Verbul a (se) răni provine din limba slavă, la fel ca şi substantivul rană – „ruptură internă sau exterioară a ţesutului unei fiinţe vii, sub acţiunea unui agent distrugător”, sinonim cu bubă, leziune, plagă, traumă, vătămătură. Spre deosebire de verb, acesta din urmă intră în componenţa unor expresii destul de des utilizate: bun de pus la rană („om foarte bun”), a pune sare pe rană („a stârni, a agrava lucrurile”), a pune degetul pe rană („a găsi sau a indica pricina, a dezvălui cauza unei situaţii, a prezenta situaţia fără menajamente”).

Acţiunea corespunzătoare se explică prin „a(-şi) face o rană, a (se) vătăma printr-o rană”. Interesant este faptul că sinonimele care se referă la acest sens aparţin unor zone semantice mai rar folosite: livrescul a (se) leza ori a (se) vulnera, popularul a (se) vătăma, regionalele a (se) săgni, a (se) prizări şi învechitul a (se) plăgui. Celelalte, mai des utilizate, au în vedere sensul figurat al termenului, pentru că rana poate fi şi morală, o suferinţă sau un chin sufletesc: a durea, a insulta, a îndurera, a (se) întrista, a jigni, a mâhni, a ofensa, a ultragia.

Continuare »

Verbul a (se) greciza înseamnă „a face să-şi însuşească sau a-şi însuşi limba, cultura şi obiceiurile grecilor”, subliniind treptat profunzimea transformării – „a face să devină sau a deveni asemănători cu grecii”, chiar până la „a (se) asimila grecilor”. Un sens mai restrâns al termenului se poate referi la domeniul lingvistic, având în vedere procesul de „a da formă grecească unei limbi”.

În realitatea crudă a lumii moderne, cuvântul grecizare a căpătat două accepţii noi, una născută din pasiunea turiştilor, dar şi una negativă, ce se referă la situaţia financiară a Greciei zilelor noastre (dezastruoasă, se pare), iar teama de grecizare este ultima nebunie a bătrânei Europe. Ce deosebire astăzi faţă de măreaţa elenizare antică, împlinită cu armatele ei de filosofi, istorici, matematicieni, dramaturgi şi sculptori!

Continuare »

Verbul a ferici nu e totuna cu a fi fericit, apropiindu-se de acesta doar în anumite contexte, când este asociat explicaţiei „a face sau a deveni fericit”. Însă mie mi se pare că a ferici are în conotaţie aparenţa, impresia, fără a ajunge la certitudine şi convingere. Verbul nu lămureşte prea categoric starea, nici în dimensiune tranzitivă – „a considera, a socoti pe cineva fericit” (ceea ce nu înseamnă că respectivul chiar e), nici în cea reflexivă – „a se socoti mulţumit, satisfăcut” (ceea ce nu exclude faptul că uneori, când… socotim, ne mai dă şi cu virgulă). Dintre sinonime – care se depărtează surprinzător de sensurile acestea –, amintim pe a binecuvânta, a felicita, a glorifica, a lăuda, a (prea)mări, a (prea/pro)slăvi, sau pe a noroci (din registrul popular).

După observaţiile mele, termenii legaţi de fericire ridică două probleme: fie denumesc aproximativ starea, fie – dacă reuşesc să-i dea un nume – nu pot să o şi explice, ca să ştie, lămurit, tot omul ce e şi cum se recunoaşte fericirea. Astfel că fiecare este nevoit a decide pentru sine, însă din cauză că răspunsul este atât de imprecis şi imposibil de lămurit în parametri cuantificabili, ne-am obişnuit nici să nu mai credem în ea. În starea de fericire, adică. Numai că eu, dăruită în mod excepţional cu talentul de a nega evidenţele, sunt din nou contra curentului: un singur lucru vreau de la viaţa mea – să fiu fericită. M-a întrebat într-o zi o copilă dacă sunt şi i-am răspuns, o fracţiune de secundă mai târziu, fără să am nevoie de gândire: „Da. Ceea ce nu înseamnă că nu plâng niciodată.”

Continuare »

Verbul a reflecta manifestă două dimensiuni semantice diferite (fiind vorba, prin urmare, de două cuvinte care doar întâmplător au aceeaşi formă, adică omonime). Se poate referi, pe de o parte, la răsfrângerea direcţiei de propagare a luminii (razelor, undelor, sunetelor în general), în momentul atingerii suprafeţei de separaţie a două medii diferite. Termenul este studiat conştiincios la fizică (nu ne pricepem) şi prezintă echivalenţe de sens cu a se întoarce, a se răsfrânge, a se repercuta, a reveni în mediul iniţial după contactul cu alt mediu (asta sună aproape poetic!). Dintr-un alt punct de vedere, mergând pe ideea de re-creare a unei imagini, cuvântul are sinonime precum a (se) oglindi, a înfăţişa, a reprezenta, a reda, a exprima, a zugrăvi, chiar a-şi găsi expresia. Vorbim astfel despre filme/poveşti/articole care reflectă realitatea, sau despre chipuri/feţe/gesturi ce reflectă sentimente, dar şi despre foarte obişnuita reflectare în oglindă sau proiectare a imaginii pe orice suprafaţă lucioasă.

Continuare »

Verbul a gândi are o sumedenie de accepţii, unele extrem de diverse. Cel mai superficial, întrucâtva, sugerează formarea unei idei despre un lucru, un altul se referă la pătrunderea cu mintea în profunzimea lucrurilor, mergând chiar până la sublinierea calităţilor creative ale spiritului uman, a originalităţii ideilor despre obiectele şi fenomenele din realitatea înconjurătoare. Astfel privind lucrurile, sinonimia cu a reflecta trimite frumos la oglindă, sugerând capacitatea omului de a-şi răsfrânge în mental lumea în care vieţuieşte.

Răsărite deci într-un univers complex al reprezentărilor, gândirile pot avea forma unor idei fulgerătoare („a-i trece prin minte că”), a unor convingeri sau credinţe personale („a crede, a socoti că”), a unor repere folosite în luarea deciziilor („a lua în considerare”), a unor amintiri („a evoca în memorie sau în imaginaţie”), a unei înţelegeri superioare asupra lucrurilor („a-şi da seama sau a fi conştient de”), a unor dorinţe ori finalităţi („a proiecta în gând, a avea în intenţie să”), ori a unor creaţii inedite („a inventa, a concepe ceva concret sau abstract”).

Continuare »

Verbul a descumpăni m-a surprins în primul rând prin profunzimea semantică pe care o are. Înseamnă „a face pe cineva să-şi piardă echilibrul sufletesc sau a-şi pierde echilibrul moral ori mental”; ceea ce mi se pare un lucru foarte serios, la care trebuie meditat. Este, în principiu, afectat tot sistemul de repere pe care fiecare dintre noi şi-l construieşte pentru a se putea descurca în lume şi pentru a se putea înţelege pe sine. Echivalenţele stabilite cu a dezorienta, a dezechilibra, a deconcerta, a dezaxa şi a zăpăci vorbesc de la sine.

Continuare »