Continuare »

A câştiga are mai multe sensuri decât mi se părea mie că aş şti. Cel mai cunoscut şi mai des întâlnit se referă, desigur, la „a obţine bani sau bunuri materiale”, iar metodele prin care se poate realiza acest lucru sunt extrem de diverse, de la muncă până la luptă ori, mai la-ndemână pentru unii, de la jocuri de noroc până la speculaţii şi exploatare. Prin extindere de sens, verbul se poate referi însă la multe alte tipuri de beneficii, despre care aş îndrăzni să spun că ar fi mai importante decât primele, contrar opiniei generale. Astfel, câştigul se poate referi la a dobândi, a obţine experienţă ori cunoştinţe, la a recupera, în vreun fel, timp (considerat iniţial insuficient sau chiar definitiv pierdut). Termenul poate trimite la cucerirea, obţinerea unei victorii, într-un război, într-un proces, într-o competiţie sportivă, politică ori de altă natură.

Din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai interesante aspecte ale verbului se referă la sentimente, pentru că aici (spre deosebire de situaţiile discutate anterior) lucrurile sunt rareori conotate negativ, având în vedere emoţii pozitive obţinute prin strădanie, fie că este vorba despre simpatia ori bunăvoinţa cuiva, fie că vorbim despre prietenie şi chiar dragoste. Gama de sinonime devine, astfel, extrem de amplă, de la a căpăta, a beneficia, a folosi, a profita, până la a repurta, a izbândi, ori la a atrage (de partea sa), a cuceri. Din acest punct de vedere, mi-au atras atenţia sinonimele unui sens regional al verbului, venit dintr-un înţeles mai vechi al substantivului câştig („grijă”) – a aranja, a căuta, a curăţa, a deretica, a dichisi, a ferchezui, a găti, a împodobi, a îngriji, a scutura, a spilcui, a stânge, a vedea. Foarte interesante şi, în mod ciudat, mai multe decât cele folosite pentru sensul comun…

Continuare »

Rostul cel mai firesc al verbului a (se) mira este de a sublinia surpriza asociată vederii, auzirii sau aflării unei informaţii, stabilind sinonimie cu a (se) întreba, a (se) nedumeri, a (se) minuna, a (se) uimi. Dicţionarele de sinonime, însă, par a ne azvârli într-o dimensiune întunecată a cuvântului, pentru că majoritatea termenilor pe care îi consemnează sunt conotaţi negativ: a tremura, a (se) cutremura, a (se) încrâncena, a (se) înfiora, a (se) înfricoşa, a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta, a zgudui.

Contrar acestora, mie mi-s dragi în mod deosebit expresiile. „Te miri ce” sau „te miri cine”, „te miri cum” şi „te miri unde” sugerează, utilizând un tu generic, o universalizare a reacţiei omeneşti în faţa surprizelor de tot felul. Cumva dimpotrivă, construcţiile de tipul „mă miram eu să” ori „mă miram eu să nu” subliniază o oarece anticipare, o aşteptare ce pare a fi contrazisă iniţial, pentru a fi apoi definitiv confirmată.

Continuare »

Azi mi-am ales un verb greu – a reseta. Este o noutate în DOOM2, unde are un articolaş amărât, care precizează forma de indicativ prezent el resetează. În rest, nu prea sunt şanse pentru găsirea unor lămuriri despre el, multe dintre dicţionare nici măcar nu-l menţionează. Prin urmare, despre ce m-am apucat să vorbesc eu azi?

Într-un final, am găsit în Dicţionarul Universal al Limbii Române precizarea că termenul se foloseşte în informatică, şi înseamnă „a reinstala unul sau mai multe programe într-un calculator”. Ceea ce îmi sună mai puţin decât sensurile pe care le are în engleză, unde se pare că există din 1628. Nu sunt un vorbitor extraordinar al acestei limbi, dar înţeleg din traducere: setarea din nou, repornirea unui sistem căruia îi este ataşată o numărătoare, ori fixarea de la 0 (zero) a contorizării care îl însoţeşte. Oricum ar fi, de nuanţă metaforică în toată povestea asta nici nu poate fi vorba.

Continuare »

Verbul a feminiza este unul care pentru mine, personal, are valenţele unui cuvânt-cheie în ordinea firească a universului. Înseamnă pe de o parte „a da sau a căpăta însuşiri specific feminine”, iar pe de altă parte „a accentua, a desăvârşi feminitatea cuiva”. Aşa cum reiese din definirea termenului, jumătate din treabă este realizată deja, independent de voinţa sau de alegerea mea, însă cea de-a doua îmi revine de drept şi ca o obligaţie: desăvârşirea îmi aparţine sau, mai bine spus, capacitatea şi efortul de a-mi păstra feminitatea îmi stau în putere. Prin urmare, vreau să cred că sunt o femeie conştientă de forţa şi de frumuseţea darului care i s-a făcut, care încearcă în fiecare ceas să nu irosească nimic din ce a primit: gânduri bune, emoţii, sentimente, dragoste. Şi fac asta în ciuda zilelor grele, în care am ceva de dovedit, sau a unor circumstanţe banale în care mă trezesc gândind că nu sunt nici prima care spune ceva, nici ultima care face ceva, şi în mod cert nu sunt nici singura care înseamnă ceva, că sunt doar o verigă dintr-o nemăsurată listă de anonime ale căror chipuri se acoperă cu cenuşă.

Continuare »

„Dicţionarul explicativ al limbii române şi enciclopedic de nume proprii”, o lucrare necesară publicului larg, conţine corpusul uzual al limbii române contemporane, înregistrând atât cuvintele vechi, moştenite, cât şi pe cele împrumutate în diverse etape de evoluţie a limbii noastre din idiomurile cu care limba română a intrat în contact, precum şi numeroase formaţii create în interiorul limbii române. Definiţiile, clare şi concentrate din punct de vedere semantic, sunt însoţite uneori de sinonime ale cuvintelor-titlu şi de indicaţii asupra ariei de răspândire, la unele cuvinte polisemantice şi la sensuri mai dificile inserându-se şi exemple edificatoare.

Continuare »