Verbul a învinge se referă, într-o primă accepţie, la rezultatul unilateral al unei confruntări dintre doi adversari, în circumstanţe diferite – în război, într-o luptă, într-o întrecere sau o competiţie de orice fel. Sinonimele sunt relativ numeroase – a bate, a birui, a copleşi, a dispune (de), a doborî, a izbândi, a înfrânge, a întrece, a supune, a triumfa. Prin extindere de sens, termenul poate fi explicat prin expresia „a duce până la capăt”, putând avea drept sinonime pe a trece (peste), a depăşi, a răzbi.

Dintr-un alt punct de vedere, obiectul acestei acţiuni poate să fie o necesitate, o dorinţă, o pornire, o pasiune, o slăbiciune, o durere, presupunându-se astfel izbânda de „a face să nu se manifeste”. Sensul acesta pune accentul, mai curând, pe controlul asupra propriei persoane, sugerând metaforic ideea că cel mai mare duşman e înlăuntrul nostru, mai puternic decât toţi cei de-afară pe care ne tot străduim a-i reduce la tăcere. Verbul stabileşte, astfel, sinonimie cu a(-şi) domina, a(-şi) înfrâna, a(-şi) stăpâni.

Continuare »

Continuare »

Cunoaşteţi genul: persoana care tropăie prin viaţă, pusă pe harţă şi murind de dorul unei lupte. Genul acesta de persoane tind să manifeste probleme serioase de comportament şi toată lumea le cunoaşte disperarea de a fi în centrul atenţiei.

Expresia „that dude has a serious chip on his shoulder” („tipul are o aşchie, nu glumă, pe umăr”), care descrie genul acesta de oameni, provine din vechea Anglie. Vorbim despre vremurile când un bărbat îl provoca pe altul la duel plesnindu-l peste obraz cu o mănuşă. Un alt mod de provocare, mai puţin cunoscut, era de a pune pe umăr o aşchie. Cel care îndrăznea să o dea jos, era dispus să se încaiere.

În limba română nu există un echivalent exact, dar avem binecunoscuta expresie „o caută cu lumânarea”, care este apropiată ca sens.

Verbul a invidia are o interesantă problemă de semnificaţie, necesitând situarea în acelaşi sistem de referinţă pentru a fi perceput la fel de către doi vorbitori diferiţi. Eu, de exemplu, nu-l găsesc deloc negativ, iar sentimentul căruia îi dă substanţă nu-mi pare în niciun fel distructiv. Nu toată lumea gândeşte aşa, iar dogma bisericească ne spune clar că invidia este unul dintre păcatele capitale. M-am întrebat – firesc – de unde apare diferenţa la nivel lingvistic între cele două percepţii. Şi am descoperit în dicţionare că verbul acesta are două serii sinonimice. Luăm pe de o parte a vrea, a dori, a pofti – ceva ce aparţine altcuiva, care ar putea deveni achiziţie personală prin muncă (dacă are valoare materială) sau devenire (dacă e o calitate de dobândit). Pe de altă parte, notăm a pizmui, a râvni, a zavistui – cele care presupun, cu adevărat, o serie de frustrări pe care, odată dezmorţite în suflet, cu greu le mai poţi canaliza spre ceva luminos sufleteşte. Presupun că undeva în mentalul fiecăruia dintre noi se face o alegere subconştientă asupra uneia dintre cele două accepţii ale termenului, iar de aici se nasc diferenţele între reacţiile noastre în raportarea la acest cuvânt.

Continuare »

„În cazul în care Bacalaureatul bate la uşa familiei dumneavoastră în acest an şcolar, este bine de ştiut că diplomele LCCI sunt recunoscute de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru echivalarea examenului de Bacalaureat”, afirmă Aura Ipate, Directorul Centrului de Limbi Străine A_BEST, din Bucureşti. „În plus, aceste examene sunt recunoscute de foarte multe universităţi, inclusiv din Marea Britanie, fiind ideale pentru elevii care doresc să plece şi să studieze în străinătate”, adaugă aceasta.

„În premieră, în aceasta toamnă, A_BEST organizează cursuri deschise de pregătire a elevilor aflaţi în clasa a XII-a”, mai precizează aceasta. „Am optat pentru grupe restrânse de adolescenţi, de maximum 10 persoane, pentru a eficientiza actul didactic, iar cursurile se vor derula la sediul nostru din zona Ştefan cel Mare – Lizeanu, în Clădirea de Birouri Europa Primex, o dată pe săptămână, şi anume sâmbăta, de la 9:00 la 11:00 sau de la 11:00 la 13:00, evitându-se astfel aglomerarea elevilor în timpul săptămânii”, explică Aura Ipate.

Continuare »

Prima accepţie a verbului a (se) îmbrăca se referă la „a(-şi) acoperi corpul cu veşminte”, dezvoltând de aici un sens umanitar – „a procura cuiva hainele trebuincioase”, dar şi un sens monden – „a purta haine de o anumită croială, de o anumită calitate”. Sinonimele pentru aceste situaţii sunt extrem de numeroase, de la a (se) acoperi, a (se) înveli, a (se) înveşmânta, până la a (se) echipa, iar în limbajul familiar se pot folosi şi a-şi lua, a-şi pune, a-şi trage (hainele pe el). În afara îmbrăcatului de oameni, verbul se mai poate folosi şi pentru perne ori plăpumi – a înfăţa, pentru paturi ori canapele – a tapiţa, pentru cărţi ori caiete – a înveli, pentru icoane ori bijuterii – a fereca (în aur sau în argint). În sens metaforic, se referă la a învălui, a ascunde adevărata înfăţişare, adevăratul aspect.

Continuare »