15 iul.
„Killed at the Ford” de Henry Wadsworth Longfellow
| He is dead, the beautiful youth, The heart of honor, the tongue of truth, He, the life and light of us all, Whose voice was blithe as a bugle-call, Whom all eyes followed with one consent, The cheer of whose laugh, and whose pleasant word, Hushed all murmurs of discontent. |
E mort de-acum frumosul tânăr, căzut viteazul neînvins, Şi inima-i învăpăiată şi-obrajii lui aprinşi s-au stins! El — sufletul nădejdii noastre, el — răsfăţatul de noroc, Pe care cu mândrie ochii îl urmăreau din loc în loc, A cărui voce mângăioasă, al cărui zâmbet plin de vrajă Făcea să crezi că pretutindeni un înger bun îi stă de strajă… |
| Only last night, as we rode along, Down the dark of the mountain gap, To visit the picket-guard at the ford, Little dreaming of any mishap, He was humming the words of some old song: ‘Two red roses he had on his cap And another he bore at the point of his sword.’ |
Ieri noapte-naintam o ceată prin pas, în munte, spre pichet, Eram feriţi de întuneric; — el călărea cântând încet: „Port două roze roşii La pălăria mea, A treia-n vârful spadei Îmi va-nflori şi ea…” |
| Sudden and swift a whistling ball Came out of a wood, and the voice was still; Something I heard in the darkness fall, And for a moment my blood grew chill; I spoke in a whisper, as he who speaks In a room where some one is lying dead; But he made no answer to what I said. |
Atunci din margine de codru un glonte şuierând ieşi: Cântarea-i amuţi pe buze şi, brusc, un trup se prăbuşi, Simţii că sângele-mi îngheaţă, fiori de groază m-au pătruns. Şi l-am strigat uşor pe nume, dar, vai! n-am căpătat răspuns! |
| We lifted him up to his saddle again, And through the mire and the mist and the rain Carried him back to the silent camp, And laid him as if asleep on his bed; And I saw by the light of the surgeon’s lamp Two white roses upon his cheeks, And one, just over his heart, blood red! |
L-am rădicat pe cal cu trudă şi-ncet, prin ploaie şi noroi, Prin noapte şi prin ceaţă, iată-l adus la tabără-napoi! La raza unei mici lanterne, sub cort, văzut-am dup-aceea Pe faţa-i două roze albe, — la piept îi sângera a treia… |
| And I saw in a vision how far and fleet That fatal bullet went speeding forth, Till it reached a town in the distant North, Till it reached a house in a sunny street, Till it reached a heart that ceased to beat Without a murmur, without a cry; And a bell was tolled in that far-off town, For one who had passed from cross to crown, And the neighbors wondered that she should die. |
Şi-un vis acum mi-arată însă acelaşi glonte ucigaş Cum şuieră zburând departe, se duce şuierând în zbor, Străbate munţi şi văi, ajunge departe-n nordicul oraş, Şi-n mijlocul unei căscioare Din uliţa plină de soare, Atinge-o inimă, oprindu-i bătăile, fulgerător! De-acolo, dinspre nord, departe, aud un clopot trist sunând: Vecinul Ei se minunează cum de-a murit aşa curând! |
| Henry Wadsworth Longfellow | traducere de Şt.O. Iosif |