22 mai
„The Mythical Journey” de Edwin Muir
| First in the North. The black sea-tangle beaches, Brine-bitter stillness, tablet strewn morass, Tall women against the sky with heads covered, The witch’s house below the black-toothed mountain, Wave-echo in the roofless chapel, The twice-dead castle on the swamp-green mound, Darkness at noon-day, wheel of fire at midnight, The level sun and the wild shooting shadows. |
Întâi spre Nord. Pe plajă, valuri negre, Tăcere înspumată, mlaștini, smârcuri, Femei înalte cu broboade-n cap, Bordeiul vrăjitoarei într-un stei, Ecou de ape-n paraclis pustiu, Castelul mort pe dealul sur-verziu, Amurg la prânz și foc în toiul nopții, Un soare fix și umbre ce țâșnesc. |
| How long ago? Then sailing up to summer Over the edge of the world. Black hill of water, Rivers of running gold. The sun! The sun! Then the free summer isles. But the ship hastened on and brought him to The towering walls of life and the great kingdom. Where long he wandered seeking that which sought him Through all the little hills and shallow valleys. One whose form and features, Race and speech he knew not, shapeless, tongueless, Known to him only by the impotent heart, And whether at all on earth the place of meeting, Beyond all knowledge. Only the little hills, Head-high, and the winding valleys, Turning, returning, till there grew a pattern, And it was held. And there stood each in his station With the hills between them. And that was the meaning. |
Cât timp în urmă? Și-am plutit spre vară, Peste fruntariile lumii… Coame De ape negre, râuri mari de aur, Și soare! Soare! Insule-nsorite! Dar vasul ce plutea tot mai grăbit L-a dus înpre împărăția vieții. Și mult s-a minunat el căutând Ceva ce-l căuta pe el Prin văi afunde și pe dealuri scunde Ceva al cărui chip și trăsături Și grai și neam el nu le cunoștea, Dar le ghicea cu inima-i firavă, Precum ghicea și locul de-ntâlnire. Jur-mprejur erau doar dealuri line Și văi ce alergau și se-ntorceau Ca să alcătuiască-ntr-un sfârșit Un singur, neschimbat tipar. Și-acolo Stătură ei, cu dealurile-n mijloc. Și-aici se cuprindea tot înțelesul. |
| Though sometimes through the wandering light and shadow He thought he saw it a moment as he watched The red deer walking by the riverside At evening, when the bells were ringing, And the bright stream leapt silent from the mountain Far in the sunset. But as he looked, nothing Was there but lights and shadows. And then the vision Of the conclusion without fulfilment. The plain of glass and in the crystal grave That which he had sought, that which had sought him, Glittering in death. And all the dead scattered Like fallen stars, clustered like leaves hanging From the sad boughs of the mountainous tree of Adam Planted far down in Eden. And on the hills The gods reclined and conversed with each other From summit to summit. Conclusion Without fulfilment. Thence the dream rose upward, The living dream sprung from the dying vision, Overarching all. Beneath its branches He builds in faith and doubt his shaking house. |
Deși arar, între lumini și umbre, I se părea că-l vede,-o clipă doar, Când ciuta roșie venea la apă ’N amurg, când clopotele răsunau Iar șipotele scânteiau pe munte, Departe-n asfințit. Dar nu vedea Decât lumini și umbre. Apoi viziunea Neîmplinitei, sterpei încheieri. Câmpii de sticlă și-n mormântul de cleștar Ce căuta, ce-l căuta pe dânsul, Al morții licăr. Și în jur toți morții Ca stele prăbușite, roi de frunze Din pomul nalt și trist al lui Adam, Sădit departe-n Eden. Și pe dealuri Stăteau de vorbă zeii tolăniți În vârful crestelor. O încheiere Neîmplinită. Viul vis țâșni Din viziunea care se stingea Și se bolti deasupra-ntregii lumi. Sub ramurile lui el își clădește Cămin netrainic, pe credință și-ndoială. |
Edwin Muir | traducere de Veronica Focșăneanu |