Verbul a posta face parte din clasa aceea specială care pare să ne arate încotro se îndreaptă limba. Fără a lipsi din DOOM (apărea chiar şi în cel vechi), îl găsim însă în dicţionarele explicative doar cu sensurile împământenite. Înseamnă, în general, a (se) aşeza, a (se) instala, a (se) plasa într-un anumit loc, cu scopul de a supraveghea, de a urmări, de a păzi, şi are o largă utilizare în domeniul militar. Cel mai expresiv dintre toate sinonimele mi s-a părut a fi a (se) proţăpi, care este puternic conotat ironic.

Fără nicio legătură cu aceste sensuri şi fără a fi – deocamdată – menţionat în dicţionare, însă suficient de des utilizat în vremurile acestea intens informatizate, folosim de ceva timp un alt a posta, intrat din engleză şi cu mare succes la public. Îl regăsim mai ales în vocabularul tinerilor, a căror „viaţă” în faţa calculatoarelor naşte o permanentă discuţie despre avantajele şi dezavantajele acestei ocupaţii. Obiceiul acesta al postării mi se pare născut din nevoia de a ne face cunoscută opinia şi de a provoca reacţii.

Poate se cuvine amintită şi necesitatea – relativ firească – de a ne încadra într-un trend, de a adera la o mişcare a cărei forţă nu prea lasă loc de eschivare. Pentru că, în afară de situaţia în care refuzăm internetul ca mijloc de informare (ceea ce e o mare pierdere din numeroase puncte de vedere), folosirea lui ne provoacă neîncetat la experimentare şi, implicit, la împărtăşire, într-un mod care demolează barierele convenţionale, psihologice, apărute inevitabil în relaţiile ce implică prezenţa şi identitatea fizică, într-un cadru social prestabilit.

Mie, de exemplu, dincolo de aspectele negative şi pozitive ale experienţei internautice, mi se pare fascinantă capacitatea spiritului uman de a găsi modalităţi infinite de a-şi materializa nevoia de comunicare, de a păstra şi a extinde contactul cu restul lumii, simplificând modul în care acestea se realizează. Sigur, complicaţiile nu lipsesc şi, de cele mai multe ori, ele sunt de cu totul altă factură decât cele pe care omul şi le poate imagina dintr-un început, dar – să recunoaştem – acceptarea provocărilor face toată distracţia!