05 dec.
„Third Ypres” de Edmund Blunden
| Triumph! How strange, how strong had triumph come On weary hate of foul and endless war When from its grey gravecloths awoke anew The summer day. Among the tumbled wreck Of fascinated lines and mounds the light was peering, Half-smiling upon us, and our newfound pride; The terror of the waiting night outlived, The time too crowded for the heart to count All the sharp cost in friends killed on the assault. No hook of all the octopus had held us, Here stood we trampling down the ancient tyrant. So shouting dug we among the monstrous pits. Amazing quiet fell upon the waste, Quiet intolerable to those who felt The hurrying batteries beyond the masking hills For their new parley setting themsleves in array In crafty fourms unmapped. No, these, smiled faith, Are dumb for the reason of their overthrow. They move not back, they lie among the crews Twisted and chocked, they’ll never speak again. Only the copse where once might stand a shrine Still clacked and suddenly hissed its bullets by. The War would end, the Line was on the move, And at a bound the impassable was passed. We lay and waited with extravagant joy. |
Triumf! Triumf bizar, muiat în ura Războiului murdar și fără capăt, Când s-a trezit o zi de vară Din giulgiu-i sur. Lumina săgeta Fascine, lut și apă, mângâind Mândria noastră nou-născută; groaza Înfriguratei așteptări nocturne Slăbea iar timpul era prea-nțesat Ca inima să-i numere pe morți. După asalt, simțeam că am strivit Tentaculele hidrei ancestrale, Și chiuiam, săpând prin catacombe. Pustia amuțise iar tăcerea Ne-nnebunea căci dincolo de creste Se regrupau, pe semne, baterii Menite a-ntări parlamentarea. Încrederea zâmbea; au amuțit Căci sunt distruse; zac fără putere În vraful morților – nu vor vorbi. Dar crângul cu altarul în ruine Mai azvârlea cartușe șuierate… Va Lua sfârșit războiul, Linia Se strămuta și, iată, ca prin farmec, Fusese străbătut nestrăbătutul. Extaziați, ședeam și așteptam. |