Verbul a (se) divide vine din latinescul dividere (există și în italiană dividere) și are atât valoare tranzitivă, cât și valoare reflexivă. Un aspect extrem de interesant este faptul că verbul acesta nu are forme decât pentru timpul prezent.

Termenul este sinonim cu a (se) împărți, a (se) diviza, a (se) descompune, a (se) despărți, a (se) fracționa, a (se) fragmenta, a (se) îmbucăți, a (se) scinda, a secționa, a (se) separa, a (se) tăia, dar și mai rar folositul a (se) dezalcătui.

Este cel mai apropiat de etimonul latinesc, dar, în același timp, mai puțin folosit decât dubletul a diviza (venit din franceză – diviser). Se poate divide o moștenire, se pot divide obiecte integrale, se pot divide numere.

„Divide et impera” vine din latină, limbă în care exista și ca proverb. Tradusă la noi prin „divide și cucerește”, expresia este atribuită lui Filip al II-lea al Macedoniei (tatăl lui Alexandru cel Mare) și, se pare, rezumă politica acestuia împotriva orașelor-state din Grecia.

Tehnica rămâne în picioare până azi, fiind folosită cu succes în tot felul de situații. Cei care, împreună, ar fi de nedoborât, sunt asmuțiți unii împotriva altora și sunt supuși pe rând. Iar lucrul acesta reușește, din punctul meu de vedere, atunci când fiecare pare a câștiga ceva din târgul inițial: independență, superioritate, orgoliu…

Este însă doar o impresie, iar adevărul va ieși în mod dureros la suprafață.