Rezultate

22 nov.

clothing

Obiecte de îmbrăcăminte

20 nov.

a (se) înnegura

Verbul a (se) înnegura este un derivat, având drept cuvânt de bază substantivul negură, căruia i se adaugă prefixul în-. Este tranzitiv și reflexiv, însemnând „a (se) acoperi cu negură, cu ceață”. Sensul figurat se referă la oameni sau la chipul lor – „a căpăta o expresie tristă”, de asemenea și la privirea ori la mintea lor – „a pierde din proprietatea de a percepe clar obiectele din realitatea înconjurătoare”.

Sinonimele cele mai folosite și pe care le menționează cele mai multe dintre dicționare sunt a (se) împăienjeni, a (se) încețoșa, a (se) înnora, a (se) întrista, a (se) întuneca, a (se) mâhni, a (se) mohorî, a (se) posomorî, a (se) tulbura. Tot astfel, dintre antonime, trebuie amintite a (se) însenina, a (se) înveseli, a se învoioșa, a se lumina.

Continuare »

07 nov.

Cuvinte noi de origine indiană în Oxford English Dictionary

În cele patru secole în care engleza a fost prezentă în India, limba a jucat un număr de roluri importante în societatea indiană – întâi a sosit ca o limbă străină folosită de negustori și misionari, ulterior devenind limba primară a administrației coloniale, ca în final să obțină statut oficial într-o Indie independentă, continuând să funcționeze ca lingua franca într-una din națiunile celei mai diverse lingvistic.

70 de cuvinte noi aparținând dialectelor urdu, hindi, gujarati, gamil și telugu au fost adăugate în Oxford English Dictionary (OED) în ultima serie de termeni noi introduși în dicționar în acest an. Dintre acești termeni fac parte: anna, abba, achcha, bapu, bada din, bachcha și surya namaskar.

Continuare »

23 oct.

a rugini

Verbul a rugini este un derivat al substantivului rugină și are trei utilizări care pleacă, toate, de la un proces chimic. Primul sens al termenului, cel propriu de bază, se folosește despre fier ori obiecte de fier/metal și este intranzitiv: „a se acoperi de rugină, a se umple de rugină, a prinde rugină”, sinonimul cel mai cunoscut fiind a (se) oxida, iar varianta populară – a (se) cocli.

Cel de-al doilea sens al verbului se referă la flori și plante, având, la rândul său, două accepții: una proprie – „a fi atacat de rugină” (boală infecțioasă a plantelor) – și una figurată, care poate avea în vedere un câmp sau o pădure întreagă, cu vegetație de toamnă – „a căpăta o culoare galben-roșiatică (sau brun-roșcată), asemănătoare cu a ruginii”.

Folosit cu valoare reflexivă, termenul capătă un sens figurat ce se aplică, de obicei, oamenilor, însemnând „a se altera din lipsă de exercițiu”, dar și „a deveni perimat, depășit; a se învechi, a nu mai fi actual, a nu mai corespunde” – aceste ultime explicații putând face referire și la concepțiile ori ideile în care crede o persoană.

Continuare »

10 oct.

Termeni noi în Merriam-Webster

Merriam-Webster este cu 250 cuvinte mai voluminos, iar aceştia acoperă o gamă largă, de la viaţa politică la sfera culinară. Editorul Emily Brewster a spus că termenii noi sunt adăugaţi deoarece „fac parte din vocabularul curent şi activ al Americii”.

Este al doilea lot de cuvinte adăugat în dicţionarul online în 2017. Spre deosebire de cei 1.000 de termeni adăugaţi în februarie, acest grup este mai mic, dar nu include atât de multe cuvinte noi din sfera lumii politice.

Continuare »

18 sept.

a (se) porni

Verbul a (se) porni a ajuns la noi din slava veche și are extrem de multe semnificații, datorită utilizării sale la scară largă. Probabil cea mai cuprinzătoare definiție are în vedere acțiunea de „a pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, părăsind locul inițial, a se îndrepta spre ceva”, semnificația presupunând, prin extindere de sens, același lucru cu verbul a merge. Celălalt sens foarte utilizat este „a se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare”.

De asemenea, termenul se poate folosi despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează – „a (se) pune în mișcare”, despre fenomene ale naturii – „a se declanșa, a se dezlănțui”, despre mașini, motoare etc. – „a începe să funcționeze ori a pune în funcțiune” ori despre stări – „a aduce (în mod intenționat) într-o stare de iritare, îndemnând la acțiuni dușmănoase”.

Dintre sinonime, în funcție de context, dicționarele menționează pe a (se/o) apuca, a ațâța, a conduce, a demara, a (se) dezlănțui, a (se) duce, a expedia, a incita, a iniția, a instiga, a izbucni, a îmboldi, a începe, a îndemna, a întărâta, a (se) mișca, a pleca, a prinde, a provoca, a (se) pune, a purcede, a stârni, a stimula, a trimite. Sunt foarte interesante și expresiile în care se folosește: a porni cu stângul, a porni cu dreptul, a porni judecată, a porni grea, a porni de la lingură.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro