12 dec.

a copilări

Verbul a copilări înseamnă „a petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei”, sinonim cu a creşte sau cu un regionalism din Maramureş pe care eu îl îndrăgesc în mod deosebit – a prunci. Presupun că mulţi dintre noi îl asociază cu cele mai dragi momente ale vieţii, trăite cu mult înainte de pierderea inocenţei şi de cunoaşterea dezamăgirii.

Dincolo de toate, acesta este cuvântul pe care eu îl alătur involuntar perioadei în care încep să mă pregătesc de sărbători. Nu pentru că mi-ar aminti de copilărie, ci pentru că acum devin cu adevărat, în suflet şi în minte, un copil fericit. Nu-mi place în niciun fel frigul – de toamnă, de iarnă, din întâmplare sau de orice alt fel ar fi, prin urmare dezastrul vremii reci nu poate fi îndepărtat decât de atmosfera caldă a celor din urmă zile ale anului.

A doua parte a lui decembrie înseamnă aşteptarea vacanţei, care îmi luminează zilele şi face suportabilă extenuarea, ajunsă deja la cote inimaginabile. Planificarea curăţeniei nu-mi dă prea multe bătăi de cap, în primul rând pentru că nu am mult spaţiu, şi în al doilea rând pentru că – tocmai fiindcă nu-mi place, mă apuc de aşezat metodic, încet şi în porţii mici, fără campanii năucitoare cu iz de corvoadă. La fel mă descurc şi cu traficul sau cu aglomeraţia de la cumpărături… Sunt pregătită sufleteşte pentru ore la volan, iar CD-urile cântă colinde, cu mine lălăind afon.

Magazinele nu-mi plac în mod deosebit, însă aventura căutării celor mai potrivite cadouri mă face să uit şi asta. Chiar şi cadourile pe care urmează să mi le aducă mie Moşul se adună încet-încet, pentru că de vreo lună deja, niciunul dintre lucrurile pe care le cumpăr nu va fi folosit, decât după ce va fi, cu încântare bătândă din palme, ascuns sub brad! Asta pentru că, oricât de mult aş creşte şi oricâte responsabilităţi mi-ar aşeza vremea pe umeri, nu există copil mai mare ca mine, pentru care viaţa devine, dintr-odată, uşoară, frumoasă şi veselă!

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

  • a reuşi: Verbul a reuşi este unul care ne place foarte mult, care ne gâdilă urechile şi ...
  • a aniversa: Verbul a aniversa este unul care ridică o problemă interesantă, din punctul de vedere al ...
  • a înierna: Verbul a înierna este format prin derivare, de la cuvântul de bază a ierna (un ...
  • a încheia: Dintre toate sensurile verbului a încheia, o să mă opresc asupra celor care au relevanţă ...
  • a agrea: Verbul a agrea este venit din franceză – agréer, și are două sensuri fundamentale. Se ...

© 2024 blog.ro-en.ro