Verbul a (se) întrerupe este obținut prin compunere (între– + a rupe), după model francez – interrompre. Înseamnă, în primul rând, „a (se) opri, a (se) suspenda temporar cursul, desfășurarea unei acțiuni, a unui lucru; a opri pe cineva sau a se opri în cursul unei lucrări, al unei activități”. Varianta tranzitivă se referă la acțiunea de „a opri pe cineva în timp ce vorbește, a tăia vorba cuiva; a stingheri pe cineva de la ceva”.

Folosit mai ales în limbaj artistic – rar în alte circumstanțe, dar, cu toate acestea, menționat în dicționare – apare a întrerumpe (mai apropiat de etimonul franțuzesc). Sinonimele sunt însă foarte numeroase: a conteni, a (se) curma, a (se) frânge, a înceta, a (se) opri, a părăsi, a reteza, a (se) rupe, a(-și) sista, a stăvili, a suspenda, a (se) tăia. Mai puține sunt regionalismele și arhaismele: a prerumpe, a pristoi, a stâmpi, a zăticni.

Se zice la noi, în glumă, că „pauzele lungi și dese – cheia marilor succese”. Și poate că, pentru unii – mai în glumă, mai în serios – funcționează. Din păcate, din experiența mea, e foarte greu să le impui copiilor un program de lucru, dacă le fragmentezi dezorganizat timpul. Pregătirea examenelor, de pildă, are foarte mult de suferit, dacă efortul se face în salturi.

Evident, mă refer la perioadele lungi de timp (semestrele sau trimestrele), pentru că sarcinile de scurtă durată pot fi rezolvate uneori mai eficient dacă, după câtva timp de lucru, se găsește o modalitate plăcută de relaxare, cu revenirea, apoi, la problemele de rezolvat. Întreruperea lucrului trebuie însă motivată de necesitatea dozării efortului și obținerea maximei eficiențe în rezolvarea sarcinilor. Altfel, lucrurile vor rămâne mereu neterminate.