Verbul a amalgama a constituit o mare surpriză pentru mine. Deşi aveam impresia că ştiu ce înseamnă, am aflat abia acum despre folosirea sa, cu sens propriu, în domeniul chimiei, presupunând aliajul mercurului cu un alt metal. Una dintre cele mai des întâlnite utilizări ale procedeului este extragerea, cu ajutorul mercurului, a aurului şi argintului din minereuri, deoarece amalgamarea acestor metale preţioase este una dintre cele mai uşoare. De asemenea, argintarea diferitelor obiecte de cupru sau alamă se face prin acoperire cu un amalgam de argint (simplă amestecare a metalelor la rece), din care apoi se îndepărtează mercurul prin încălzire. Combinaţiile mercurului sunt socotite printre cele mai toxice substanţe minerale, acest metal fiind otravă cumulativă şi, neavând niciun rol biologic, nu există mecanism de eliminare din organism.

Continuare »

Verbul a sublima are două sensuri principale, unul propriu şi unul figurat. Se referă în primul rând la corpuri chimice, presupunând „trecerea (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a trece prin starea lichidă” sau „trecerea dintr-o stare cristalină în stare de vapori şi apoi din nou în cristale, prin condensarea vaporilor”. Sensul figurat se referă la transpunerea sentimentelor într-un plan superior, la ridicarea instinctelor şi a pasiunilor până la sublim (grad de perfecţiune şi desăvârşire excepţională). Cu sens asemănător, termenul este folosit şi în psihanaliză, însemnând „a deplasa energia izvorâtă din porniri instinctuale şi egoiste spre atingerea unor scopuri altruiste şi spirituale”. Stadiul intermediar de la propriu la figurat face trimitere la „a curăţa de orice amestec impur sau străin”, iar sinonimele ce pot fi utilizate în orice situaţie sunt a (se) purifica, a (se) rafina.

Continuare »

Verbul a vizita are o mulţime de explicaţii prin dicţionare. Parcurgându-le cu răbdare, am constatat că structura care sintetizează cel mai bine sensul termenului este „a vedea, făcând o vizită”. Se poate referi la obiceiul de a merge la prieteni ori a face vizite protocolare, sau la acela de a face inspecţii de tot soiul, care cer examinare atentă la faţa locului – vizitele medicale fiind cele mai cunoscute (la domiciliu sau în saloane). Citind articolele explicative, am avut parte şi de două surprize referitor la utilizări ale termenului pe care nu le cunoşteam.

Există un joc – de fapt, o problemă enigmistică – ce se cheamă vizită, a cărei dezlegare se obţine prin „anagramarea literelor dintr-un nume dat pentru a se obţine un alt nume, un proverb, un titlu de carte etc.” De asemenea, am descoperit o expresie interesantă – a fi în vizită cu cineva, deci a avea relaţii de prietenie, a face vizite reciproce. Sinonimele sunt, fără excepţie, din sfera populară sau regională atât pentru verb (a cerca, a cerceta, a petrece, a socoti), cât şi pentru substantivul corespunzător (ospeţie, vedere); extraordinar de plastice mi se par cele din registrul familiar – musaferea, musafirlâc.

Continuare »

Verbul a ferici nu e totuna cu a fi fericit, apropiindu-se de acesta doar în anumite contexte, când este asociat explicaţiei „a face sau a deveni fericit”. Însă mie mi se pare că a ferici are în conotaţie aparenţa, impresia, fără a ajunge la certitudine şi convingere. Verbul nu lămureşte prea categoric starea, nici în dimensiune tranzitivă – „a considera, a socoti pe cineva fericit” (ceea ce nu înseamnă că respectivul chiar e), nici în cea reflexivă – „a se socoti mulţumit, satisfăcut” (ceea ce nu exclude faptul că uneori, când… socotim, ne mai dă şi cu virgulă). Dintre sinonime – care se depărtează surprinzător de sensurile acestea –, amintim pe a binecuvânta, a felicita, a glorifica, a lăuda, a (prea)mări, a (prea/pro)slăvi, sau pe a noroci (din registrul popular).

După observaţiile mele, termenii legaţi de fericire ridică două probleme: fie denumesc aproximativ starea, fie – dacă reuşesc să-i dea un nume – nu pot să o şi explice, ca să ştie, lămurit, tot omul ce e şi cum se recunoaşte fericirea. Astfel că fiecare este nevoit a decide pentru sine, însă din cauză că răspunsul este atât de imprecis şi imposibil de lămurit în parametri cuantificabili, ne-am obişnuit nici să nu mai credem în ea. În starea de fericire, adică. Numai că eu, dăruită în mod excepţional cu talentul de a nega evidenţele, sunt din nou contra curentului: un singur lucru vreau de la viaţa mea – să fiu fericită. M-a întrebat într-o zi o copilă dacă sunt şi i-am răspuns, o fracţiune de secundă mai târziu, fără să am nevoie de gândire: „Da. Ceea ce nu înseamnă că nu plâng niciodată.”

Continuare »

! chiomb/chiomp este înregistrat sub ambele forme, iar termenul are două accepţii, referindu-se fie la un om care nu vede bine, fie la un om prost, nesocotit; forma de plural este chiombi/chiompi, iar femininul chioambă/chioampă – chioambe/chioampe. Schimbarea se produce şi în cazul verbului !a chiombăi/chiompăi.

* chioşcar apare în registrul familiar, substantiv masculin cu pluralul chioşcari; cuvântul se formează de la chioşc şi se alătură mai vechiului chioşcăreasă

* Chippendale este un substantiv propriu neutru ce denumeşte un stil în artă (mai ales referitor la mobilă de mare fantezie, din acaju); termenul, provenit din engleză, are o singură variantă grafică, cea originală, şi păstrează pronunţia cipăndeĭl

* chips e anglicism preluat cu tot cu pronunţie (ch=č), substantive neutru cu pluralul chipsuri

* Chira se alătură numelor de persoană româneşti, substantiv propriu feminin, cu genitiv-dativul Chirei

Verbul a gândi are o sumedenie de accepţii, unele extrem de diverse. Cel mai superficial, întrucâtva, sugerează formarea unei idei despre un lucru, un altul se referă la pătrunderea cu mintea în profunzimea lucrurilor, mergând chiar până la sublinierea calităţilor creative ale spiritului uman, a originalităţii ideilor despre obiectele şi fenomenele din realitatea înconjurătoare. Astfel privind lucrurile, sinonimia cu a reflecta trimite frumos la oglindă, sugerând capacitatea omului de a-şi răsfrânge în mental lumea în care vieţuieşte.

Răsărite deci într-un univers complex al reprezentărilor, gândirile pot avea forma unor idei fulgerătoare („a-i trece prin minte că”), a unor convingeri sau credinţe personale („a crede, a socoti că”), a unor repere folosite în luarea deciziilor („a lua în considerare”), a unor amintiri („a evoca în memorie sau în imaginaţie”), a unei înţelegeri superioare asupra lucrurilor („a-şi da seama sau a fi conştient de”), a unor dorinţe ori finalităţi („a proiecta în gând, a avea în intenţie să”), ori a unor creaţii inedite („a inventa, a concepe ceva concret sau abstract”).

Continuare »