Verbul a beatifica este unul utilizat în sfera religioasă, referindu-se la „a trece o persoană în categoria fericiţilor Bisericii Catolice, aflaţi pe o treaptă inferioară sfinţilor”. Termenul îşi are originea în limba latină, iar în română a intrat pe filieră franceză, făcând referire la un proces destul de îndelungat, ce vizează o persoană decedată, avându-se în vedere faptul că a respectat fără abatere canoanele bisericeşti în timpul vieţii sale duse cu evlavie.

În sensul cel mai strict al termenului, beatificarea constituie prima treaptă a sfinţeniei, o fază în procesul de canonizare, dar are şi o extindere de sens, o echivalenţă cu „sanctificarea” (trecerea în rândul sfinţilor). În sens metaforic, verbul trimite la trăirea intensă a bucuriei spirituale, la „beatitudine” – substantiv care, după ştiinţa mea, nu are un verb corespunzător, dar care exprimă singura stare potrivită sfinţeniei, cea a fericirii depline.

Continuare »

Verbul a (se) deştepta se referă la elemente dintre cele mai neaşteptate şi mai puţin apropiate ca semnificaţie. Este extrem de controversat din punct de vedere etimologic, pentru că cercetătorii nu pot cădea de acord asupra termenului de origine. Pare însă a funcţiona de multă vreme în limbă, lucru ce explică multitudinea de trimiteri semantice. Sensul denotativ (principal) al termenului sugerează ieşirea dintr-o stare… vegetativă, identică sau similară cu somnul, de pildă letargia, ameţeala, reveria sau visarea. În acesta caz, sinonimele sunt a (se) trezi, a (se) scula.

Prin extindere, verbul se poate folosi pentru orice alte forme vii, incluzând aici revenirea la viaţă, învierea naturii primăvara, sau pentru toate tipurile de trăire afectivă (sentimente, dorinţe, chiar idei), cu grade diferite de intensitate, de la a (se) ivi, a apărea, a (se) înfiripa, a înmuguri, a încolţi, a (se) contura, până la a suscita, a stimula, a (se) înviora, a (se) însufleţi, chiar a (se) stârni, a (se) dezlănţui. Sensul cel mai complex se referă la trezirea dintr-o formă de „adormire” mai subtilă, pentru a ajunge la starea de sesizare conştientă a vieţii şi a ceea ce se întâmplă, deci „a deveni conştient, a ajunge să înţeleagă, să-şi dea seama de realitate”, chiar „a căpăta mai multă inteligenţă”.

Continuare »

Verbul de astăzi este unul pe care foarte mulţi dintre noi îl consideră extrem de neplăcut şi preferă să-l ignore cea mai mare parte a vremii, pentru că a muri înseamnă „a înceta de a mai trăi”, „a se stinge din viaţă”. Moştenit din latinescul moriri, cuvântul stabileşte sinonimie cu surprinzător de mulţi termeni din diferite registre stilistice; cele mai comune echivalente sunt a deceda, a dispărea, a se duce, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a (se) sfârşi, a se stinge, a sucomba; mai rar folosite sunt cele cu tentă livrescă – a expia, a repauza; din sfera celor învechite putem aminti pe a se săvârşi, a se pristăvi, a se proslăvi, a se petrece, iar din câmpul celor ireverenţioase cu tentă argotică a crăpa, a plesni, a se sparge, a se curăţa, a o mierli. De asemenea, în afară de oameni, se poate referi şi la plante (cu sensul de a se usca, a se veşteji), la diverse forme de emisie energetică, luminoasă, sonoră (făcând referire la „a înceta de a mai fi perceput cu organele de simţ, a se pierde treptat”, a se stinge, a se epuiza, a se extenua), la sentimente şi credinţe (poate muri iubirea sau speranţa), la forme de civilizaţie ori limbi („a înceta de a mai exista, printr-o evoluţie lentă, a ajunge în declin, a apune”).

Continuare »

* August, ca substantiv propriu masculin, este corespondentul latinescului Augustus, ambii termeni putând fi folosiţi pentru a-l numi pe împăratul roman. În aceeaşi situaţie se găseşte perechea *Augustin/Augustinus, numele celebrului filosof.

* aurolac apare în două articole, pe de o parte ca substantiv neutru fără formă de plural, ce denumeşte o substanţă („lac pentru vopsit elemente metalice conţinând solvenţi cu efecte halucinogene”), pe de altă parte ca substantiv masculin cu pluralul aurolaci, denumind o persoană care foloseşte respectiva substanţă ca drog

* áusländer [pron. áŭslendăr] este un substantiv masculin cu pluralul áusländeri, provenit din limba germană, care se pare că înseamnă „străini”. N-am încercat niciodată să învăţ această limbă, da’ se pare că tre’ să mă apuc, pentru că se cere… ca să pot înţelege DOOM-ul în limba română!

* Austro-Ungar (deşi determinant al cuvântului Imperiu) este considerat substantiv propriu neutru

* autist funcţionează atât ca adjectiv, cât şi ca substantiv masculin, cu pluralul autişti şi femininul autistă-autiste, persoană bolnavă de autism – „stare patologică manifestată prin ruperea legăturilor psihice cu lumea exterioară şi intensa trăire a vieţii interioare” (Nu cunosc direct această tulburare psihică, dar v-aş recomanda, spre lectură, „Portretul lui M” de Matei Călinescu. Impresionant.)