Rezultate

02 nov.

a gândi

Verbul a gândi are o sumedenie de accepţii, unele extrem de diverse. Cel mai superficial, întrucâtva, sugerează formarea unei idei despre un lucru, un altul se referă la pătrunderea cu mintea în profunzimea lucrurilor, mergând chiar până la sublinierea calităţilor creative ale spiritului uman, a originalităţii ideilor despre obiectele şi fenomenele din realitatea înconjurătoare. Astfel privind lucrurile, sinonimia cu a reflecta trimite frumos la oglindă, sugerând capacitatea omului de a-şi răsfrânge în mental lumea în care vieţuieşte.

Răsărite deci într-un univers complex al reprezentărilor, gândirile pot avea forma unor idei fulgerătoare („a-i trece prin minte că”), a unor convingeri sau credinţe personale („a crede, a socoti că”), a unor repere folosite în luarea deciziilor („a lua în considerare”), a unor amintiri („a evoca în memorie sau în imaginaţie”), a unei înţelegeri superioare asupra lucrurilor („a-şi da seama sau a fi conştient de”), a unor dorinţe ori finalităţi („a proiecta în gând, a avea în intenţie să”), ori a unor creaţii inedite („a inventa, a concepe ceva concret sau abstract”).

Continuare »

27 oct.

Sesiunea ştiinţifică anuală a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti

La Universitatea din Bucureşti are loc Sesiunea ştiinţifică anuală a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, în perioada 30-31 octombrie 2009. Vineri, 30 octombrie, între orele 12:30 – 14:00 are loc şedinţa plenară, la Amfiteatrul Mark Twain, Pitar Moş, 7-13. Alocuţiunea de deschidere va fi făcută de Prof. dr. Ioan Pânzaru, rectorul Universităţii din Bucureşti. Conferinţa în plen va fi susţinută de Prof. dr. Alexandru Niculescu de la Universitatea din Bucureşti / Universitatea din Udine, pe tema „Romanitatea românească şi barbarii”. Pauză de prânz va fi între orele 14:00 – 15:00.

Continuare »

19 oct.

a munci

Verbul a munci este unul fundamental pentru fiinţarea umană, care presupune desfăşurarea unei activităţi conştiente, depunerea unui efort fizic sau intelectual pentru a produce sau a crea ceva, pentru a obţine un rezultat util. Celor mai mulţi dintre noi, verbul acesta le organizează şi le asigură existenţa, pentru că traiul zilelor noastre presupune a avea o ocupaţie, a exercita o activitate profesională, o meserie. Această dimensiune a „funcţionalului” obligatoriu este un element esenţial, din desfăşurarea sa rezultând suportul financiar mulţumită căruia putem vieţui, mai mult sau mai puţin decent, după regulile actuale ale societăţii.

Continuare »

11 mai

a dansa

Unul dintre verbele al căror sens este prin excelenţă tributar mişcării este a dansa. Din punctul meu de vedere, asta e una dintre cele mai pasionale expresii ale spiritului uman, fie că este vorba despre tobele aborigenilor, despre îmbrăţişarea a doi îndragostiţi în singurătate, despre varianta club, sau despre balet. Izvorul tuturor dansurilor pare să fie nevoia spiritului uman de exteriorizare şi de expresivitate.

Prima accepţie a termenului se referă la a executa, după muzică, un dans cu cineva, a invita la dans pe cineva, ori a avea un partener de dans. Există, în funcţie de locul sau mediul în care se desfăşoară dansul, mai multe sinonime parţiale, precum: a juca, a dănţui, a sălta, a sări, a ţopăi. După complexitatea tehnică a dansului, se foloseşte ca explicaţie „a se mişca pe ritm”, „a poseda bine tehnica dansului” sau „a executa un dans după reguli specifice”. Motivul pentru care dansul este o artă rezidă în aceste cuvinte, însă realizările cu adevărat excepţionale presupun nu doar stăpânirea perfectă a tehnicii, ci şi un simţ deosebit al trupului în mişcare, multă creativitate, inspiraţie, chiar geniu. Dansul este definit drept un ansamblu de mişcări ritmice şi variate ale corpului omenesc, executate în acordurile unei melodii şi având caracter religios, de artă sau de divertisment, şi poate fi: ritual, popular, de salon, modern, clasic sau academic.

Continuare »

05 ian.

a posta

Verbul a posta face parte din clasa aceea specială care pare să ne arate încotro se îndreaptă limba. Fără a lipsi din DOOM (apărea chiar şi în cel vechi), îl găsim însă în dicţionarele explicative doar cu sensurile împământenite. Înseamnă, în general, a (se) aşeza, a (se) instala, a (se) plasa într-un anumit loc, cu scopul de a supraveghea, de a urmări, de a păzi, şi are o largă utilizare în domeniul militar. Cel mai expresiv dintre toate sinonimele mi s-a părut a fi a (se) proţăpi, care este puternic conotat ironic.

Continuare »

24 dec.

Simboluri de Crăciun

Crăciunul este o sărbătoare cu o simbolistică bogată, despre care se pot spune multe lucruri. Iată doar câteva explicaţii interesante, citate din „Dicţionar de simboluri” de Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant (Editura Artemis, Bucureşti, 1995).

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro