Rezultate

13 feb.

„Heart and Mind” de Edith Sitwell

Said the Lion to the Lioness – ‘When you are amber dust, –
No more a raging fire like the heat of the Sun
(No liking but all lust) –
Remember still the flowering of the amber blood and bone,
The rippling of bright muscles like a sea,
Remember the rose-prickles of bright paws
I-a spus leoaicei leul: “Când vei fi doar praf de chihlimbar,
Nu foc turbat cum este-al Soarelui
(Nu dragoste, ci jar),
Să nu uiți pârgul sângelui de chihlimbar
Și mușchii unduioși ca marea liniștită
Și ghearele lucioase, ghimpi de trandafir,
Though we shall mate no more
Till the fire of that sun the heart and the moon-cold bone are one.’
Chiar dacă noi n-o să ne mai împerechem
Până când focul inimii ce este soare
Și oasele, mai reci ca luna, vor fi una”.
Said the Skeleton lying upon the sands of Time –
‘The great gold planet that is the mourning heat of the Sun
Is greater than all gold, more powerful
Than the tawny body of a Lion that fire consumes
Like all that grows or leaps…so is the heart
Întins pe-al Timpului nisip, vorbi scheletul:
“Planeta falnică de aur care este
Căldura Soarelui îndoliată
Mai mândră-i ca tot aurul și mai puternic
Decât roșcatul trup de Leu pe care focul
Îl arde-așa cum arde tot ce crește sau tresaltă…
More powerful than all dust. Once I was Hercules
Or Samson, strong as the pillars of the seas:
But the flames of the heart consumed me, and the mind
Is but a foolish wind.’
Așa e inima, ca pulberea mai tare.
Hercule sau Samson am fost cândva,
Puternic precum stâlpii mării,
Dar focul inimii m-a mistuit iar mintea mea
E doar smintită boare.”
Said the Sun to the Moon – ‘When you are but a lonely white crone,
And I, a dead King in my golden armour somewhere in a dark wood,
Remember only this of our hopeless love
That never till Time is done
Will the fire of the heart and the fire of the mind be one.’
Și Soarele îi spuse Lunii: “Când vei fi o biată hârcă albă
Iar eu un rege mort cu za de aur într-un codru des,
Atâta să-ți aduci aminte
Despre iubirea noastră trecătoare ca furtuna:
Că focul inimii și flacăra din minte
Nu vor fi niciodată una”.
Edith Sitwell traducere de Leon Levițchi

05 dec.

„Third Ypres” de Edmund Blunden

Triumph! How strange, how strong had triumph come
On weary hate of foul and endless war
When from its grey gravecloths awoke anew
The summer day. Among the tumbled wreck
Of fascinated lines and mounds the light was peering,
Half-smiling upon us, and our newfound pride;
The terror of the waiting night outlived,
The time too crowded for the heart to count
All the sharp cost in friends killed on the assault.
No hook of all the octopus had held us,
Here stood we trampling down the ancient tyrant.
So shouting dug we among the monstrous pits.
Amazing quiet fell upon the waste,
Quiet intolerable to those who felt
The hurrying batteries beyond the masking hills
For their new parley setting themsleves in array
In crafty fourms unmapped.
No, these, smiled faith,
Are dumb for the reason of their overthrow.
They move not back, they lie among the crews
Twisted and chocked, they’ll never speak again.
Only the copse where once might stand a shrine
Still clacked and suddenly hissed its bullets by.
The War would end, the Line was on the move,
And at a bound the impassable was passed.
We lay and waited with extravagant joy.
Triumf! Triumf bizar, muiat în ura
Războiului murdar și fără capăt,
Când s-a trezit o zi de vară
Din giulgiu-i sur. Lumina săgeta
Fascine, lut și apă, mângâind
Mândria noastră nou-născută; groaza
Înfriguratei așteptări nocturne
Slăbea iar timpul era prea-nțesat
Ca inima să-i numere pe morți.
După asalt, simțeam că am strivit
Tentaculele hidrei ancestrale,
Și chiuiam, săpând prin catacombe.
Pustia amuțise iar tăcerea
Ne-nnebunea căci dincolo de creste
Se regrupau, pe semne, baterii
Menite a-ntări parlamentarea.
Încrederea zâmbea; au amuțit
Căci sunt distruse; zac fără putere
În vraful morților – nu vor vorbi.
Dar crângul cu altarul în ruine
Mai azvârlea cartușe șuierate…
Va Lua sfârșit războiul, Linia
Se strămuta și, iată, ca prin farmec,
Fusese străbătut nestrăbătutul.
Extaziați, ședeam și așteptam.


Continuare »

22 aug.

„Kangaroo” de D. H. Lawrence

Delicate mother Kangaroo
Sitting up there rabbit-wise, but huge, plump-weighted,
And lifting her beautiful slender face, oh! so much more
gently and finely lined than a rabbit’s, or than a hare’s,
Lifting her face to nibble at a round white peppermint drop
which she loves, sensitive mother Kangaroo.
Gingașa mamă cangur,
Șezând ca iepuroaica, dar enormă, verticală,
Și ridicându-și botul zvelt cu grație mai multă
Ca iepurii de casă sau de câmp
Spre-a roade-o acadea ce-i place, simțitoarea mamă cangur.
Her sensitive, long, pure-bred face.
Her full antipodal eyes, so dark,
So big and quiet and remote, having watched so many
empty dawns in silent Australia.
Un chip prelung, sensibil și pur-sânge.
Ochi mari, antipodali și negri,
Tăcuți și-ndepărtați fiindcă au vegheat
Atâția zori pustii în Australia tăcută.
Her little loose hands, and drooping Victorian shoulders.
And then her great weight below the waist, her vast pale belly,
With a thin young yellow little paw hanging out, and
straggle of a long thin ear, like ribbon,
Like a funny trimming to the middle of her belly, thin
little dangle of an immature paw, and one thin ear.
Cu mâinile ei mici și strâmbe,
Cu umerii căzuți în stil victorian.
Apoi povara de sub mijloc, pântecul enorm cu-acea
Lăbuță galbenă ieșită în afară,
Urechi subțiri și lungi ca niște panglici,
Hazlii podoabe pentru pântec,
Ureche-ciucure și labă-franj.
Her belly, her big haunches
And, in addition, the great muscular python-stretch of her tail.
Un pântec mare, coapse mari
Și-o coadă mare, mușchiuloasă, de piton.
There, she shan’t have any more peppermint drops.
So she wistfully, sensitively sniffs the air, and then turns,
goes off in slow sad leaps
On the long flat skis of her legs,
Steered and propelled by that steel-strong snake of a tail.
I-ajung atâtea acadele mentolate.
Miroase pofticios, adulmecă, se-ntoarce
Și pleacă-n salturi triste și încete
Peste schiurile lungi și plate,
Și coada ei șerpească de oțel
O-mpinge și-o cârmește.
Stops again, half turns, inquisitive to look back.
While something stirs quickly in her belly, and a lean little
face comes out, as from a window,
Peaked and a bit dismayed,
Only to disappear again quickly away from the sight of the
world, to snuggle down in the warmth,
Leaving the trail of a different paw hanging out.
Stă iar, privește curioasă îndărăt.
Iar între timp ceva zvâcnește-n pântecele ei.
Ca dintr-un geam răsare-un chip firav,
Cam ofilit, cam speriat,
Apoi de lume se ascunde, grabnic, în culcuș,
Lăsând afară-un capăt de lăbuță.
Still she watches with eternal, cocked wistfulness!
How full her eyes are, like the full, fathomless, shining
eyes of an Australian black-boy
Who has been lost so many centuries on the margins of existence!
She watches with insatiable wistfulness.
Untold centuries of watching for something to come,
For a new signal from life, in that silent lost land of the South.
Ea stă mereu de veghe, cu ciulită grijă!
I-s ochii larg deschiși, ca ochii lucitori și fără fund
Ai oacheșului băiețaș australian,
Pierdut de-atâtea veacuri la fruntariile vieții!
În emisfera boreală, viața
Dă iama prin văzduh sau lunecă sub vânt
Where nothing bites but insects and snakes and the sun, small life.
Where no bull roared, no cow ever lowed, no stag cried,
no leopard screeched, no lion coughed, no dog barked,
But all was silent save for parrots occasionally, in the haunted blue bush.
Ca mânjii nestruniți, sau cerbii pe ponor, sau iepurii cu coada retezată;
Altfel, șarjează orizontul pe orizontală
Ca taurii, bizonii sau mistreții.
Doar șoarecii, sobolii, șobolanii, castorii și urșii
Se sprijin de buricul globului cu burta
Sau broaștele, sărind, vor centru-i să-l găsească.
Wistfully watching, with wonderful liquid eyes.
And all her weight, all her blood, dropping sackwise down
towards the earth’s centre,
And the live little-one taking in its paw at the door of her belly.
Dar când femela cangur, galbenă, antipodală,
Stă-n capul oaselor, cine-o clintește?
E ca un strop de plumb care-a atins pământul.
Căderea unui picur,
Chemarea către-n jos.
Mai densă decât broaștele cu sânge rece.
D. H. Lawrence traducere de Leon Levițchi

25 iul.

„Roadways” de John Masefield

One road leads to London,
One road leads to Wales,
My road leads me seawards
To the white dipping sails.
Un drum duce la Londra,
Spre Wales un altul duce;
Al meu spre mări cu albe
Catarguri face cruce.
One road leads to the river,
And it goes singing slow;
My road leads to shipping,
Where the bronzed sailors go.
Un drum duce spre fluviul
Cu molcomul său cânt,
Al meu spre dana unde-s
Matrozi bătuți de vânt.
Leads me, lures me, calls me
To salt green tossing sea;
A road without earth’s road-dust
Is the right road for me.
Mă poartă el, mă cheamă
Spre marea verde, vie;
Al meu e numai drumul
Ce pulberea n-o știe.
A wet road heaving, shining,
And wild with seagull’s cries,
A mad salt sea-wind blowing
The salt spray in my eyes.
Ud, unduios, sălbatic,
Cu pescăruși ce țipă,
Cu vântul care muge
Și spumele-nfiripă,
My road calls me, lures me
West, east, south, and north;
Most roads lead men homewards,
My road leads me forth.
El cheamă și mă-ndeamnă
Spre vest, est, nord și sud;
Nu duce către casă,
Ci-aiure, drumul ud.
To add more miles to the tally
Of grey miles left behind,
In quest of that one beauty
God put me here to find.
Mi-e dat să-nscriu noi mile
Pe vechi răbojul meu,
Să caut frumusețea
Și s-o găsesc mereu.
John Masefield traducere de Tudor Dorin

19 feb.

a (se) întrerupe

Verbul a (se) întrerupe este obținut prin compunere (între– + a rupe), după model francez – interrompre. Înseamnă, în primul rând, „a (se) opri, a (se) suspenda temporar cursul, desfășurarea unei acțiuni, a unui lucru; a opri pe cineva sau a se opri în cursul unei lucrări, al unei activități”. Varianta tranzitivă se referă la acțiunea de „a opri pe cineva în timp ce vorbește, a tăia vorba cuiva; a stingheri pe cineva de la ceva”.

Folosit mai ales în limbaj artistic – rar în alte circumstanțe, dar, cu toate acestea, menționat în dicționare – apare a întrerumpe (mai apropiat de etimonul franțuzesc). Sinonimele sunt însă foarte numeroase: a conteni, a (se) curma, a (se) frânge, a înceta, a (se) opri, a părăsi, a reteza, a (se) rupe, a(-și) sista, a stăvili, a suspenda, a (se) tăia. Mai puține sunt regionalismele și arhaismele: a prerumpe, a pristoi, a stâmpi, a zăticni.

Continuare »

04 oct.

„Rest” de Christina Rossetti

O Earth, lie heavily upon her eyes;
Seal her sweet eyes weary of watching, Earth;
Lie close around her; leave no room for mirth
With its harsh laughter, nor for sound of sighs.
She hath no questions, she hath no replies,
Hush’d in and curtain’d with a blessed dearth
Of all that irk’d her from the hour of birth;
With stillness that is almost Paradise.
Darkness more clear than noonday holdeth her,
Silence more musical than any song;
Even her very heart has ceased to stir:
Until the morning of Eternity
Her rest shall not begin nor end, but be;
And when she wakes she will not think it long.
Apasă greu pe ochii ei, tu, Glie,
Trudiţii ochi pecetluie-i, Pământ;
Cuprinde-o strâns; să n-ajungă-n mormânt
Trist vaier, nici stridentă voioşie.
Ea nu întreabă, nici răspunde, şi e
Tăcută şi-ocrotită, ne-ndurând,
În, parcă, pacea raiului cel sfânt,
Mâhniri ursite nouă din pruncie.
Nopţi limpezi ca amiezile o scaldă,
Tăcerea-ntrece cântecul de lire,
Sub sânu-i stâng nimic nu mai tresaltă;
Hăt până-n dimineaţa Veşniciei
Făr’ de-nceput nici capăt tihna fie-i –
Şi n-o să-i pară lungă la trezire…
Christina Rossetti traducere de Tudor Dorin

© 2024 blog.ro-en.ro