18 dec.
„London Snow” de Robert Bridges
| When men were all asleep the snow came flying, In large white flakes falling on the city brown, Stealthily and perpetually settling and loosely lying, Hushing the latest traffic of the drowsy town; Deadening, muffling, stifling its murmurs failing; Lazily and incessantly floating down and down: Silently sifting and veiling road, roof and railing; Hiding difference, making unevenness even, Into angles and crevices softly drifting and sailing. All night it fell, and when full inches seven It lay in the depth of its uncompacted lightness, The clouds blew off from a high and frosty heaven; And all woke earlier for the unaccustomed brightness Of the winter dawning, the strange unheavenly glare: The eye marvelled—marvelled at the dazzling whiteness; The ear hearkened to the stillness of the solemn air; No sound of wheel rumbling nor of foot falling, And the busy morning cries came thin and spare. Then boys I heard, as they went to school, calling, |
Când duşi dormeam noi toţi, sosi ninsoarea-n zbor: Cădeau fulgi mari peste cetatea cafenie Ce se-adunau în strat pufos, tiptil, stăruitor, Stingând în toropita urbe forfota târzie; Blând sugrumând şi învelind orice murmure; Tot pogorând mereu mai jos, cu lenevie; Cernând căsuţe, străzi, zaplaz, sub văluri pure; Gropi şi unghere netezea plutirea-i calmă, Egalizând şi rotunjind orice conture. O noapte-ntreagă ninse, şi câng gros de-o palmă Ajunse afânatul troian al zăpezii uşoare, În cerul geros s-a spart a norilor valmă; Şi toţi s-au trezit mai curând în bizare lucoare A zorilor iernii, ciudaţi, necereşti, scânteind, Iar ochiul uimit fu, uimit de albeaţa atotbiruitoare; Urechile numai tăcerea văzduhului prind; Nici umblet de om n-auzeai, nici icnind harabale, Chemările zorilor zornici firave şi rare fiind; Apoi auzii hărmălaie de prunci tropotind înspre şcoale; |
| They gathered up the crystal manna to freeze Their tongues with tasting, their hands with snowballing; Or rioted in a drift, plunging up to the knees; Or peering up from under the white-mossed wonder, ‘O look at the trees!’ they cried, ‘O look at the trees!’ With lessened load a few carts creak and blunder, Following along the white deserted way, A country company long dispersed asunder: When now already the sun, in pale display Standing by Paul’s high dome, spread forth below His sparkling beams, and awoke the stir of the day. For now doors open, and war is waged with the snow; And trains of sombre men, past tale of number, Tread long brown paths, as toward their toil they go: But even for them awhile no cares encumber Their minds diverted; the daily word is unspoken, The daily thoughts of labour and sorrow slumber At the sight of the beauty that greets them, for the charm they have broken. |
Cu limba cristale de mană gustau rebegiţi, Mici bulgări făcând, de zăpadă, cu palmele goale, Sau pân’ la genunchi în troiene intrau, ori, uimiţi, Cătând către muşchiul cel alb prins în crengi, fiecare „Priviţi la copaci!” le striga celorlalţi, „Ia priviţi…!” Încărcate uşor, şovăiau scârţâind nişte care Înşiruite pe drumul cel alb şi pustiu, Şi un pâlc de ţărani veneau răzleţiţi pe cărare… Dar, iată, apare pe boltă un soare gălbiu Deasupra clopotniţei Sfântului Paul, vărsând Lumini scânteioase ce-aţâţă al zilei zvon viu. Căci uşi se deschid şi, rezbel cu omătul purtând, Ies şiruri de inşi neguroşi, ce croiesc Lungi pârtii şi negre, să-i ducă la treburi curând; Dar chiar şi pe dânşii poverile nu-i mai strivesc, Uitate-s, o clipă măcar, frământările zilnice, teamă; Nu se mai spun vorbe zilnice, griji aţipesc, Când văd ce splendoare-i întâmpină-n prag, şi ei o destramă. |
| Robert Bridges | traducere de Tudor Dorin |