Verbul a (se) greciza înseamnă „a face să-şi însuşească sau a-şi însuşi limba, cultura şi obiceiurile grecilor”, subliniind treptat profunzimea transformării – „a face să devină sau a deveni asemănători cu grecii”, chiar până la „a (se) asimila grecilor”. Un sens mai restrâns al termenului se poate referi la domeniul lingvistic, având în vedere procesul de „a da formă grecească unei limbi”.

În realitatea crudă a lumii moderne, cuvântul grecizare a căpătat două accepţii noi, una născută din pasiunea turiştilor, dar şi una negativă, ce se referă la situaţia financiară a Greciei zilelor noastre (dezastruoasă, se pare), iar teama de grecizare este ultima nebunie a bătrânei Europe. Ce deosebire astăzi faţă de măreaţa elenizare antică, împlinită cu armatele ei de filosofi, istorici, matematicieni, dramaturgi şi sculptori!

Însă grecizarea se vede altfel pentru cei care ajung acolo ca turişti. Cu totul şi cu totul altfel. Ca o magie, ca un miracol, ca un vis pe care unii şi-l pot permite din când în când, în câte-o vară. Uneori, câte cineva mă întreabă care a fost locul care mi-a plăcut cel mai mult dintre cele pe care le-am văzut până acum. Nu pot să răspund la asta, pentru că fiecare are urma lui bine individualizată între amintirile mele…

Dar în timp ce-mi amintesc cu drag de plimbarea cu vaporaşul în Budapesta, de Ceasul Astronomic şi podurile din Praga, de Bosforul sub clar de lună, de gondolele Veneţiei şi Julieta Veronei, de Domul din Milano şi Dante în Florenţa, inima mea cântă încet, încet de tot, abia auzit: Grecia… Lumea e mare şi minunile ei sunt multe, dar ţara asta a devenit cumva, nu ştiu cum, paradisul vacanţelor mele.

Anul acesta am ajuns, pentru o singură zi, în Santorini… Fiică rebelă a furiei pământului, născută din fierberea de neoprit a vulcanului, legată prin istorie de moartea culturii minoice şi prin legendă de dispariţia Atlantidei, astăzi se află şi ea în pericol permanent. Însă mai sălbatică şi mai nesupusă decât cele mai adânci spaime ale păgânismului Antichităţii, mai frumoasă şi mai mândră decât orice închipuire, Thira este, pentru străinul venit de departe, un loc în care cuvintele îşi pierd rostul, iar clipa se cere oprită. Pentru totdeauna.