În ciuda faptului că Micul dicționar academic îi dedică vreo trei articole diferite, pentru verbul a hui DEX-ul dă un singur sens (cel de care ne vom și ocupa mai îndeaproape). Este verb intranzitiv, o formație onomatopeică ce funcționează în registrul regional, însemnând „a face huiet, a răsuna prelung”.

Termenul a apărut, prin urmare, cumva imitativ, plecând de la sunete care sugerează vibrația aerului, la fel ca, de pildă, a vâjâi. Sinonimele sunt, mai mult sau mai puțin, variațiuni pe aceeași temă: a aui, a hăui, a hăuli, a răsuna, a vui și a clocoti (cu sens figurat).

De fiecare dată când afară e furtună, la mine în casă e un vaier teribil. Vara ca vara… dar iernile sunt grozăvii desăvârșite, de zici că ești în vreo casă din mijlocul vreunei Siberii neștiute. La mare înălțime, vântul face un spectacol sonor cumplit, care descurajează orice gând de ieșire din spațiul securizant al casei.

Într-un fel ciudat însă, cred că mi-s mai dragi iernile de când îs locuitor la răscruce de vânturi… Pentru că niciodată afară vremea nu e atât de rea pe cât pare văzută de la fereastră. Dar cel mai mult îmi place căldura casei mele și confortul moale, datorită cărora nu mă mai sperie zgomotele huitoare ale urgiei de dincolo de geam. Încep să văd lumea ca în Pastelurile lui Alecsandri. Ori am îmbătrânit.