Rezultate

19 sept.

whether, weather

În limba engleză, cuvântul „whether” introduce două posibilităţi. În limba română, îl putem traduce cu „dacă”, dar mai clară este construcţia „fie …, fie …”.

Cuvântul „weather” are mai multe sensuri, atât la propriu – referitor la climă -, cât şi la figurat – referitor la adversităţi.

Ambele cuvinte sunt pronunţate la fel de către vorbitorii care nu disting sunetele „w” şi „wh”. Şi mai păcălitor, unele litere care diferă se regăsesc în continuarea cuvintelor. Este necesară o anumită atenţie pentru a alege ortografia corectă.

Aşadar, atenţie să nu scrieţi „whether” după cum bate vântul!

18 sept.

a (se) porni

Verbul a (se) porni a ajuns la noi din slava veche și are extrem de multe semnificații, datorită utilizării sale la scară largă. Probabil cea mai cuprinzătoare definiție are în vedere acțiunea de „a pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, părăsind locul inițial, a se îndrepta spre ceva”, semnificația presupunând, prin extindere de sens, același lucru cu verbul a merge. Celălalt sens foarte utilizat este „a se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare”.

De asemenea, termenul se poate folosi despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează – „a (se) pune în mișcare”, despre fenomene ale naturii – „a se declanșa, a se dezlănțui”, despre mașini, motoare etc. – „a începe să funcționeze ori a pune în funcțiune” ori despre stări – „a aduce (în mod intenționat) într-o stare de iritare, îndemnând la acțiuni dușmănoase”.

Dintre sinonime, în funcție de context, dicționarele menționează pe a (se/o) apuca, a ațâța, a conduce, a demara, a (se) dezlănțui, a (se) duce, a expedia, a incita, a iniția, a instiga, a izbucni, a îmboldi, a începe, a îndemna, a întărâta, a (se) mișca, a pleca, a prinde, a provoca, a (se) pune, a purcede, a stârni, a stimula, a trimite. Sunt foarte interesante și expresiile în care se folosește: a porni cu stângul, a porni cu dreptul, a porni judecată, a porni grea, a porni de la lingură.

Continuare »

13 sept.

„A Forsaken Garden” de Algernon Charles Swinburne

In a coign of the cliff between lowland and highland,
At the sea-down’s edge between windward and lee,
Walled round with rocks as an inland island,
The ghost of a garden fronts the sea.
A girdle of brushwood and thorn encloses
The steep square slope of the blossomless bed
Where the weeds that grew green from the graves of its roses
Now lie dead.
Pe-un pinten pietros între culmi şi câmpie,
La poala colinei mereu bântuită de vânt,
Cu stânci îngrădită, grădina stafie
Înfruntă al mării frământ.
Un brâu de spini şi ciulini cuprinde
Piezişa costişă de flori azi deşartă,
Iar iarba sălbatecă de pe-ale rozei morminte
E moartă.


Continuare »

06 sept.

„Remember” de Christina Rossetti

Remember me when I am gone away,
Gone far away into the silent land;
When you can no more hold me by the hand,
Nor I half turn to go yet turning stay.
Remember me when no more day by day
You tell me of our future that you plann’d:
Only remember me; you understand
It will be late to counsel then or pray.
Yet if you should forget me for a while
And afterwards remember, do not grieve:
For if the darkness and corruption leave
A vestige of the thoughts that once I had,
Better by far you should forget and smile
Than that you should remember and be sad.
Să nu mă uiţi când voi pleca departe,
Departe,-n ţara-n care, dragul meu,
De mână n-ai să mă mai ţii, nici eu
N-am să tot spun că plec, stând mai departe;
Când planuri pentru amândoi, măreţe,
Nu-mi vei putea descrie zi de zi.
Să-ţi aminteşti doar – prea târziu va fi
Ca să te rogi sau să mai dai poveţe.
Dar dacă ai să uiţi şi, altădată,
Îţi vei reaminti, nu te-ntrista;
Iar dacă visul mie drag cândva
Printre ruini va licări, mai bine
Să uiţi, zâmbind cu faţa-nseninată,
Nu să te-ncrunţi gândindu-te la mine.
Christina Rossetti traducere de Leon Leviţchi

05 sept.

Termeni filipinezi în Oxford English Dictionary

Când vorbim despre limba engleză, cel mai adesea ne gândim la engleza britanică sau cea americană. Uneori ne amintim că există o varietate australiană. Însă limba engleză este mai diversă de atât.

Ştiaţi că engleza este una dintre cele două limbi oficiale din Filipine? În mod firesc, ea înglobează termeni sau sensuri specifice locului, iar unii chiar ajung să fie recunoscuţi în unele dicţionare ale limbii engleze. De exemplu, în 2016, mai bine de 35 de termeni filipinezi au fost incluşi în OED.

Continuare »

04 sept.

a (se) încărca

Verbul a (se) încărca vine dintr-un probabil *incarricare (latină) și are, în consecință, multe sensuri. Valoarea tranzitivă presupune „a umple (total sau parțial) un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva” sau „a pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal, pentru a fi transportat”. În aceste situații, complementele indică povara care se transportă ori animalul care transportă povara.

Verbul se poate referi și la acțiunea de „a introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv”. Dintr-un alt punct de vedere, termenul este echivalent cu a (se) acoperi, a (se) umple (+de). Sensul figurat presupune „a exagera cu scopul de a înșela”, putându-se referi în mod special la „a socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela)”, echivalent cu a exagera, a umfla, a spori, a mări.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro