Verbul a (se) ghida vine din limba franceză (guider) și înseamnă „a imprima o anumită mișcare unei piese mobile (doar dintr-o anumită direcție și între anumite limite), unui mecanism etc.” Sinonimele sunt mai curând asociate sensului figurat: a (se) călăuzi, a (se) conduce, a dirija, a duce, a îndrepta, a (se) îndruma, a (se) orienta, dar și a povățui, a sfătui.

Zilele astea, a apărut ocazia de a plimba prin București un grup de străini care ajunseseră aici pentru un schimb de experiență. Nu aveam neapărat ceva foarte clar în minte, dar era vorba de câteva ore spre seară, din momentul în care erau cazați la hotel, și de un traseu de zi care să le stârnească, în vreun fel, interesul și să-i facă a rămâne cu amintiri frumoase despre locurile acestea, pe care le vizitau în necunoștință de cauză și – cred eu – cu ceva idei preconcepute.

Nu e nevoie să mai spun că totul a ieșit bine și scopul a fost atins.

M-am trezit de câteva ori în viața asta în postura aceasta de ghid. Nu prea des și nici prea… profesional, dar m-am simțit bine și experiențele s-au dovedit a fi cu succes. Întotdeauna mi-a plăcut să călătoresc singură, iar eu cu mine m-am descurcat mereu la drum. E un pic altfel când experiențele altcuiva depind de tine, pentru că nu știi niciodată în ce măsură te ridici la nivelul așteptărilor.

Dar e pasionant să găsești, într-un loc, aspecte faine de evidențiat, să faci ceva presupuneri despre ce l-ar putea interesa pe celălalt, să construiești un traseu articulat și – mai ales, aș spune – să-i schimbi unui om percepția despre un loc. Și cred că nu e greu să faci pe cineva să-i placă Roma, ori Parisul, ori la Amsterdam. Cu Bucureștiul însă… e un pic cu totul altă istorie. Dar încep să fiu din ce în ce mai sigură (dovedit, chiar) că orașul acesta are potențial. Tot ce-i trebuie e un ghid bun.

* până ce și *până să sunt două locuțiuni conjuncționale nou acceptate de normă

! pântec/pântece apare ca substantiv neutru cu două forme corecte și cu pluralul pântece

! pântecare (diaree) este regionalism, substantiv feminin cu genitiv-dativul pântecării și pluralul pântecări. Sinonime cu acesta, apar formele (tot regionale) !pântecăraie (cu pluralul pântecărăi) și !pântecărie (cu pluralul pântecării).

! a se pârgui (a da în copt) trece în clasa reflexivelor, verb cu indicativul prezent se pârguiește, imperfectul se pârguia și conjunctivul să se pârguiască

! pârlea este un element popular care apare doar în expresii (ține-te/tunde-o/întinde-o, pârleo! ori du-te pârlii!); substantivul masculin are genitiv-dativul pârlii și vocativul pârleo. De asemenea, este menționat și !Pârlea, nume de persoană, substantiv propriu masculin – de pildă, Pârlea-Vodă este porecla lui Alexandru Mavrocordat de la incendierea Iașului din 1783.

Verbul a (se) dezobișnui este format prin derivare, de la cuvântul de bază a (se) obișnui, cu prefixul dez-, după modelul franțuzescului déshabituer. Explicația termenului este relativ simplă – „a-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un nărav, un viciu”.

Cele mai cunoscute și mai folosite sinonime sunt a (se) dezvăța, a (se) dezbăra (care are o conotație negativă mai puternică). Echivalente, în funcție de context, sunt și verbe precum a (se) debarasa, a (se) descotorosi, a (se) lăsa, a scăpa, iar în sens figurat se utilizează a (se) scutura și a înțărca. Dintre antonime, dicționarele precizează a (se) deprinde și a (se) obișnui.

Continuare »

Verbul a cerși este dat de dicționare ca făcând parte din familia lui a cere, iar sensurile lor sunt, într-adevăr, înrudite (în registrul arhaic sunt chiar sinonime). Primul înseamnă „a cere de pomană, a cere milă, a umbla cu cerșitul” și este echivalent cu a cerșetori, a se milogi.

Cel de-al doilea sens se referă la „a cere ceva cu stăruință, cu insistență ori cu umilință (ca un cerșetor)”, iar prin extindere de sens, la „a căuta să capete prin mijloace josnice, a se înjosi cerând ceva”. Termenul are și câteva sinonime din registrul popular, regional și argotic: a prosti, a coldui, a calici, a mangli.

Continuare »

Verbul a vaccina este un neologism care vine din limba franceză – vacciner, și ale cărui sensuri nu ridică mari probleme lingvistice – „a administra cuiva un vaccin, a introduce un vaccin în organism”. Sinonimele sunt însă extrem de interesante: un termen neologic din sfera medicală – a inocula, un termen din registrul popular – a altoi și unul din fondul vechi al limbii, funcționând ca regionalism – a posăi.

Evident că nu intenționez să intru în polemica pornită de la a vaccina sau a nu vaccina copiii… Dacă mă întrebați pe mine, uneori am impresia că rasa umană face o treabă excepțională în a se autodistruge, iar lucrurile se întâmplă așa cum trebuie. Dincolo de puterile noastre.

Continuare »

Verbul a medita are sensuri care vin din două zone diferite: unele dintre ele au legătură cu „a gândi, a reflecta îndelung asupra unui lucru”, iar celelalte cu „a ajuta, în afara orelor de curs, să-și pregătească lecțiile, examenele”. Voi lăsa la o parte, deocamdată, cea de-a doua categorie și mă voi ocupa doar de prima, care pare mai diversă.

Termenul vine din franceză (méditer), este o moștenire din limba latină (meditari) și se construiește adesea cu prepozițiile „la” și „asupra”. Cele două sensuri învechite ale sale se referă la „a examina ceva din toate punctele de vedere”, dar și la „a pune ceva la cale, a organiza pe ascuns” (referitor la acțiuni dușmănoase sau lucruri reprobabile).

Mai rar, verbul este utilizat cu sensul de „a-și reprezenta în minte, a pregăti îndelung în gând” – pentru planuri, lucruri idei. Toate acestea fiind zise, echivalentele pot fi extrem de numeroase și variate: a analiza, a aprofunda, a cerceta, a chibzui, a considera, a cugeta, a examina, a gandi, a investiga, a judeca, a plămădi, a plănui, a plăsmui, a raționa, a reflecta, a studia, a țese, a urmări, a urzi, a visa.

Continuare »