11 iul.
„Seascape” de Francis Brett Young
| Over that morn hung heaviness, until, Near sunless noon, we heard the ship’s bell beating A melancholy staccato on dead metal; Saw the bare-footed watch come running aft; Felt, far below, the sudden telegraph jangle Its harsh metallic challenge, thrice repeated: ‘Stand to. Half-speed ahead. Slow. Stop her!’ They stopped. The plunging pistons sank like a stopped heart: She held, she swayed, a hulk, a hollow carcass Of blistered iron that the grey-green, waveless, Unruffled tropic waters slapped languidly. |
Despovărați de zorii grei și-ncinși De-amiaza fără soare, -am auzit Bătaia clopotului de pe vas: Un trist stacatto pe metalul mort; Spre pupa, cartul alerga desculț, Jos telegraful clănțănea grozav Și ordona-ntreit: “La post! Jum’ate Viteză înainte! ‘Ncet! Stopați!” Și au stopat. Pistoanele adânci Au încetat, ca inima, să bată Și vasul a tăcut, s-a unduit, Schelet de bășicate fiare, Lins De sure, blânde ape tropicale. |
| And, in that pause, a sinister whisper ran: Burial at Sea! a Portuguese official … Poor fever-broken devil from Mozambique: Came on half tight: the doctor calls it heat-stroke. Why do they travel steerage? It’s the exchange: So many million ‘reis’ to the pound! What did he look like? No one ever saw him: Took to his bunk, and drank and drank and died. They’re ready! Silence! We clustered to the rail, Curious and half-ashamed. The well-deck spread A comfortable gulf of segregation Between ourselves and death. ‘Burial at sea’ … The master holds a black book at arm’s length; His droning voice comes for’ard: ‘This our brother … We therefore commit his body to the deep To be turned into corruption’ … The bo’s’n whispers Hoarsely behind his hand: ‘Now, all together!’ The hatch-cover is tilted; a mummy of sailcloth Well ballasted with iron shoots clear of the poop; Falls, like a diving gannet. The green sea closes Its burnished skin; the snaky swell smoothes over … While he, the man of the steerage, goes down, down, Feet foremost, sliding swiftly down the dim water, Swift to escape Those plunging shapes with pale, empurpled bellies That swirl and veer about him. He goes down Unerringly, as though he knew the way Through green, through gloom, to absolute watery darkness, Where no weed sways nor curious fin quivers: To the sad, sunless deeps where, endlessly, A downward drift of death spreads its wan mantle In the wave-moulded valleys that shall enfold him Till the sea give up its dead. |
Deces la bord. Să vină-un portughez. Un tâmp din Mozambic, bolnav de friguri, Pe jumătate beat și, după doctor, Lovit de insolație. De ce Călătoresc a treia? Schimbul. Lira E-un milion de reis. Cum arăta? Păi, cine l-a văzut? Intra-n cușetă Și bea și bea și, uite, a murit. Fiți gata! Vorba! Curioși, sfiiți, Ne-am strâns la bară. Puțul de pe punte Era un mod plăcut al segregării De-acest deces pe mare. Căpitanul Așează-n capul brațului întins O carte neagră și citește fonf; “Acest al nostru frate… drept aceea Încredințămu-i trupul la adâncuri Spre-a putrezi…” Și, răgușit, nostromul, De după mâna lui: “Acum, cu toții!” Capacu-i desfăcut; mumia-n velă Și-un lest de scoabe lunecă din prova, Se surpă și se-afundă ca o rață. Noianul verde-astupă carapacea Iar șerpuita hulă netezește. El, omul de la cârmă, ține-n jos Direcția, cu tălpile-nainte, Grăbit să scape De galbenele burți însângerate Foind în jur. Coboară fără greș De parcă, prin verdeață și amurg, Ar ști s-ajungă-n bezna fără freamăt De buruieni și aripioare stranii; Adâncul fără soare, unde-ntr-una Curentul morții, vertical, așterne Pe văluroase văi lințoiul palid. Și-acesta-l va înfășura cât timp Oceanul își mai rabdă răposații. |
| There shall he lie dispersed amid great riches: Such gold, such arrogance, so many bold hearts! All the sunken armadas pressed to powder By weight of incredible seas! That mingled wrack No livening sun shall visit till the crust Of earth be riven, or this rolling planet Reel on its axis; till the moon-chained tides, Unloosed, deliver up that white Atlantis Whose naked peaks shall bleach above the slaked Thirst of Sahara, fringed by weedy tangles Of Atlas’s drown’d cedars, frowning eastward To where the sands of India lie cold, And heap’d Himalaya’s a rib of coral Slowly uplifted, grain on grain…. |
Acolo va zăcea printre odoare: Grămezi de aur, fală și curaj – Armate prefăcute-n scrum sub greul Neverosimilelor ape. Vracul Va fi din nou strălucitor de soare Când scoarța pământeană va crăpa Sau globul se va clătina pe axă; Când fluxul, azi încătușat de lună, Va despuia cretoasa Atlantidă Și goalele ei piscuri vor Albi Peste Sahara cea încețoșată; Cu înecații cedri din Atlas Ea se va-ncinge, lacom căutând Spre răsărit, acolo unde-atunci Se vor întinde-a Indiei nisipuri Iar Himalaia se va-ncununa Cu brâie de mărgean ce, fir cu fir, Se vor alcătui plutind… |
| We dream Too long! Another jangle of alarum Stabs at the engines: ‘Slow. Half-speed. Full-speed!’ The great bearings rumble; the screw churns, frothing Opaque water to downward-swelling plumes Milky as wood-smoke. A shoal of flying-fish Spurts out like animate spray. The warm breeze wakens; And we pass on, forgetting, Toward the solemn horizon of bronzed cumulus That bounds our brooding sea, gathering gloom That, when night falls, will dissipate in flaws Of watery lightning, washing the hot sky, Cleansing all hearts of heat and restlessness, Until, with day, another blue be born. |
Visez… O nouă salvă de comenzi răcnite Înjunghie mașinile: “Încet. Mai repede. Acum, toată viteza!” Rulmenții uriași trosnesc. Elicea Preschimbă-n spume apele opace Și crestele-n panaș lăptos ca șfara. Țâșnesc pești zburători ca bura vie. Adie-o briză caldă,-n timp ce noi, Uitând, purcedem mai departe, Spre zarea unde-un cumulus bronzat Tivește marea, atrăgând furtuni. La noapte, rupt de fulgere apoase, El va spăla dogoarea din înalt Și arșița ce o simțim în inimi Și-n zori se va vesti un nou senin. |
Francis Brett Young | traducere de Leon Levițchi |