Verbul a vizita are o mulţime de explicaţii prin dicţionare. Parcurgându-le cu răbdare, am constatat că structura care sintetizează cel mai bine sensul termenului este „a vedea, făcând o vizită”. Se poate referi la obiceiul de a merge la prieteni ori a face vizite protocolare, sau la acela de a face inspecţii de tot soiul, care cer examinare atentă la faţa locului – vizitele medicale fiind cele mai cunoscute (la domiciliu sau în saloane). Citind articolele explicative, am avut parte şi de două surprize referitor la utilizări ale termenului pe care nu le cunoşteam.

Există un joc – de fapt, o problemă enigmistică – ce se cheamă vizită, a cărei dezlegare se obţine prin „anagramarea literelor dintr-un nume dat pentru a se obţine un alt nume, un proverb, un titlu de carte etc.” De asemenea, am descoperit o expresie interesantă – a fi în vizită cu cineva, deci a avea relaţii de prietenie, a face vizite reciproce. Sinonimele sunt, fără excepţie, din sfera populară sau regională atât pentru verb (a cerca, a cerceta, a petrece, a socoti), cât şi pentru substantivul corespunzător (ospeţie, vedere); extraordinar de plastice mi se par cele din registrul familiar – musaferea, musafirlâc.

În afară de toate astea, sensul care-mi este mie la-ndemână se referă la „a se duce să vadă, să cunoască la faţa locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc.” Asta pentru că, deşi teribil mă încântă liniştea casei mele, îmi place să călătoresc în locuri noi. Să explorez, să cercetez, să caut, să umblu, să văd cu ochii mei. Întotdeauna mă documentez înainte de a pleca, dar agreez deopotrivă şi surprizele locului. Până acum vreo trei ani nu părăsisem niciodată România. Apoi, într-o noapte de Revelion, mi-am promis că voi vizita cel puţin câte o ţară străină pe an, şi de-atunci nu pierd nicio ocazie.

Sunt experienţe uriaşe pentru mine, care mă ajută să-mi confirm bănuielile despre propria persoană şi mă provoacă să-mi descopăr laturi ascunse, care mă forţează să pun lucrurile în perspectivă, care mă luminează să-mi înţeleg lumea şi mă determină să-mi văd ţara cu alţi ochi. Rezultatul – cel puţin în momentul acesta, când scriu – este acela că-mi îngădui din ce în ce mai mult fiinţa şi îmi doresc schimbări profunde ale locului în care trăiesc. Ştiu că traversăm timpuri pline de confuzii şi incertitudini, dar sunt recunoscătoare lor, căci mi-au permis să văd lumea cea mare, să observ, să înţeleg. Şi să aleg.