Rezultate

20 mart.

a petrece

Verbul a petrece vine, se pare, din latinescul *petraicere și are grozav de multe sensuri. De la – pur și simplu – „a-și duce viața”, până la – deloc simplul – „a conduce la groapă”, cuvântul ăsta pare a acoperi cele mai multe dintre momentele esențiale ale existenței umane. Cu o elasticitate semantică impresionantă, guvernează orice aspect al petrecerii noastre pe această planetă.

Dintre toate aceste accepții însă, m-am oprit la cea mai plăcută: „a-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a consuma timpul în distracții, a se deda plăcerilor lumești”. Este sinonim cu a (se) amuza, a chefui, a se desfăta, a se dispune, a se distra, a se înveseli, a râde, a se veseli.

Continuare »

14 feb.

Atelier ARTLIT – Traducători literari: drepturi şi îndatoriri

Marți, 21 februarie 2017, începând cu ora 18:00, ARTLIT – Asociația Română a Traducătorilor Literari reia seria atelierelor de discuție în noul an cu o întâlnire găzduită de Institutul Goethe din București (Str. Tudor Arghezi 8-10), dedicată aspectelor legale si administrative ale activității de traducător.

Ce drepturi de autor are traducătorul? Cum se completează declarația fiscală? Care sunt reperele unui contract corect?

Claudia Popa, traducătoare, și Elena Bulut, expert contabil, prezintă membrilor ARTLIT prevederile legii dreptului de autor şi drepturilor conexe, atrag atenția asupra clauzelor care pot ridica probleme în contractele cu editurile și oferă îndrumări pentru completarea corectă a declarațiilor fiscale.

Continuare »

06 feb.

a (se) divide

Verbul a (se) divide vine din latinescul dividere (există și în italiană dividere) și are atât valoare tranzitivă, cât și valoare reflexivă. Un aspect extrem de interesant este faptul că verbul acesta nu are forme decât pentru timpul prezent.

Termenul este sinonim cu a (se) împărți, a (se) diviza, a (se) descompune, a (se) despărți, a (se) fracționa, a (se) fragmenta, a (se) îmbucăți, a (se) scinda, a secționa, a (se) separa, a (se) tăia, dar și mai rar folositul a (se) dezalcătui.

Este cel mai apropiat de etimonul latinesc, dar, în același timp, mai puțin folosit decât dubletul a diviza (venit din franceză – diviser). Se poate divide o moștenire, se pot divide obiecte integrale, se pot divide numere.

Continuare »

31 ian.

Studii despre traducere şi literatura pentru copii

De la publicarea lucrărilor de pionerat ale lui Göte Klingberg, Riitta Oittinen şi Zohar Shavit în anii 1970 şi 1980, traducerea literaturii pentru copii a atras atenţia multor cărturari din variate domenii. Pe 19 octombrie (Bruxelles) şi 20 octombrie 2017 (Anvers), KU Liege şi Universitatea Anvers din Belgia organizează o conferinţă interdisciplinară pe tema „Studii despre traducere şi literatura pentru copii – Teme actuale şi perspective de viitor” cu scopul de a cerceta intersecţia dintre studiile despre traducere şi cele despre literatura pentru copii, dar şi să o ofere o situaţie a stadiului artei curentelor actuale în studiul despre literatura pentru copii în traducere şi să ia în considerare perspectivele de viitor din acest domeniu. Conferinţa are loc cu ocazia retragerii din activitate a prof. dr. Jan Van Coillie de la Universitatea din Liege, un pionier în acest domeniu de studiu. La conferinţă vorbesc. Gillian Lathey, Cecilia Alvstad, Emer O’Sullivan şi Jan Van Coillie.

Cum pot să contribuie conceptele, metodele şi temele folosite în studiul literaturii pentru copii la domeniul studiilor despre traducere? Ce întrebări legate de cercetare sunt ridicate de studierea cărţilor pentru copii din perspectiva studiilor despre traducere? Şi ce culoare potenţiale au fost deschise de curând sau au rămas încă nedezvăluite?

Continuare »

10 oct.

a (se) datora

Verbul a datora are o poveste interesantă în dicționare. Este derivat din dator, putând avea și forma a datori, pe care o menționează și DOOM-ul actual. Interesant este faptul că noua normă face distincția între forma tranzitivă (a datora ceva) și forma reflexivă (a se datora cuiva), accepții pe care vechile dicționare le tratează nediferențiat.

Prin urmare, sensul de bază al verbului este „a avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, prin extindere, un bun; a fi dator cuiva ceva”. Ori, fără a avea legătură cu aspectele pecuniare, dar implicând recunoștința – „a avea o datorie morală sau legală față de cineva; a fi obligat la ceva față de cineva”. Nuanța reflexivă se referă la „a avea drept cauză ori a fi urmarea”, dar ambele forme au dublete utilizabile: (se) datorește/(se)datorează și datorând/datorind.

Continuare »

18 apr.

a achiziționa

Verbul a achiziționa înseamnă „a obține prin achiziție” și s-a format, prin derivare (cu sufixul -ona), de la acest substantiv – „formă de comerț care constă în procurarea de produse (agroalimentare) sau de materiale (pe calea unor contracte speciale); aducere în patrimoniu a unor obiecte rare”. Astfel, expresia a face o achiziție se referă la „a procura, în condiții avantajoase, ceva de preț, un lucru rar”.

Prin urmare, cuvintele din această familie lexicală presupun circumstanțe deosebite în vederea realizării lor semantice, iar acesta este un lucru ce m-a luat prin surprindere. Poate și din cauza faptului că sinonimele indicate în dicționare (și pe care le folosim în mod curent) nu țin cont de acest aspect; a cumpăra, a furniza, a livra, a lua, a neguța, a obține, a procura, a târgui, precum și o serie de regionalisme, se referă la sensul general al termenului. Ceea ce le face sinonime imperfecte.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro