Verbul a importuna face parte dintre verbele cele (relativ) noi, care au ajuns la noi pe filieră franceză – din importuner, dar există, de pildă, și în italiană – importunare. Semnificațiile nu sunt deloc numeroase, verbul având în vedere acțiunea de „a plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa; a supăra cu cereri neîncetate”.

Termenul este livresc şi se utilizează destul de rar, dar are extrem de multe sinonime: a deranja, a incomoda, a încurca, a jena, a plictisi, a stingheri, a stânjeni, a supăra, a tulbura. De remarcat faptul că există și un element substantival/adjectival corespunzător – importun, mai rar folosit decât echivalentul său, inoportun (cu rădăcini în latinescul importunus), pentru care nu există, însă, un verb (a inoportuna nu este o formă acceptată).

Continuare »

Verbul a participa vine din latină – participare, pe filieră franceză – participer, fiind, în consecinţă, un neologism. Sensul de bază al termenului se referă la „a lua parte la o activitate, la o acţiune, la o discuţie”. Alte două sensuri au în vedere, unul – aspectele materiale, adică „a lua parte la o întreprindere economică, contribuind cu bani sau cu alte valori materiale (cu scopul de a obţine un câştig)”, celălalt – aspectele spirituale, deci „a împărtăşi starea de spirit sau sentimentele cuiva, a fi solidar cu cineva într-o împrejurare dată”.

Participarea presupune, prin urmare, un parteneriat pentru a realiza un anumit lucru sau acţiune, fiind sinonim cu a lua parte, a se asocia, o contribuţie care poate avea, însă, ca scop, şi un câştig financiar – a asista, a colabora, a coopera, a conlucra. De asemenea, asocierea la trăirile cuiva poate însemna ataşament, chiar prietenie, pentru că, astfel, beneficiile vor fi deopotrivă ale tuturor celor implicaţi. În orice caz, participarea este rezultatul unei convingeri interioare că actul acesta poate face diferenţa.

Continuare »

Verbul a asasina a ajuns la noi din limba franceză (termenul este assassiner) şi are două sensuri importante, primul dintre acestea fiind cel propriu – „a omorî pe cineva cu premeditare, a comite un asasinat”. Sensul figurat (în registrul familiar) este aproape distractiv, prin contrast. Înseamnă „a plictisi în cel mai înalt grad, a enerva, a obosi pe cineva cu insistenţele, a importuna foarte”.

Aşa cum se observă la prima vedere, sinonimele ce apar foarte des utilizate sunt a omorî (deja menţionat în definiţie) şi a ucide. Dar lucrurile sunt mai complicate de atât, pentru că, spre deosebire de acestea, asasinatul presupune un plan ce trebuie pus în practică mişeleşte, prin surprindere, şi pare a avea, de asemenea, o miză importantă, de obicei politică sau religioasă.

Continuare »

Verbul a cihăi face parte din fondul popular al limbii, fiind un regionalism din Moldova, care – se pare – vine dintr-un termen maghiar ce se traduce prin a lătra. Cuvântul înseamnă „a insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruinţele”, fiind echivalent cu expresia „a bate la cap pe cineva” şi stabilind sinonimie, în contexte diferite, cu verbe precum a bodogăni, a cicăli, a dăscăli, a sâcâi, a stărui.

Probabil cea mai cunoscută frază din literatura română în care apare acest termen este pasajul din Amintiri din copilărie de Ion Creangă: „Şi tot cihăia mama pe tata să mă mai dea undeva la şcoală, căci auzise ea spunând la biserică, în Parimei, că omul învăţat înţelept va fi şi pe cel neînvăţat slugă-l va avea”. Încercând, mai întâi, a-şi convinge soţul de necesitatea şcolii, femeia recurge apoi la o metodă mai simplă şi mai la-ndemână, la care – se ştie – nimeni nu poate rezista… Comentariile naratorului sunt absolut savuroase, iar determinarea mamei face din ea una dintre figurile emblematice ale Amintirilor.

Continuare »

Verbul a prefera are, în dicţionare, o serie de explicaţii care se referă, toate, la aceeaşi idee de bază – a alegerii a ceva în detrimentul a altceva –, discutând însă mai mult sau mai puţin motivele acestei alegeri. Astfel, prima lămurire care apare notată este sensul extins, cel general, însemnând „a da întâietate sau precădere unui lucru, unei situaţii sau unei fiinţe, în raport cu altceva sau cu altcineva”.

Definiţia pare însă a fi insuficientă, pentru că această acordare de întâietate se face pe baza unor evaluări – de multe ori personale – şi a unor ierarhizări. Dicţionarele completează lămuririle, în consecinţă, subliniind că verbul se referă la „a considera ceva sau pe cineva mai bun, mai valoros, mai important etc., în raport cu altceva sau cu altcineva”, ori „a aprecia mai mult ceva sau pe cineva, a ţine mai mult la …, a-i plăcea mai mult ceva sau cineva”.

Continuare »

Verbul a (se) chinui are doar două sensuri fundamentale, dar surprinzător de multe sinonime, ce au însă în vedere grade diferite de intensitate. Înseamnă, în primul rând, „a produce sau a îndura suferinţe fizice sau morale intense, a (se) supune unui chin”, pornind de la semnificaţia substantivului al cărui derivat este (cu sufixul -ui).

Pe de altă parte, forma reflexivă se poate referi şi la „a face, a depune eforturi susţinute pentru a realiza ceva, a se strădui din răsputeri”. Dar oricare i-ar fi sensul, verbul acceptă acum, conform noului DOOM, două forme pentru indicativ prezent (eu chinuiesc/chinui) şi pentru conjunctiv (el să chinuiască/chinuie).

Continuare »