Rezultate

22 mai

„The Mythical Journey” de Edwin Muir

First in the North. The black sea-tangle beaches,
Brine-bitter stillness, tablet strewn morass,
Tall women against the sky with heads covered,
The witch’s house below the black-toothed mountain,
Wave-echo in the roofless chapel,
The twice-dead castle on the swamp-green mound,
Darkness at noon-day, wheel of fire at midnight,
The level sun and the wild shooting shadows.
Întâi spre Nord. Pe plajă, valuri negre,
Tăcere înspumată, mlaștini, smârcuri,
Femei înalte cu broboade-n cap,
Bordeiul vrăjitoarei într-un stei,
Ecou de ape-n paraclis pustiu,
Castelul mort pe dealul sur-verziu,
Amurg la prânz și foc în toiul nopții,
Un soare fix și umbre ce țâșnesc.


Continuare »

22 apr.

a molesta

Verbul a molesta vine din latinescul molestare, pe filieră franceză – molester. Termenul are două sensuri principale, primul referindu-se la „a face cuiva greutăți, neajunsuri repetate, ori a provoca neplăceri”, fiind sinonim cu a jigni, a necăji, a sâcâi, a şicana, a vexa. Cel de-al doilea sens, folosit în registrul livresc, este echivalent cu a brusca, a brutaliza, a lovi, a maltrata.

Termenul în sine mi se pare însă mai periculos decât explicațiile din dicționare, în sensul în care acestea nu par a avea în vedere puternicul impact la nivel psihologic pe care acțiunea o are asupra celui molestat. Efectul este devastator, iar brutalitatea actului lasă urme pentru totdeauna în mentalul individului, care suferă vreme îndelungată după un astfel de caz.

Continuare »

20 mart.

„On the Fly-Leaf of Pound’s Cantos” de Basil Bunting

There are the Alps. What is there to say about them?
They don’t make sense. Fatal glaciers, crags cranks climb,
jumbled boulder and weed, pasture and boulder, scree,
et l’on entend, maybe, le refrain joyeux et leger.
Who knows what the ice will have scraped on the rock it is smoothing?
Da, ăștia sunt Alpii. Putem oare spune ceva despre ei?
Nu au nici un sens. Ghețari și crevase și creste și țancuri. .
Hățiș, bolovani răscoliți. De-a valma pășuni, grohotiș prăvălit,
et l’on entend, se prea poate, le refrain joyeux et leger
Și cine ne spune, pe stânca ce-i netedă-acum
Ce-anume a fost scrijelit de ghețari?
There they are, you will have to go a long way round
if you want to avoid them.
It takes some getting used to. There are the Alps,
fools! Sit down and wait for them to crumble!
Da, ăștia sunt munții și mare ocol ți se cere
de vrei să-i eviți.
Și asta nu poate oricine. Da, ăștia sunt Alpii,
Neghiobi ce sunteți! Ședeți și-așteptați să se surpe!
Basil Bunting traducere de Veronica Focșăneanu

19 sept.

„Horses” de Edwin Muir

Barely a twelvemonth after
The seven days war that put the world to sleep,
Late in the evening the strange horses came.
By then we had made our covenant with silence,
But in the first few days it was so still
We listened to our breathing and were afraid.
On the second day
The radios failed; we turned the knobs; no answer.
On the third day a warship passed us, heading north,
Dead bodies piled on the deck. On the sixth day
A plane plunged over us into the sea. Thereafter
Nothing. The radios dumb;
And still they stand in corners of our kitchens,
And stand, perhaps, turned on, in a million rooms
All over the world. But now if they should speak,
If on a sudden they should speak again,
If on the stroke of noon a voice should speak,
We would not listen, we would not let it bring
That old bad world that swallowed its children quick
At one great gulp. We would not have it again.
Sometimes we think of the nations lying asleep,
Curled blindly in impenetrable sorrow,
And then the thought confounds us with its strangeness.
The tractors lie about our fields; at evening
They look like dank sea-monsters couched and waiting.
We leave them where they are and let them rust:
‘They’ll molder away and be like other loam.’
We make our oxen drag our rusty plows,
Long laid aside. We have gone back
Far past our fathers’ land.
And then, that evening
Late in the summer the strange horses came.
We heard a distant tapping on the road,
A deepening drumming; it stopped, went on again
And at the corner changed to hollow thunder.
We saw the heads
Like a wild wave charging and were afraid.
We had sold our horses in our fathers’ time
To buy new tractors. Now they were strange to us
As fabulous steeds set on an ancient shield.
Or illustrations in a book of knights.
We did not dare go near them. Yet they waited,
Stubborn and shy, as if they had been sent
By an old command to find our whereabouts
And that long-lost archaic companionship.
In the first moment we had never a thought
That they were creatures to be owned and used.
Among them were some half a dozen colts
Dropped in some wilderness of the broken world,
Yet new as if they had come from their own Eden.
Since then they have pulled our plows and borne our loads
But that free servitude still can pierce our hearts.
Our life is changed; their coming our beginning.
După războiul scurt de șapte zile
Ce toropise lumea, peste-un an,
Sosiră și ciudații cai.
Noi încheiasem pace cu tăcerea,
Dar la-nceput ne ascultam răsuflul
Și ne-ngrozeam – prea amuțise totul.
A doua zi degeaba răsuceam
La radio butoanele. ‘Ntr-a treia
Trecu pe lângă noi un vas de luptă
Cu morți morman pe punte. Într-a șasea
Un avion se prăbuși în mare.
Și radiourile nu vorbeau.
Mai stau și astăzi prin bucătării
Și poate că-au rămas de-atunci deschise
În milioane de-ncăperi din lume.
Dar dacă ar vorbi acum,
Dacă deodată ar vorbi din nou,
Dacă o voce ar vorbi la prânz,
Noi n-am mai asculta, n-am vrea să-nvie
Urâta lume veche, lumea care, hâlpav,
Și-a înghițit copiii. Nu mai vrem.
Popoarele, ne spunem câteodată,
Au adormit, chircite de durere,
Și gândul ni se pare nebunesc.
Pe câmpuri zac tractoare; noaptea
Par niște monștri-ai apelor la pândă.
Noi le lăsăm să ruginească-acolo:
“Și ele-au să se-ntoarcă în pământ”.
Din nou îi înjugăm pe boi la pluguri
De mult uitate. Ne înapoiem
Hăt dincolo de vetrele străbune.
Și, iată, spre sfârșitul verii,
Veniră-ntr-un târziu ciudații cai.
Pe drum, departe,-am auzit
Un tropot, apoi – liniște, apoi din nou,
Dinspre-o răspântie, un tropot-tunet.
Și capetele lor erau
Ca un talaz surpat, spăimântător.
Vândusem caii noștri încă-n vremea
Bunicilor, spre-a cumpăra tractoare.
Acum ni se păreau la fel de stranii
Ca fabuloșii armăsari din herburi
Sau antice picturi cu cavaleri.
Ne era teamă să ne-apropiem.
Dar caii așteptau, fricoși și dârzi,
Parcă trimiși de o poruncă veche
Să afle unde-am rătăcit și dacă
Frăția milenară ne-o mai amintim.
La început nu ne-am gândit că sunt
Făpturi ce pot fi bunuri de priință.
Iar printre ei erau și câțiva mânji
Fătați în vreun pustiu al lumii sparte,
Dar parcă scoși dintr-un Eden al lor.
De-atunci trag pluguri, duc poveri.
Dar servitutea lor mărinimoasă
Ne săgetează inimile. Viața ni-e schimbată;
Sosirea lor e începutul nostru.
Edwin Muir traducere de Leon Levițchi

22 aug.

„Kangaroo” de D. H. Lawrence

Delicate mother Kangaroo
Sitting up there rabbit-wise, but huge, plump-weighted,
And lifting her beautiful slender face, oh! so much more
gently and finely lined than a rabbit’s, or than a hare’s,
Lifting her face to nibble at a round white peppermint drop
which she loves, sensitive mother Kangaroo.
Gingașa mamă cangur,
Șezând ca iepuroaica, dar enormă, verticală,
Și ridicându-și botul zvelt cu grație mai multă
Ca iepurii de casă sau de câmp
Spre-a roade-o acadea ce-i place, simțitoarea mamă cangur.
Her sensitive, long, pure-bred face.
Her full antipodal eyes, so dark,
So big and quiet and remote, having watched so many
empty dawns in silent Australia.
Un chip prelung, sensibil și pur-sânge.
Ochi mari, antipodali și negri,
Tăcuți și-ndepărtați fiindcă au vegheat
Atâția zori pustii în Australia tăcută.
Her little loose hands, and drooping Victorian shoulders.
And then her great weight below the waist, her vast pale belly,
With a thin young yellow little paw hanging out, and
straggle of a long thin ear, like ribbon,
Like a funny trimming to the middle of her belly, thin
little dangle of an immature paw, and one thin ear.
Cu mâinile ei mici și strâmbe,
Cu umerii căzuți în stil victorian.
Apoi povara de sub mijloc, pântecul enorm cu-acea
Lăbuță galbenă ieșită în afară,
Urechi subțiri și lungi ca niște panglici,
Hazlii podoabe pentru pântec,
Ureche-ciucure și labă-franj.
Her belly, her big haunches
And, in addition, the great muscular python-stretch of her tail.
Un pântec mare, coapse mari
Și-o coadă mare, mușchiuloasă, de piton.
There, she shan’t have any more peppermint drops.
So she wistfully, sensitively sniffs the air, and then turns,
goes off in slow sad leaps
On the long flat skis of her legs,
Steered and propelled by that steel-strong snake of a tail.
I-ajung atâtea acadele mentolate.
Miroase pofticios, adulmecă, se-ntoarce
Și pleacă-n salturi triste și încete
Peste schiurile lungi și plate,
Și coada ei șerpească de oțel
O-mpinge și-o cârmește.
Stops again, half turns, inquisitive to look back.
While something stirs quickly in her belly, and a lean little
face comes out, as from a window,
Peaked and a bit dismayed,
Only to disappear again quickly away from the sight of the
world, to snuggle down in the warmth,
Leaving the trail of a different paw hanging out.
Stă iar, privește curioasă îndărăt.
Iar între timp ceva zvâcnește-n pântecele ei.
Ca dintr-un geam răsare-un chip firav,
Cam ofilit, cam speriat,
Apoi de lume se ascunde, grabnic, în culcuș,
Lăsând afară-un capăt de lăbuță.
Still she watches with eternal, cocked wistfulness!
How full her eyes are, like the full, fathomless, shining
eyes of an Australian black-boy
Who has been lost so many centuries on the margins of existence!
She watches with insatiable wistfulness.
Untold centuries of watching for something to come,
For a new signal from life, in that silent lost land of the South.
Ea stă mereu de veghe, cu ciulită grijă!
I-s ochii larg deschiși, ca ochii lucitori și fără fund
Ai oacheșului băiețaș australian,
Pierdut de-atâtea veacuri la fruntariile vieții!
În emisfera boreală, viața
Dă iama prin văzduh sau lunecă sub vânt
Where nothing bites but insects and snakes and the sun, small life.
Where no bull roared, no cow ever lowed, no stag cried,
no leopard screeched, no lion coughed, no dog barked,
But all was silent save for parrots occasionally, in the haunted blue bush.
Ca mânjii nestruniți, sau cerbii pe ponor, sau iepurii cu coada retezată;
Altfel, șarjează orizontul pe orizontală
Ca taurii, bizonii sau mistreții.
Doar șoarecii, sobolii, șobolanii, castorii și urșii
Se sprijin de buricul globului cu burta
Sau broaștele, sărind, vor centru-i să-l găsească.
Wistfully watching, with wonderful liquid eyes.
And all her weight, all her blood, dropping sackwise down
towards the earth’s centre,
And the live little-one taking in its paw at the door of her belly.
Dar când femela cangur, galbenă, antipodală,
Stă-n capul oaselor, cine-o clintește?
E ca un strop de plumb care-a atins pământul.
Căderea unui picur,
Chemarea către-n jos.
Mai densă decât broaștele cu sânge rece.
D. H. Lawrence traducere de Leon Levițchi

11 iul.

„Seascape” de Francis Brett Young

Over that morn hung heaviness, until,
Near sunless noon, we heard the ship’s bell beating
A melancholy staccato on dead metal;
Saw the bare-footed watch come running aft;
Felt, far below, the sudden telegraph jangle
Its harsh metallic challenge, thrice repeated:
‘Stand to. Half-speed ahead. Slow. Stop her!’
They stopped.
The plunging pistons sank like a stopped heart:
She held, she swayed, a hulk, a hollow carcass
Of blistered iron that the grey-green, waveless,
Unruffled tropic waters slapped languidly.
Despovărați de zorii grei și-ncinși
De-amiaza fără soare, -am auzit
Bătaia clopotului de pe vas:
Un trist stacatto pe metalul mort;
Spre pupa, cartul alerga desculț,
Jos telegraful clănțănea grozav
Și ordona-ntreit: “La post! Jum’ate
Viteză înainte! ‘Ncet! Stopați!”
Și au stopat. Pistoanele adânci
Au încetat, ca inima, să bată
Și vasul a tăcut, s-a unduit,
Schelet de bășicate fiare, Lins
De sure, blânde ape tropicale.


Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro