18 dec.
„London Snow” de Robert Bridges
| When men were all asleep the snow came flying, In large white flakes falling on the city brown, Stealthily and perpetually settling and loosely lying, Hushing the latest traffic of the drowsy town; Deadening, muffling, stifling its murmurs failing; Lazily and incessantly floating down and down: Silently sifting and veiling road, roof and railing; Hiding difference, making unevenness even, Into angles and crevices softly drifting and sailing. All night it fell, and when full inches seven It lay in the depth of its uncompacted lightness, The clouds blew off from a high and frosty heaven; And all woke earlier for the unaccustomed brightness Of the winter dawning, the strange unheavenly glare: The eye marvelled—marvelled at the dazzling whiteness; The ear hearkened to the stillness of the solemn air; No sound of wheel rumbling nor of foot falling, And the busy morning cries came thin and spare. Then boys I heard, as they went to school, calling, |
Când duşi dormeam noi toţi, sosi ninsoarea-n zbor: Cădeau fulgi mari peste cetatea cafenie Ce se-adunau în strat pufos, tiptil, stăruitor, Stingând în toropita urbe forfota târzie; Blând sugrumând şi învelind orice murmure; Tot pogorând mereu mai jos, cu lenevie; Cernând căsuţe, străzi, zaplaz, sub văluri pure; Gropi şi unghere netezea plutirea-i calmă, Egalizând şi rotunjind orice conture. O noapte-ntreagă ninse, şi câng gros de-o palmă Ajunse afânatul troian al zăpezii uşoare, În cerul geros s-a spart a norilor valmă; Şi toţi s-au trezit mai curând în bizare lucoare A zorilor iernii, ciudaţi, necereşti, scânteind, Iar ochiul uimit fu, uimit de albeaţa atotbiruitoare; Urechile numai tăcerea văzduhului prind; Nici umblet de om n-auzeai, nici icnind harabale, Chemările zorilor zornici firave şi rare fiind; Apoi auzii hărmălaie de prunci tropotind înspre şcoale; |