… Poate e vorba despre magia sunetelor, sau poate chiar de o conexiune mai profundă între sunet şi ceea ce reprezintă el, concret, la obiect. Cred că ceea ce mă intrigă este diferenţa născută din raportarea la realitate a celor două idiomuri: româna este mai metaforică, mai conotativă, engleza mi se pare mai denotativă, mai fixată în realitate, mai pragmatică. Sigur, până la urmă sunt doar probleme de fineţe, de nuanţă, dar limbajul câştigă ceva la nivel sonor, chiar şi la cel subliminal, de parcă s-ar conecta direct la substanţa realităţilor exprimate.

Continuare »